Header image

Mitropolia Ardealului la 150 de ani

0:12, marți, 30 decembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , ,

Un moment de omagiere a marilor arhipăstori ai locului

În Ajunul Crăciunului anului 1864, Mitropolia Ardealului a renăscut din cenuşa sa şi s-a statornicit pentru eternitate în Sibiu, avându-l întâistătător pe Sfântul Ierarh Andrei Şaguna. A urmat apoi în scaun Miron Romanul, apoi Ioan Meţianu, care este şi ctitorul Catedralei Mitropo­litane din Sibiu, mama tuturor bisericilor din Ardeal.

Acestor mitropoliţi le-au urmat alţii la fel de vrednici: căr­tu­rarul şi omul po­li­tic Vasile Mangra, marele Mi­tro­polit Nicolae Bălan, academicianul Nicolae Colan, ilustrul pro­fesor de teologie Nicolae Mla­din (de la naşterea sa îm­pli­nin­du-se la 18 decembrie 100 de ani), apoi Antonie Plămădeală – „prinţul Ortodoxiei“, iar în pre­zent profesorul de teologie şi omul de acţiune Laurenţiu Streza.

Transilvania a avut o istorie mult mai zbuciumată decât celelalte provincii româneşti. Însă această greutate, politica nefas­tă, cât şi necazurile ce le-au avut de trăit românii, toate acestea nu au ştirbit credinţa oameni­lor care şi-au pus întreaga sufla­re şi minte în afirmarea identi­tă­ţii româneşti, a tradiţiilor, a limbii şi a culturii române. Tran­silvania era în secolul al XIX-lea trinaţională şi astfel depozitară a trei patrimonii culturale dife­rite, unde etniile se întrepătrundeau fără frontiere precise şi un­de echilibrele erau fragile pe planul numeric, al influenţei po­li­ti­ce, al forţei economice sau al gradului de dezvoltare cultu­ra­lă. Intelectualii fiecărei naţiuni mi­litau pentru propria lor etnie, ameninţată de posibilitatea asi­milării lingvistice sau a prepon­de­renţei culturale a celorlalte na­ţiuni. În acest timp, Biserica a fost cea care a conservat specificul naţional, prezervând tradiţia românească prin păstrarea ne­al­terată a ritului, a limbajului, având în acelaşi timp şi o puternică influenţă ideologică atât în lumea satului, cât şi în rându­rile intelectualităţii vremii.

Un exemplu în acest sens este marele Mitropolit Andrei Şa­guna cel Sfânt. A venit în Ar­deal în cetatea Sibiului şi a început o grea, dar învingătoare lup­tă de afirmare a Ortodoxiei şi a românilor. Pe lângă multe acţiuni întreprinse atât în plan economic, cultural, educaţional şi social, multe dintre strădanii­le necontenite ale lui Şaguna au fost îndreptate spre realizarea unuia dintre marile idealuri ale românilor ortodocşi din Im­pe­riu, şi anume restaurarea vechii Mi­tro­polii a Transilvaniei, fapt rea­li­zat acum 150 de ani. Mi­tro­po­lia românilor ortodocşi nu mai exista de peste 150 de ani. Pre­­o­ţii ortodocşi, cu statut de toleraţi, mai plăteau în afară de birurile obişnuite de către stat, ca şi iobagii, şi zeciuială pre­­o­ţilor celorlalte confesiuni cu exis­tenţă legală. Fiii de români erau excluşi de la funcţiile pu­blice. Ro­mânii aveau doar două li­cee, la Blaj şi la Beiuş, şi nici o şcoală de nivel universitar. Ro­mâ­nii, ca şi cum nu ar exista, nu erau printre cele trei naţiuni recunoscute, iar Biserica Orto­do­xă nu figura printre cele patru con­fesiuni recepte. Erau misera plebs contribuens, cum spunea Ni­colae Popea în discursul de recepţie la Academia Română din anul 1900, consacrat elogi­e­rii lui Andrei Şaguna. Încă de la venirea lui Şaguna în Tran­sil­va­nia, acesta a declarat la în­tâm­­pi­­narea sa în Sibiu: „Pă­mân­tul cel clasic al străvechii mi­tropolii române ortodoxe; vă fă­găduiesc sărbătoreşte că voi lucra neobosit pentru în­fiin­ţa­rea ei. Aşa să-mi ajute Dum­nezeu“. Dacă în timpul Re­vo­lu­ţiei de la 1848 a trebuit să între­ru­pă aceste demersuri, îndată du­pă aceea a în­cer­cat să determine conştientizarea atât la ro­mâni, cât şi la forurile con­ducă­toa­re – politice şi bisericeşti – privind existenţa Mi­tropoliei Or­to­do­xe a Tran­sil­va­niei până la 1700 şi necesitatea reînfiinţării ei.

