Header image

Minuni: Visul apocaliptic al lui Constantin

Să începem cu aceea de ce îl numesc pe Constantin „ateu/sau poate agnostic”? Pentru mine el reprezintă un fenomen unic în felul său, pentru că dacă alţii ar putea fi numiţi cu îndrăzneală agnostici (probabil că majoritatea au prieteni și rude care sunt la această etapă), care de fapt sunt deja credincioși, doar că ei înşişi nu înțeleg acest lucru, atunci Constantin în această clasificare nu îşi are locul – într-un mod activ și constant el alege ateismul. Fără îndoială, că şi la el apar vlăstare mici ale crdinţei, dar buldozerul minţii raționale le zdrobește foarte repede.

Chiar şi de această dată, înainte de călătoria la manastirile Japca și Cuşelăuca, el a decis pentru un motiv oarecare, că nu trebuie să cred nimic în legătură cu această vizită la mănăstire, că el a hotărât pentru sine – Dumnezeu nu există. Direct nu o declară, deoarece îi este puţin frică, dar şi aşa poziţia sa este foarte clară. Dar am lăsat să treacă aceste declaraţii pe lângă urechile mele, doar ridicând din umeri, deoarece astfel de „iluminări”, se întâmplă la el de fiecare dată înainte de a se întâlni cu mine, și m-au cam plictisit.

Manastirea-CuselaucaȘi iată-ne ajunşi la mănăstirea Cuşelăuca. De ce anume Cuşelăuca? Este o mănăstire puțin cunoscută, mică și săracăcioasă, dar în care deja au loc o mulțime de minuni. Aici se păstrează moaştele cuvioasei Agafia, care nu a fost încă canonizată. Viaţa cuvioasei Agafia probabil prin ceva este asemănătoare cu viaţa cuvioase Matrona de la Moscova, deoarece a trecut şi ea prin grele încercări și a primit daruri minunate de la Dumnezeu.

Agafia a fost un copil foarte pios, de mică le cerea părinților să o ia cu ei în pelerinajul de la Lavra Pecerska, dar deoarece era încă foarte mică, ei o refuzau. Astfel, când părinții ei din nou au plecat în pelerinajul către Kiev, i-a urmat şi ea pe ei pe jos, dar în drum a căzut într-o fântănă abandonată. În cădere şi-a rupt piciorul. Trei ani a stat în fântână și s-a rugat lui Dumnezeu – însăşi îngerii veneau să o hrănească. Apoi a fost găsită, părinții au luat-o acasă, cu timpul, prin darul primit de lui Dumnezeu, la rugăciunele ei, oameni se vindecau de la boli grave. Într-una din zile cuvioasei i s-a arătat Maica Domnului care a îndemnat-o să meargă în cea mai săracă mănăstire din Basarabia. Astfel Agafia a şi ajuns la mănăstirea din Cuşelăuca, aici şi a trecut la cele veşnice.

[ro]image1Această istorie este unicală. Şi deci îi spun lui Constantin să-i ceară Agafiei să-l ajute să vină la Dumnezeu și ea îl va ajuta neapărat. I-am spus-o în treacăt. Și ce credeţi? Când în biserică i-am spus din nou dinspre acestă rugăminte, el mi-a spus că deja a şi făcut-o … Într-un fel a fost prima sa rugăciune….Nu am făcut din aceasta un eveniment deosebit, pur și simplu i-am spus: „foarte bine”, și ne-am dus la cimitirul monahal,  la mormântul cuvioasei.

Toată săptămâna am așteptat unele consecințe ale călătoriei, aflându-ne în săptămână luminată, și după ce Constantin i s-a adresat Agafiei, era şi firesc ca milostivul Dumnezeu să răspundă la ceririle noastre. Dar l-am întâlnit accidental în stația de autobuz şi el doar a menţionat că vrea să vină în vizită la mine.

Și iată în continaure văd pronia dumnezeiască. La câteva zile după întâlnirea noastră, în localitatea noastră s-a întâmplat un accident şi am rămas complet fără lumină. Calculatorul nu funcționează, nu prea ai ce face. Şi deoarece am pregătit un prânz mai deosebit, l-am inventat şi pe Constantin de a-l împărţi cu mine.

Ne aşezăm la masă și brusc Constantin întreabă:

– Ce părere are Biserica Ortodoxă despe vise.

