Papa Francisc: Teoria evoluției și cea a Big Bang-ului sunt corecte/ Dumnezeu nu este un magician cu o baghetă magică - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Papa Francisc: Teoria evoluției și cea a Big Bang-ului sunt corecte/ Dumnezeu nu este un magician cu o baghetă magică

17:26, marți, 28 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , ,

Prezent la sediul Academiei Pontificale de Științe de la Vatican, Papa Francisc a făcut o declarație surprinzătoare. Suveranul Pontif susține că teoria științifică a Big Bang-ului nu se află în contradicție cu intervenția Creatorului Divin. Nu este primul Suveran Pontif care susține acest lucru. Fostul Papă Ioan Paul al -II-lea credea că Big Bang nu intra în contradicție cu credința creștină.

Big Bang-ul, despre care se spune că ar sta la originea lumii, nu contrazice intervenția creatorului divin, ci o arată ca necesară”, a declarat Suveranul Pontif, relatează site-ul quotidiano.net.

Noțiunea de evoluție în natură nu este incompatibilă cu noțiunea de creație, căci evoluția presupune creația ființelor care evoluează”, a precizat Papa.

Dumnezeu nu este „un fel de magician”, iar originea lumii nu este opera haosului care a acționat asupra lui însuși, a mai spus șeful Bisericii Catolice.

De aceea, savantul creștin trebuie întotdeauna să-și pună întrebări asupra viitorului omenirii și al Pământului și să lucreze pentru a preveni riscurile la adresa mediului natural și uman.

Când acțiunea Omului distruge Creația, Omul ia locul Creatorului, iar acesta este un păcat grav la adresa lui Dumnezeu”, a explicat Suveranul Pontif, care pregătește o enciclică privind ecologia.

Big Bang este teoria care susţine că Universul nostru îşi are începuturile într-un singur punct originar, de o densitate incredibil de mare, extraordinar de fierbinte, numit şi singularitate. Teoria susţine că toată materia existentă în Univers a fost creată în momentul Big Bangului din acest punct originar, mai mic de miliarde de ori decât un proton. După ce materia a fost creată, Universul şi-a început expansiunea.

Acest eveniment ar fi avut loc, după calculele fizicienilor, acum 13,7 miliarde ani.
Teoria Big Bang nu explică ce s-a întâmplat înainte de Big Bang şi nici nu îşi propune acest lucru. Lucru care lasă loc de speculaţii în special pentru apărătorii diferitelor religii cu vederi creaţioniste. Fostul Papă Ioan Paul al II-lea a aderat la teoria Big Bangului, arătând că aceasta nu intră în contradicţie cu credinţa creştină.

sursa http://activenews.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com