Header image

Minunile Fericitei Agafia de la mănăstirea Cuşelăuca (III)

9:40, vineri, 21 februarie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , , , ,

Recent  pe siteul mănăstirii Cuşelăuca, r. Şoldăneşti au fost publicate o parte din minunile săvârşite la mormântul Fericitei Agafia.

Nota Moldova Ortodoxă: Astăzi moaştele monahiei Agafia (Maranciuc), trecută la cele veşnice în anul 1873, se află la mănăstirea Cuşelăuca, într-o raclă frumos împodobită. De câţiva ani maicile de la Cuşelăuca au înaintat ÎPS Mitropolit Vladimir un demers prin care au cerut canonizarea Maicii Agafia.

La moment dosarul Fericitei Agafia se află spre examinare la Comisia mitropolitană pentru canonizarea sfinţilor, dar deocamdată din partea Comisiei nu a parvenit nici un răspuns. Aceasta nu-i împiedică însă pe creştini să se roage la Cuvioasa Agafia, iar mulţi dintre bolnavi să se vindece.

Să o cinstim pe această sfântă, dăruită nouă spre întărirea credinţei noastre, spre exemplul mărturisirii credinţei noastre şi spre mântuirea neamului nostru, căci un neam e slăvit prin numărul de sfinţi pe care i-a născut.

Sfântă Fericită Agafia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

continuare la Minunile Fericitei Agafia de la mănăstirea Cuşelăuca (I) și Minunile Fericitei Agafia de la mănăstirea Cuşelăuca (II)

31. O femeie – Malcoci Clavdia, din satul Chircăeştii Noi, r-nul Căinari, era bolnavă grav, avea formă deschisă de tuberculoză. Medicii au externat-o, spunînd că nu mai avea vreo speranţă de a o vindeca. Prin anul 1995 s-a organizat un perelinaj la mănăstirile Japca şi Cuşelăuca,în care a plecat şi aceasta. Femeia, care avea o stare de sănătate gravă simţindu-se rău nu a putut intra în biserică, autobusul a dus-o la mormînt, s-a rostogolit pe mormînt şi mai apoi, cînd s-a întors acasă, a început să efectueze activităţi fizice, nemaisimţind simptomele bolii anterioare.

32. Eu, Motrescu Lidia din Oraşul Bălţi am fost bolnavă de miomă. Am fost la spital şi după un control medical, doctorii m-au pregătit pentru operaţie. Între timp am venit la mănăstirea Cuşilăuca, m-am închinat la racla Fericitei Agafia, apoi cînd m-am întors să fac operaţia medicii au constatat că nu mai mai era necesară. La aceasta anexez extrasele medicale, înainte de a veni la mănăstire şi după.

Tel: 0-691-43-201/0-231-62-122.

33. Eu, Groza Tatiana, din oraşul Glodeni aveam o problemă de sănătate la coloana vertebrală anume în regiunea bazinului. Din anul 2004, timp de 2 ani am fost ţintuită la pat. În 2006 am auzit de minunile de la Cuşelăuca, am venit şi eu la raclă şi la mormînt, m-am rugat, am folosit ulei şi ţărînă un timp, Am observat mai apoi nu mai aveam acea problemă şi mă puteam deplasa, lucru care e veritabil şi pînă în prezent. Mulţumesc lui Dumnezeu şi Fericitei Agafia că mi-a fost ascultată rugaciunea.

Tel 0-694-45-861

34. În anul 1986 la 28 Februarie, eu, Pelţu Zinaida, am venit la mănăstire cu o problemă gravă. Fiica mea, Neonila, era la maternitate pentru a naşte, medicii au hotarît sa-i facă operaţie, era într-o stare gravă, dupa prima operaţie ce avuse, timp de 6 săptămîni starea sănătaţii nu s-a schimbat. Astfel, am cerut sfatul preotului din sat, mi-a spus să merg la Cuşelăuca la mormîntul Fericitei Agafia, am venit şi, cu lacrimi în ochi am cerut ajutorul ei. Pe cînd mă rugam fiica a visat ca eu eram la o fereastră şi nu vorbeam cu ea. A doua zi, cînd m-am întors la spital fiica stătea la fereastra cu copilul în braţe. Mulţumim Fericitei Agafia pentru ajutorul primit. În prezent fiica creşte doi copii şi se simte bine.

R-n Făleşti
s. Mărăndeni
Tel: 0-259-72-003

35. Eu, Răilean Vera Gheorghe, vreau să relatez despre necazul pe care l-am avut cu fiica mea, Valeria la vîrsta de 5 ani, aceasta nu vorbea. În sîmbăta Duminici Mari am venit la Cuşelăuca, am plecat la mormînt, era o măicuţă care mi-a spus că, cine cere ajutor de la Fericita Agafia nu pleacă neajutat şi neascultat. Am făcut trei metanii, am zis Tatăl Nostru, m-am rostogolit, am luat ţărînă, ulei din candelă şi apă, maicuţa mi-a spus ce să fac cu aceste sfinţenii. Într-un timp scurt, micuţa Valeria a început să vorbească. Mi-au primit-o cu dragoste la grădiniţă. Sunt foarte bucuroasă că Fericita Agafia mi-a ajutat copila.

