Header image

Naţionalismul şi Ortodoxia

Ieromonah Nicolae Saharov[1]

Am decis să cercetez tema naţionalismului, identităţii culturale, din perspectiva biblică.
În Crez noi spunem: „Cred în Unul Dumnezeu Tatăl Atotţiitorul”. Atotţiitor […] înseamnă Unul Care ţine toate împreună, nu prin forţă, ci prin dragoste, armonie. Dumnezeu lucrează în istorie pentru a ţine lucrurile împreună, a le uni, a le menţine în unitate.
Să cugetăm puţin la ultima rugăciune din misiunea pământească a Mântuitorului Hristos. Pentru ce se ruga? Ca toţi să fie una. Mântuitorul se ruga cu lacrimi şi sânge în timpul acestei rugăciuni. Hristos pătimea în agonie, pentru că atât de greu este realizarea unităţii, încât Însuşi Dumnezeu s-a întrupat pentru a-i aduna împreună pe copiii Săi împrăştiaţi (după cum spune Sf. Ioan în Evanghelie).
Istoria mântuirii noastre are o legătură nemijlocită cu această rugăciune a Mântuitorului, sinceră, izvorâtă din adâncul inimii, rugăciune pentru unitatea credincioşilor. Vă amintiţi, ce s-a întâmplat după căderea lui Adam? El a fost creat după chipul lui Dumnezeu în Treime. Cuvântul Adam în ebraică nu e doar un nume, ci şi are semnificaţia de „om, omenire”. Dumnezeu îl creează pe om după chipul Său, pentru ca oamenii să trăiască în unime şi să devină ca Dumnezeu, în unimea dragostei. Însă primul lucru care se întâmplă după căderea lui Adam este dezbinarea omenirii, dezintegrarea ei în indivizi. Adam care a vieţuit cu soţia sa Eva în dragoste şi unitate ajunge să dea vina pe ea, spunându-I lui Dumnezeu: „Femeia pe care mi-ai dato-o, ea mi-a dat să mănânc din pom”. Prin aceasta el imediat o părăseşte pe Eva, şi unitatea lor este sfărâmată.
Însă, precum obişnuia să spună părintele nostru Rafail de la mănăstire, „Dumnezeul nostru este un expert. El ştie de unde să înceapă”. Primul legământ pe care îl face Dumnezeu cu omul este acel făcut cu Noe. Nu doar cu el, totuşi, dar şi cu toată familia sa, pentru că Dumnezeu a văzut că ei pot trăi în unitate, în dragoste frăţească.
Parcurgând istoria mântuirii, noi vedem că următorul legământ Dumnezeu îl face cu Avraam. Când unitatea a fost realizată la nivel de familie, Dumnezeu a continuat să-i înveţe pe oameni să trăiască în unitate la nivel naţional. Dumnezeu îi făgăduieşte lui Avraam că va crea un popor din seminţia sa.
Când unitatea a fost atinsă la nivel naţional, Dumnezeu a continuat să-i unească pe oameni în Creştinism. […] Şi iată noi înţelegem, că orice lucru este îndreptat împotriva duhului unirii se îndreaptă însuşi împotriva lui Hristos. Prin dezbinările noastre noi adăugăm la pătimirile Mântuitorului. Deşi au trecut deja 2000 de ani, noi continuăm să-L biciuim pe Hristos, distrugând lucrarea Duhului Sfânt prin care noi toţi suntem chemaţi spre unire.
Cred că şi Sfinţii sunt conştienţi de acest lucru, iar în această legătură mă pot referi la Sfântul Serghie de la Radonej şi moştenirea lui spirituală. Înainte de propovăduirea Sfântului Serghie, ruşii nu au trăit niciodată în unire, în pace, pentru că nici noţiunea de popor rus nu a existat. De aceea, mongolo-tatarilor le-a fost foarte uşor să-i cucerească pe cnejii ruşi, care erau mereu antrenaţi în războaie fratricide. Sfântul Serghie a spus: „Eu am construit o biserică. Eu am închinat-o Sfintei Treimi, ca şi voi toţi să fiţi uniţi între voi, precum Dumnezeu este unul în Treime!” Prin aceasta el a unit poporul rus după chipul lui Dumnezeu, şi noi ştim cu toţii ce a urmat – ruşii au devenit un popor puternic, în stare să-şi învingă pe duşmanii.