Ierarhul sfânt a continuat în deceniul neabsolutist strădaniile pentru înfiinţarea unei mi­tro­polii româneşti, militând în acelaşi timp pentru autonomia Bisericii, ceea ce a însemnat eliberarea Bisericii de sub tutela statului. Pentru aceasta, s-a opus din nou sistemului consistorial, aşa cum era acesta organizat în eparhiile ortodoxe din monarhie, precum şi participării comisarilor imperiali în lu­cră­rile consistoriale. Strategia lui Şaguna a urmărit accentuarea autorităţii ierarhilor, care aveau dreptul de a conduce eparhia în mod suveran, făcând astfel imposibilă apelarea unor verdicte bisericeşti-episcopale la auto­ri­tăţile politice.

De la Viena scria Pa­tri­ar­hu­lui de Carloviţ, Iosif Raiacici, în martie 1848, cerându-i să se pronunţe „categoric pentru inde­pen­denţa neamului românesc atât bisericească, cât şi politică“. Acest lucru nu a rămas neobservat şi nesesizat de opinia pu­blică transilvăneană, George Bariţiu remarcând faptul că Andrei Şaguna cât a stat la Viena s-a folosit de toate prilejurile pentru a obţine independenţa religioasă a românilor or­to­docşi transilvăneni faţă de cei sârbi şi concentrarea lor într-o mitropolie naţională, cu totul independentă de oarecare alta, „pen­tru ca aşa alăturarea cu exer­­ciţiul să-şi poată desrobi şcoala şi cu ea limba şi conştiinţa naţională de sub jugul slav“.

În 24 decembrie 1865, împă­ra­tul a aprobat reînfiinţarea mi­tro­poliei şi l-a numit pe Şaguna Arhiepiscop şi Mitropolit. Iată că un eveniment ce s-a petrecut acum 150 de ani era un vis de mai bine de 150 de ani care se vedea prin acest act împlinit. Autograful împăratului era: „Iubite baron de Şaguna! As­cul­tând cererile românilor gr. ori­en­tali din Transilvania şi Un­ga­ria, în consonanţă cu in­ten­ţi­u­nea manifestată prin resoluţiile mele din 27 septembrie 1860 şi din 25 iunie 1863, am încuviin­ţat ca pentru dânşii să se înfii­n­ţe­ze o Mitropolie independentă, coordinată cu cea sârbească, şi ca Biserica episcopească din Tran­silvania să se înalţe la demnitatea mitropolitană. Totodată, aflu a te denumi Domnia Ta de ar­hiepiscop şi mitropolit al ro­mâ­nilor greco-orientali din Tran­silvania şi Ungaria. Viena, în 24 decembrie 1864. Francisc Iosif“. În ianuarie 1865, Şaguna merge să mulţumească personal împăratului.

