Header image

Mitropolitul Vladimir a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite și binecuvântarea colivei

14:36, vineri, 15 martie, 2019 | Cuvinte-cheie:

În prima vineri a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a oficiat Liturghia Darurilor înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

Din primele ore ale dimineții, odată cu începerea serviciului divin, numeroși credincioși au pășit pragul Catedralei pentru a lua parte la această slujbă deosebită prin importanța și frumusețea ei, dar și bun prilej de rugăciune cu multă umilință și nădejde pentru ca Domnul să-i ajute pe cei care în genunchi așteaptă milă și ajutor ceresc.

Mai ales este îmbucurător faptul că printre creștinii prezenți la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, au putut fi observați numeroși copilași și bătrâni, lucru ce arată legătura strânsă dintre generații, clădită pe credința în Hristos și pe învățătura Bisericii Ortodoxe, acest lucru fiind un indicator de netăgăduit al importanței pe care o are credința în sufletele oamenilor noștri și speranța de a clădi un viitor întemeiat pe poruncile lui Dumnezeu.

Tot astăzi, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ÎPS Vladimir a citit Canonul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, iar mai apoi, conform datinii, a sfințit coliva care a fost împărțită enoriașilor.

Coliva are o semnificatie profundă și tainică: Boabele de grâu, care sunt adunate laolaltă, simbolizează Biserica lui Hristos și pe membrii ei, cei vii și adormiți, care se găsesc împreună în rugăciune. De aceea, la sfârșitul parastasului, când preotul binecuvântează coliva, creștinii se apropie, apucă cu mânile de marginile farfuriei și o leagană în semn de oferire către Dumnezeu.

Odată cu primirea colivei, credincioșii au primit şi binecuvântarea arhierească și îndemnul Mitropolitului de a fi cu luare aminte la viața Sf. Teodor Tiron, la semnificația duhovnicească a colivei și de a trăi atât perioada Postului Mare, precum și întreaga viață după exemplul sfinților bineplăcuți lui Dumnezeu.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: www.mitropolia.md

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com