„MORTĂCIUNE pentru bolnavii de cancer”. Corneliu Popovici condamnă insultele la adresa credincioșilor - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

„MORTĂCIUNE pentru bolnavii de cancer”. Corneliu Popovici condamnă insultele la adresa credincioșilor

20:17, vineri, 28 septembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: , , ,

Prin articolul intitulat „MORTĂCIUNE pentru bolnavii de cancer Dodon a anunțat că va fi adusă o bucată de CADAVRU sfînt la Institutul Oncologic din Chișinău”, consider că au fost lezate nu doar sentimentele mele religioase, dar și ale 98% din cetățenii Republicii Moldova. De această părere este consilierul prezidențial Corneliu Popovici.

Într-o postare pe pagina s-a de pe Facebook, consilierul cere implicarea organelor de resort. ”După ce în presă a fost publicat articolul în cauză am fost contactat de mai mulți intelectuali și oameni de bună credință, care și-au exprimat nedumerirea și indignarea, dictate de apariția într-o publicație cu așa-numite pretenții proeuropene din țara noastră, timpul.md, care invocă sursa diez.md, a unui articol prin care, într-un mod sfidător și obraznic, sînt ofensați grav credincioșii din Republica Moldova și orice om de bun simț. Materialul interpretează aberant intenția președintelui Republicii Moldova,a Domnului Dodon, de a aduce un fragment al moaștelor sfîntului Pantelimon, care se păstrează la Mănăstirea „Sfîntul Pavel” de pe Muntele Athos și care urmează a fi expuse în mai multe locașe de cult din țară, dar și la Institutul Oncologic din Chișinău.

Prin articolul intitulat „MORTĂCIUNE pentru bolnavii de cancer” Dodon a anunțat că va fi adusă o bucată de CADAVRU sfînt la Institutul Oncologic din Chișinău”, consider că au fost lezate nu doar sentimentele mele religioase, dar și ale 98% din cetățenii Republicii Moldova.  Aceste acțiuni, pe lîngă faptul că depășesc orice normă morală, cad sub incidența Articolul 54 (5) din Codul Contravențional al Republicii Moldova: Ofensa adusă sentimentelor religioase ale persoanelor fizice… se sancționează cu amendă de la 12 la 24 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore, și a Articolului 346 din Codul Penal, care prevede o pedeapsa cu amendă în mărime de pînă la 650 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.

Sper că organele de drept se vor autosesiza și vor acționa conform legii”, a scris Popovici în postare sa. Totodată, consilierul a făcut apel către toate sursele media să renunțe la publicarea unor materiale care conțin insulte la adresa credincioșilor și religiei acestora, pentru a evita bulversarea și eventualele tensionări în societatea moldovenească.

Sursa: www.noi.md 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com