Header image

Mitropolitul Vladimir a oficiat un serviciu divin la paraclisul Gimanziului-internat nr.3 din Chişinău

15:36, vineri, 29 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: , ,

În dimineaţa zilei, copilaşii de la Gimnaziul-internat nr. 3 din Chişinău au avut parte de un frumos eveniment de suflet – Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a oficiat un serviciu divin în paraclisul cu hramul în cinstea Sfântului Stelian din incinta instituției.

În timpul slujbei, micuţii s-au rugat împreună cu Mitropolitul, cerând Bunului Dumnezeu ajutor în toate faptele frumoase şi folositoare, mulţumind totodată Atotţiitorului pentru mila şi binecuvântările Sale.Mai apoi, după săvârşirea unui Te-Deum de mulţumire, cuvintele de recunoştinţă şi felicitările Înaltpreasfinţiei Sale au fost adresate tuturor celor prezenţi, care după puteri au ajutat la deschiderea şi întreţinerea paraclisului, ce deja este un loc de regăsire şi întărire duhovnicească pentru toţi cei care îi trec pragul şi îşi pun nădejdea în mila şi ajutorul Mântuitorului Hristos.

De un îndemn aparte din partea Arhipăstorului au avut parte şi copilaşii din internat, care au primit binecuvântările Mitropolitului şi îndemnurile pentru a se ruga cu inimă curată şi a învăţa cu multă sârguinţă.

Vlădica a primit mulţumirile sincere şi asigurările de continuare a muncii pentru propăşirea spirituală a copiilor din Internat atât din partea Domnului Igor Sandler, directorul instituţiei, precum şi a Prot. Mitr. Serghei Cireş – parohul sfântului lăcaş.

sursa mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com