– De fapt, negativă.

– De ce?

– Pentru că mai mult de 90% din ele sunt sau de la diavol sau sunt rezultatul  evenimentelor de pe parcursul zilei.

Constantin a oftat cu ușurare, ca și cum a lăsat o greutate de pe suflet care-l chinuia și a spus în grabă:

– E bine atunci! Deci a fost doar un vis și nu trebuie să-i dau atenţie.

– Și ce-ai visat, ceva special?

– Da. Era Judecăta de Apoi. Și în acest vis, erai şi tu prezent.

Deci se pare că în această dimineață, Constantin a visat Apocalipsa (deși el l-a numit inițial Judecăta de Apoi), și că de fapt Constantin nu plănuia să mi-l relateze, şi că dacă nu era sistată lumina, cine știe, dacă după mai multe zile, el mi-ar fi relatat acest vis și şi-ar fi mai amintit de el.

Deci:

Visul apocaliptic al lui Constantin

În visul lui erau o mulțime de oameni, dar el nu-și amintește exact cine era prezent, însă îşi aminteşte în mod clar în acest vis am apărut şi eu. Era o zi frumoasă, liniștită. O companie din câţiva amici s-a adunat în stradă în apropierea unei case frumoase.  Dintr-o dată a început să bată puternic vântul, intensificându-se până la o furtună. Se auzi un zgomot care devenea tot mai puternic. Lui Constantin i-a apărut o idee clară:
– A început.
A început în sensul sfârşitului lumii.
Cerul  s-a acoperit cu nori (deși nu era acoperit în întregime). Soarele începuse în galopeze sălbatic pe cer. A început să cadă grindina. Dar de fapt era o ploaie de meteoriți, din acei, unul din care a căzut în apropierea oraşului Chelyabinsk . Toţi  dintr-o dată şi-au găsit adăpost în casa din vecinatate şi priveau la catastrofa care se desfășura după ferestră. Era înfricoșător, groaznic. Devenise clar că aceasta este ultima zi de pe pământ. La un moment dat ei au observat că nici unul dintre meteoriţi nu a căzut peste casa lor, deşi aceasta era imposibil, deoarece era o ploaie de meteoriţi continuă , și era suficient şi unul pentru ca să-i distrugă. Evident, o anumită putere îi proteja de la această moarte teribilă .
Constantin şi-a dat seama că Cineva așteaptă ceva de la el. El s-a gândit de ce meteoriţii nu cad şi peste casa unde şi-au găsit ei adăpost. Și imediat după acest gând el şi-a simţit prezenţa în afara casei, sub o ploaie de meteoriți, dar meteoriții cădeau pe lângă el, fără să-l vatăme, iar apoi el a revenit din nou în casă. Apoi a auzit o voce în mintea lui! El era pe deplin convins că această voce o aud toţi cei prezenţi! Era doar un singur cuvânt:
– Pocăiţi-vă.
Toţi şi-au văzut în faţa ochilor propriile păcate. Constantin şi-a văzut în vis o mulțime de păcate, chiar și pe cele din gândurile păcătoase.
Îndemnul la pocăință, nu a sunat pe ton de poruncă. Vocea era calmă, probabil corect ar fi să o numim „părintească”.
Și apoi Constantin m-a văzut şi s-a repezit către mine, m-a îmbrățișat frățeşte şi a strigat cu bucurie:

– Saşa! Dumnezeu există! Dumnezeu există!

Dar apoi o o umbră a necredinței i-a schimbat faţa, i s-au părut toate o prostie, și imediat s-a înfricoşat pentru propria necredință.După care deja şi-a revăzut faţa în lacrimi şi pe sine în rugăciune către Dumnezeu cu cererea de a-i ierta toată viața în necredință, pentru toate păcatele lui. În această stare, s-a trezit.

Îmi rămâne doar să citez:

Atunci I-au răspuns unii dintre cărturari şi farisei, zicând: Învăţătorule, voim să vedem de la Tine un semn. Iar El, răspunzând, le-a zis: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi. (Mt. 12:38-40)

Constantin, în astfel de cazuri mereu se interesează de ce Hristos nu ne dă semne, iar lui (adică lui Constantin) Dumnezeu nu-i arată o minune.
Iata aşa o istorie .

Alexandru Draniceru
http://dralexmd.livejournal.com/
traducere Natalia Lozan

 

 

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com