Încă o lipeală la cârteala de “scărmănare” a vlădâcilor - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Încă o lipeală la cârteala de “scărmănare” a vlădâcilor

17:26, miercuri, 1 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , ,

Nu ţin să devin “un arbiter aelegantiae” în ale scrisului şi nici deţinător al “cheii” adevărurilor universale, aşa că o să-mi exprim şi de data aceasta, ca şi în articolul precedent doar părerea personală.

Recenta predică a Înaltului a fost cea mai corectă cuvântare publică fiindcă a dat socoteala cuvenită credincioşilor din Biserică, liturghisind împreună cu ei şi nu a vorbit în lumina reflectoarelor în afara Bisericii. Nemulţumiţii au şi început să-şi fluture părerile dar de ăştia  n-o să scăpăm până la Parusie, aşa că trebuie să-i lăsăm să bolborosească. Chiar şi înlăturarea  politicul de la potirul mântuirii pentru penitenţă mi se pare o decizie corectă mai ales că are precedent în istorie şi nu în orice istorie ci chiar în istoria Bizanţului.

De ce nu a vrut Înaltul să facă scandemberg cu jurnaliştii?

Fiindcă, gândesc eu, cei din afara Bisericii au oricum alte liturghii pe alte prestoale şi cântă oricum aşa cum vor ei pe la alte mese, indiferent de adevăr.

Tot acest V.I.P.-ism pe care încearcă sa-l promoveze cineva pentru vlădâcii noştri din milă fariseistă şi saducheistă nu dă bine la mântuire… nici la mântuirea lor, dar nici la mântuirea noastră. Senzaţia e mare să poţi să faci din mitropolit un Brad Pitt moldovenesc. Oricum circul pentru unii este mai atractiv decât credinţa. Aşa că dualismul opiniilor a rămas neschimbat în multe privinţe. Unii au trimis rugăciuni la Dumnezeu pentru linişte în Biserică, alţii s-au limitat la a trimite diverse “urări” direcţionate foarte precis în altă parte.

 Mai în glumă mai în serios, asta scoate în evidenţă faptul că unii au rămas doar la  şortul mitropolitului, că se ţin bine de tot ce apucă prin zonă în toate scandalurile astea.

 Alţii observând sărăcia moaştelor sfinte din Moldova ţin neapărat la canonizarea cât mai grabnică a mitropolitului şi astfel îi tot propun Înaltului ca la următorul pelerinaj la locurile sfinte din ţări musulmane să-şi ia toate veşmintele pe el cu panaghii şi mitre cu tot că şi Moldova are nevoie de moaşte întregi aduse la pachet de acolo.

Oricum dezbaterile sunt mari şi acum mai ales după ultimile relatări trăsnite de „duh” a jurnaliştilor, de la şort s-a trecut la case, de la case se va trece la rânduiala slujbelor, de la rânduiala slujbelor înjurând vreo doi trei sfinţi o să ne „pocăim” şi o să trecem la sectari.

Le-aş propune ceva mai consistent observatorilor ăstora mediatici. Decât aţi număra găinile din curţile vlădâcilor, mai bine v-aţi număra ouăle, vorba fostului premier Năstase.

Şi pe acelaş ton aş întreba pe domnii scurmători în moluza caselor episcopale dacă şi-au deschis vreun club imobiliar de tot fac reclamă mascată la toate sediile şi reşedinţele vlădâcilor. Probabil au vreun plan fix de îndeplinit pe acolo pe la ziare pentru scuiparea cât mai flegmatică a întâistătătorilor din Biserica Ortodoxă.

Sau poate şi-au epuizat toate subiectele şi nemaiavând inspiraţie dau aşa din cuvinte ca să sune ca de sub coadă pentru  a umple paginile.  Parafrazându-l pe marele poet Eminescu aş putea adăuga: când nimic nu ai a spune, te scremi că poate iese ceva moale sau tare si pentru ziare.

Mă uit la grupurile astea de şmecheri care promovează o agendă imobiliară precisă şi mă gândesc vor reuşi sau nu?

Ce să reusească? Mă gândesc dacă vor reuşi până la Parusie.

Adică dacă vor reuşi să treacă în cadastrele ziarelor lor toate sediile episcopiilor din Moldova, casele episcopilor din patriarhia Rusă şi mă gândesc că îşi vor îndrepta atenţia şi spre episcopiile din Patriarhia Română cu tot patrimoniul ei, că s-a deschis sezonul la numărarea cărămizilor şi catalogarea lor prin ziarele de bârfă. Fiincă după spusa lor trebuie să fim concentraţi să urmărim traiectoria banului văduvei.

Un singur lucru le scapă. Că tot bârfologind Biserica, tind să omită din vedere văduva în sine.

După ce trec de episcopi, trebuie să se apuce şi de capul popilor cu întrebarea retorică:

De ce şi-au făcut popii case frate?! Că doar sunt popi şi după canoanele ziarelor noastre, care sunt aşa ca nişte „scriptruri” revelate în duhurile şi de duhurile jurnaliştilor noştri popii ca şi episcopii trebuie să stea prin bodegi împuţite, „mama lor de împuţiţi bărboşi”.