R-n Drochia
s. Ochiul Alb 2011

36. Or. Cimişlia
Munteanu Tatiana Ştefan
28/07/2007
Tel: 0-241-25-544

37. R-n Făleşti
s. Scumpia
Starciuc Maria Constantin
17/07/1998
Tel: 0-259-63-224

38. R-n Făleşti
s. Musteaţa
Fistican Domnica
Tel: 0-259-50-543

39. Or. Chişinău
Scodeală Igor,
I sa vindecat băiatul de cancer.
Anul: 2009
Tel. 0-693-72-424

40. Or. Teleneşti
Tovschi Maria,
S-a vindecat de diabet zaharat.
Anul: 2005
Tel: 0-258-51-310

41. R-n Glodeni
Scodeală Zinaida,
S-a vindecat de afecţiuni ale pancreasului şi ficatului.
Anul: 1999
Tel: 0-601-48-352

42. R-n Teleneşti
s. Negureni
Darii Nina Iacob,
S-a vindecat de tromboflebită.
Tel: 0-258-60-633

43. R-n Teleneşti
s. Negureni
Munteanu Gheorghii,
S-a vindecat de afecţiuni ale ficatului
Anul: 2006
Tel: 0-258-60-608

44. R-n Teleneşti
s. Negureni
Munteanu Parascovia,
S-a vindecat de afecţiuni ale pancreasului
Tel: 0-258-60-608 .

45. Or. Chişinău
Gonţa Tudor,
S-a vindecat de cancer.
Anul: 2004
Tel: 0-225-83-821

46. R-n Teleneşti
s. Negureni
Munteanu Leomid,
S-a vindecat de afecţiuni cardiace.
Anul: 2006

47. R-n Făleşti
s. Mărăndeni
Vitalii Şarban,
S-a vindecat de dificultate locomotorie.
Tel: 0-259-72-003

48. R-n Orhei
s. Mălăeşti
Buneci Elena,
S-a vindecat de afecţiuni ale pancreasului.

49. R-n Teleneşti
s. Sărăteni
Talmaci Valentina,
S-a vindecat de poliartrită.
Tel: 0-258-73-237

50. Or. Bălţi
Golofca Elena, sa vindecat de cefalee.
Tel: 0-695-39-352

51. Or. Făleşti
Gozul Lilea,
S-a vindecat de afecţiuni ale coloanei vertebrale şi a capului.

52. R-n Floreşti
s. Cuhureşti de Sus
Amoaşei Natalia,
S-a vindecat de depresie.
Anul: 2000
Tel: 0-250-57-041

53. R-n Făleşti
s. Mărăndeni
Pelţu Zinaida
20/02/1993

54. R-n Făleşti
s. Mărăndeni
Rogojîna Lucea,
S-a vindecat de afecţiuni ale coloanei de vertebrale
Tel: 0-259-72-369

55. R-n Soroca
s. Vădeni
Preot Graur Arcadie,
Marturiseşte vindecarea ficei sale.
07/12/2000
Tel: 0-230-49-200

56. R-n Teleneşti
s. Negureni
Veronica
Tel: 0-258-60-835

57. R-n Singerei
s. Drăgăneşti
Dubencu Maria,
S-a vindecat de hipertensiune arteriala.
Anul: 2008
Tel: 0-682-62-960

58. R-n Făleşti
Vataman Viorica,
S-a vindecat de osteoporoză.
s. Glinjeni
Tel. 0-259-71-209

59. Donică Nadejda, mărturiseşte vindecarea fiului său, care în urma unui accident rutier, după 2 intervenţii chirurgicale de la Curgan (Clinica Ilizarova), necesita in fiecare perioada de dezvoltare cîte o intervenţie chirurgicală pentru a i se lungi piciorul. În urma rugăciunilor adresate Fericitei Agafia, intervenţia chirurgicala nu a mai fost necesară.
R-n Străşeni
s. Codreanca

60. Iurie Berneveac ne marturiseşte: ,,Eu, Iurie Berneveac, originar din or. Rezina, în urma unei diagnoze medicale, am fost anunţat ca am ningei de care nu pot fi vindecat. Acestă boală într-atîta progresa că sporise descompunerea unghiilor. Apelînd de mai multe ori la medicamente, n-am obţinut rezultatul mult aşteptat, de unde am căzut în disperare. Dar Domnul nu m-a lăsat aşa, punîndu-mi în cale o persoană de la care am aflat despre mănăstirea Cuşelăuca. Nemaizăbovind, am mers în vizită la acest minunat locaş, unde m-am întîlnit cu maica  Agnisia, stariţa mănăstirii Cuşelăuca, căreia i-am dezvăluit necazul meu. Măicuţa m-a îndrumat să merg la mormîntul Fericitei Agafia, să iau ţărînă de la mormîntul Fericitei,aghiazmă, ulei sfinţit din candele de la moaşte. Am luat cu mare credinţă toate aceste sfinţenii şi plecînd acasă, am început a citi canonul de pocăinţă cu umilinţă. Rugîndu-mă zi de zi beam aghiazmă şi ungeam cu ulei sfinţit şi ţărînă locurile bolnave.

Într-o bună zi am observat că au dispărut ningeii care mă necăjieau şi-mi provocau dureri insuportabile. După această minune petrecută cu mine, mi-a apărut o flacără de credinţă care mi-a alungat disperarea. Mulţumesc Bunului Dumnezeu că nu m-a părăsit şi mi-a dat mîna Sa de ajutor prin Fericita Agafia şi prin rugăcunile săvîrşite  de duhovnicul mănăstirii, a maicii stariţe şi a tuturor maicilor şi surorilor ce s-au rugat ferbinte pentru grabnica mea vindecare. 03.08.2009

Aceşti creştini şi mulţi alţii care e imposibil de redat, adeveresc mulţimea minunilor care s-au săvîrşit şi se săvîrşesc şi în timpul de faţă la racla şi mormîntul Fericitei Agafia. Apa, uleiul şi ţărîna sunt baza de la care au primit uşurare şi vindecare de felurite neputinţe, confirmînd aceste minuni care s-au petrecut cu ei şi mulţumesc lui Dumnezeu şi Fericitei Agafia pentru ajutorul primit.

VA URMA...

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com