Mitropolia Moldovei a lansat revista “Altarul Credinței” - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Mitropolia Moldovei a lansat revista “Altarul Credinței”

19:18, vineri, 15 martie, 2013 | Cuvinte-cheie: ,

Sala sinodală a Palatului Mitropolitan a găzduit un eveniment de o importanță aparte pentru presa ortodoxă din Republica Moldova – lansarea festivă a primului număr a revistei “Altarul Credinței”. Astfel, au fost invitaţi peste 30 de slujitori şi colaboratori ai Mitropoliei, reprezentanţi mass-media şi personalităţi notorii din republică.

Prot. Mitr. Zosima Toia, președintele Departamentului mitropolitan Editură, Cenzură și Relații cu Mass-media, a venit cu un mesaj către cei prezenţi menţionând principalele realizări în editarea de studii şi periodice în cadrul Bisericii. Părintele Zosima a menţionat că manifestarea este consacrată anului aniversar – bicentenarul înfiinţării Eparhiei de Chişinău, totodată fiind o zi aparte a cărţii ortodoxe.

În acest sens, au fost expuse zeci de cărţi religioase şi studii teologice, unele fiind prezentate în premieră.

Cu un mesaj de salut şi arhierească binecuvântare s-a adresat ÎPS Vladimir, care a menţionat importanţa cărţii, în special în cult, precum şi în viaţa credincioşilor. S-a menţionat că în ultimele decenii sute de titluri de carte au apărut cu binecuvântarea Mitropoliei, fiind utile şi spre zidire duhovnicească.

Academicianul Nicolae Dabija, prezent la eveniment, s-a referit la primul număr al revistei, în care vine cu gânduri creştine, numindu-le „Aşchii de cer”.

Publicistul Leo Bordianu a prezentat ziarul pentru copii şi adolescenţi „Scara spre cer”, care este editat mai bine de doi ani.

Prot. Mitr. Alexandru Iamandii şi-a prezentat ultima apariţie editorială – „153. Veniţi de prânziţi”, o culegere de proverbe creştine, adunate mai bine de douăzeci de ani.

Părintele Zosima Toia s-a referit la studiul preotului-chirurg Victor Curcă ”Credința creștină ortodoxă și Medicina”, care abordează diverse aspecte de sănătate şi morală creştină.

Protoiereul Nicolae Florinschi a reeditat studiul privind viaţa şi activitatea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, menţionând că se intenţionează desfăşurarea unei conferinţe ştiinţifice în luna mai în care va fi scoasă la lumină distinsa presonalitate a Bisericii

Protoiereul Veaceslav Ciorbă a înfiinţat editura ortodoxă „Angelus”, propunând o gamă largă de literatură religioasă şi teologică, precum şi cărţi de cult.

Dl Viorel Şaganean, directorul tipografiei „Europress” a prezentat noi articole bisericeşti pentru necesităţile bisericilor şi mănăstirilor din republică.

Părintele Nicolae Ciobanu s-a referit la cea mai citită carte în anul 2012 ”Creștinismul pe înțelesul tuturor”, semnată de profesorul Nicolae Fuştei.

La final ierarhul a mulţumit celor contribuie la presa scrisă cu caracter bisericesc, precum şi tuturor autorilor de carte ortodoxă.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com