Puteţi de altfel să treceţi în catastiful de pomenire şi proprietăţile rugătorilor simpli adică a creştinilor ortodocşi care nenorociţii de ei au şi ăstia case,  unele mai mari, alţii mai mici să-i dăm la ziar. Ce statutul lor de creştini le mai permite să aibă şi case?! Înapoi pe copaci la maimuţe, acolo să vă rugaţi până nu-l îmbunaţi pe Dumnezeul vostru să vă primească în Eden iarăşi.

Nu zic că vlădâcii noştri nu bagă şi ei câte o cărămidă în casele lor, care până la urmă tot în Bisercă o să rămână, că doar nu au cum să le mute după gard. Dar atenţie că aştia aşa zidari sau ziditori cum sunt, mai zidesc şi câte un perete acolo sus în cer, că de se mai şi roagă, mai psalmodiază câte o Sfântă Liturghie împreună cu toţi creştinii. Dar voi ce zidiţi? Zidiţi literă după literă  şi piatră de lapidare lângă piatră de scandal intr-un zid pământesc. Apoi toate astea aici o să rămână, că doar n-o să le luaţi acolo sus cu voi la Hristos. Că de, ultimul tren din viaţă nu pleacă încărcat nici cu ziare nici cu mortar şi cărămizi. O să vedeţi voi mai bine cu ce vă înfăţişaţi în faţa lui Dumnezeu. Că vorba aia, cu toţii aţi ajuns la majorat, buletine aveţi cu toţii, pictaţi scandalurile mai bine decât Picasso, unde mai pui că şi vaccinaţi aţi fost cu toţii.

 Dacă tot urmăriţi traectoria jertfelor, daţi domnilor şi-n sectanţi că zeciuiala lor e mult mai grasă. Şi urmează o traectorie mult mai lungă depăşind graniţele sărăciei noastre. De ce nu ajungeţi pe la mama lor pe acasă în geografiile alea îndepărtate de peste ocean ca să ne arătaţi de acolo casele „profeţilor” şi nu colibele noastre. Să ne trimiteţi şi nouă o vedere, care ar putea fi mult mai spectaculoasă chiar dacă nu este făcută pe litoral. Măcar aşa pentru echitate jurnalistică să-şi vadă şi ceilalţi „creştini” vlădâcii şi vlădâciţile care îi păstoresc. Să vedem şi sorturile episcopeselor şi episcopilor travestiţi sau nu de pe alte meleaguri. Sau poate nu vă dă voie democraţia asta să umblaţi la maimuţa ciufulită a sponsorilor care vă plătesc scandalurile astea colorate. Văd că prea mult veniţi cu drig şi cai mascaţi la poarta Bisericii să ne dansaţi în prohoade, probabil vă plătesc cu arginţi grei parastasul Bisericii noastre pe care ni-l cântaţi cu trompetă şi toboşari.  Stim noi că ortodoxia noastră nu corespunde ideologiilor sectare sau homotravestiţilor, pedofiliţilor şi tuturor zoofiliţilor din  spatele cercetărilor voastre publice.

E târziu şi la net cafeul –ul asta din suburban vor să închidă diuza la internet că este 12 noaptea, că aş mai scrie câte ceva de “duh” şi cu asta nu mai scriu nimic, decât că mi-o trimis un bloggerit o poză cu versuri, şi mi-o zis să io comentez, dar eu îs prea tută şi nu mă ştiu în parabole. Poate încercaţi voi, dar mâine că azi e târziu. Oricum îi dau un copy paste de pe facebuca asta:

 “ Şi mâine o să plouă în furtună

Cu semen mari de întrebări printer “sughiţe”

Să vă rugaţi şi pentru tuta cea nebună

Ci-o fi să fie nici “vă-nchipuiţe”!!?…

 

Şi uite-aşa la scroful de poiată

Cu ziceri de o să râdă printre dinţi…

Voi să nu râdeţi! Nici măcar o dată,

Fiindcă în râs de multe ori vă poticniţi.

 

Ciuliţi şi ceilalţi!!!!

 

Cu scârba-n gură n-o să-mi mai umblaţi

Şi daţi creştinilor ce-aveţi de dat …mai mult    (răspunsurile ……..

Că dacă nu, vă jur c-o să vă (mut ?)

Cu tot cu şortul ce-l vedetizaţi…

                                                                                                  

Cu asta chiar că nu mai scriu nimic

Căci s-a închis şi net-café-ul din suburbă…

Şi ceasul meu arată 12 fx în fix…

Chiar şi busola îmi indică o furtună.

 

O fi furtună mare frate?     într-un present continuu din altă evanghelie ( măi stimabile măi !)

Sau poate-o fi şi mâine-un “mizilic”?!!!…”

 

Asta nu e a mea dar văd că copie bine pe cineva pe care-l ştiu din oglindă

 

„Diacon Octavian Solomon

Contact Form Powered By : XYZScripts.com