Este important de subliniat că demersul şagunian de reînfiinţare a mitropoliei s-a bucurat de sprijinul repre­zen­tan­ţi­lor bănăţeni şi bucovineni în Se­na­tul imperial de la Viena. Din păcate, măreţul plan şagunian de a avea o singură mitropolie pen­tru toţi românii din Imperiu s-a lovit de opoziţia Episcopului Eugenie Hacmann, care, în 1873, a devenit Mitropolit ro­mân ortodox pentru Bucovina, pr­o­vincie istorică românească aflată pe atunci în cadrul Im­pe­riului.

Momentul Şaguna în istoria Bisericii şi în destinul Tran­sil­va­niei se înscrie ca un moment de răscruce pe o întindere de mai mult de un sfert de veac (1846-1873). Un sfert de veac mereu în dilatare, fiindcă Şaguna a ini­ţiat şi a trasat orientări noi pentru Biserica ortodoxă a vremii lui, dar beneficiile lor se resimt şi astăzi şi se vor resimţi peste veacuri. El a fost cel care, atunci când statul nu a putut, fiind străin de limbă şi neam, a reuşit să în­fiin­ţeze sub patronajul Bisericii peste 800 de şcoli, să înfiinţeze ziarul „Telegraful Român“ şi să ti­părească în tipografia sa numeroase cărţi, ajutând şi la în­fiinţarea unor instituţii de cultu­ră română cum este ASTRA, al cărui prim-preşedinte a fost. Valorile fac istorie şi cariere fără limite. Ele antrenează în lucra­rea lor mai multe generaţii şi sunt ca pomii: înfloresc şi reî­n­flo­resc, dau fructe într-un an şi în anii următori într-un perpe­tuum care capătă caracter de act genezic, fiecare sfârşit do­ve­dindu-se părelnic, căci se transformă într-un nou început. Ac­ti­vi­tatea lui Şaguna e una de te­me­lie. Pe o astfel de temelie s-au făcut ziduri, s-au ctitorit insti­tu­ţii, în pas cu vremea şi cerinţele ei, fără a se lua totul de la început. Aşa cum tradiţiile nu împiedică dezvoltarea, iar dezvoltarea, care e în firea lumii, nu omoară tradiţiile. Starea de continuitate şi cea de înnoire re­pre­zintă o mergere firească înainte, mână în mână. Astfel, Mitro­po­lia Ardealului a fost în decursul tim­pului instituţia românească ce de aici, din inima ţării, a ve­gheat pentru păstrarea demnităţii şi libertăţii românilor, a susţinut financiar şi logistic edu­caţia şi cultura, serviciul social prin numeroase sume de bani şi înfiinţarea de centre sociale, fiind în vremuri mai grele singura instituţie din Trasilvania care avea grijă de cei săraci şi năpăs­tu­iţi, de bunii tineri în edu­caţie prin trimiterea lor cu burse de studiu în Occident. De atunci şi până astăzi, fiecare mitropolit de la Sibiu s-a raportat la Şa­gu­na ca la o autoritate care i-a men­ţinut trează conştiinţa res­ponsabilităţii pentru misiunea ce i s-a încredinţat. Şaguna e me­reu redescoperit şi pentru fie­care generaţie redevine dascăl de conştiinţe şi mitropolit. De accea, de la Şaguna încoace, ura­rea de vârf care li se face mi­tro­po­liţilor Ardealului e: „Să fii ca Şaguna!“.

De atunci şi până astăzi, prin toţi mitropoliţii care au slu­jit Biserica Ortodoxă din Tran­­sil­va­nia, instituţia mitr­o­po­­litană s-a implicat în toate do­meniile sprijinind şi ini­ţi­ind proiecte cul­turale, edu­ca­ţi­onale şi sociale, Biserica fiind unica instituţie din viaţa po­porului care poate da po­poru­lui o viaţă mo­rală. Toţi de­clară că nu există posibili­ta­tea menţinerii moralei creş­ti­ne în popor fără Biserică. Cre­dem că aceasta este una dintre marile responsabilităţi ale Bi­sericii. Biserica este con­şti­en­tă de aceasta şi o are ca pe un pro­iect perpetuu.

Sursa: http://ziarullumina.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com