Parintele Sofronie Saharov

Aş menţiona aici cuvintele părintelui Sofronie (Saharov), cu referire la naţionalism în Biserică. Naţionalismul îi dezbină pe oameni, atunci când ei spun, „Dumneavoastră sunteţi de altă naţionalitate. Ce faceţi aici? Este biserica noastră!” Părintele Sofronie niciodată nu a fost de acord cu asemenea afirmaţii. Într-o zi un preot i-a spus: „Este imposibil de a depăşi naţionalismul în biserica noastră”. Atunci părintele Sofronie s-a gândit, „În aşa caz, nici mântuirea nu e posibilă”. În această conversaţie, părintele Sofronie a spus „Trebuie să ştiţi că dacă sunteţi naţionalişti, atunci credeţi în superioritatea voastră asupra altor oameni, şi de aceea, sunteţi în întuneric şi nu-L aveţi pe Hristos în voi”.
În toate discuţiile sale, părintele Sofronie spunea că anume naţionalismul L-a răstignit pe Hristos, pentru că Hristos, Mântuitorul, a fost respins, întrucât El a venit să mântuiască întreg neamul omenesc, şi nu doar pe iudei. Cred că este un moment foarte important aici – câţi dintre noi Îl răstignim din nou pe Hristos în gândul nostru, crezând că naţionalitatea noastră este cu ceva mai presus decât a altora.
Să ne amintim, în ce chip a pogorât Duhul Sfânt asupra Apostolilor – în limbi ca de foc, în greacă – Γλῶσσαι. Ce înseamnă acest cuvânt – limbi? Limba este un instrument al cumenecării, al comuniunii. Învăţăm limbile pentru a comunica. Cincizecimea ne învaţă limbajul Pogorârii Duhului Sfânt – limbajul comuniunii cu alţi oameni. Ştiţi că darurile Duhului Sfânt (al slujirii, al împărtăşirii, al dragostei) nu ni se dau pentru a ne sluji nouă înşine. De exemplu, preotul, adică, persoana cărei i s-a dat harul preoţiei şi dreptul de a primi mărturisirea, nu se poate absolvi pe sine însuşi. El întotdeauna slujeşte altora, unindu-i pe oameni. Şi dacă priviţi partea opusă – care este lucrarea vrăjmaşului? Iarăşi, privim din perspectiva biblică – şi atunci vedem că cei stăpâniţi de demoni locuiesc în pustiu, în loc uscat, între morminte. Ce înseamnă aceasta? Este locul unde nu sunt alţi oameni. Acesta este duhul separării. Când începem să despărţim, să retragem, să respingem pe cineva, ştim din Sfânta Scriptură că acesta este principiul urmat de puterea anticreştină.
Părintele Sofronie a corespondat cu părintele Gheorghe Florovsky, cu care avea multe lucruri în comun. Şi unul şi altul au trăit în Occident. În special în Occident avem nevoie de a realiza universalitatea Ortodoxiei, a credinţei libere de limitările naţionalismului. Pentru ambii, Biserica nu a fost ca o anexă la cultura naţională, ci a constituit izvorul Adevărului universal al lui Hristos. Părintele Gheorghe spunea că naţionalismul în Biserică înseamnă dezbinarea ei.
În corespondenţa lor putem citi o relatare despre un mitropolit care i-a spus odată părintelui Gheorghe Florovsky: „Părinte Gheorghe, nu regretaţi că nu sunteţi în Bierica în care aţi fost botezat, în Biserica dumneavoastră locală?” La care părintele Gheorghe a răspuns: „Nu am ştiut de existenţa unei astfel biserici. Pentru mine, unica Biserică este cea Ortodoxă, care este universală în esenţa ei”. Acesta este motivul pentru care părintele Sofronie a construit mănăstirea sa – de a demonstra lumii că multe naţionalităţi pot trăi în unime, ca un singur trup. Părintele Sofronie obişnuia să spună: „Dacă puteţi învăţa să trăiţi cu o singură persoană, să zicem, cu părintele Procopie” – mulţi dintre care s-ar putea să-l cunoaşteţi, „atunci aţi putea trăi cu milioane de oameni asemenea lui”. Deci, iată cum învăţaţi să trăiţi în unitate. Părintele Sofronie îşi încheie scrisoarea către părintele Gheorghe cu cuvintele: „A domni înseamnă a primi de la Dumnezeu puterea de a cuprinde în Duh toată creaţia, tot ceea ce există”. Anume astfel privea părintele Sofronie Ortodoxia. Această viziune o împărtăşesc şi eu. Consider că mesajul său este esenţial, în special astăzi, când bisericile se confruntă cu necesitatea de a aduna într-o parohie reprezentanţii mai multor naţionalităţi.
Mănăstirea (Sf. Ioan Botezătorul din Essex – N.T.) nu a fost prima de acest gen. Un exemplu de mănăstire multinaţională ne oferă Sfântul Paisie Velicicovschi. El a fost mânat de dorinţa de a depăşi barierele naţionale, de a demonstra că Hristos este Adevărul universal, accesibil tuturor celor care îmbrăţişează Ortodoxia.
Naţionalismul şi Ortodoxia erau două noţiuni aproape opuse pentru părintele Sofronie. Pentru el, adevărata Ortodoxie a fost arătată de dascălul său, Sfântul Siluan Atonitul. Sfântul Siluan s-a rugat mereu pentru tot neamul omenesc, pentru toate naţiunile pământului.
O dată părintele Sofronie a fost întâmpinat în mănăstirea sa de către o persoană foarte entuziasmată şi fericită, care i-a spus: „Părinte Sofronie, eu am devenit Ortodox săptămâna trecută”. Părintele l-a privit în ochi, a zâmbit, şi a spus: „Ortodox? De şaptesprezece ani eu încerc să devin Ortodox şi încă nu am reuşit”. În cartea sa „Ortodoxia” părintele Sofronie scrie: „Nici un sfânt nu s-a numit vreodată cu adevărat Ortodox, pentru că dacă eşti cu adevărat Ortodox, înseamnă că eşti desăvârşit, trăieşti o viaţă sfântă, în deplină ascultare a poruncilor lui Hristos”. Iată ce este Ortodoxia. Numai atunci când ai o înţelegere adevărată despre Dumnezeu, viziunea pe care noi o avem în Biserica Ortodoxă, doar atunci eşti în stare să ai o viaţă sfântă, desăvârşită.
Cum putem trata această problemă a naţionalismului? Cum o putem noi depăşi în noi înşine? Cred că putem găsi răspunsul în Noul Testament. Dacă ne aducem aminte, la Înfricoşătoarea Judecată Hristos îi va aduna pe toţi oamenii şi va spune: „Pentru că M-aţi hrănit, pentru că M-aţi cercetat, pentru că Ma-ţi îmbrăcat… Veniţi şi moşteniţi Împărăţia Cerurilor, deoarece făcând toate acestea celor mici ai Mei, Mie Mi-aţi făcut”. Într-adevăr, fiecare persoană, oricât de neimportantă ar părea, este Însuşi Hristos. Atitudinea noastră faţă de această persoană este paşaportul nostru spre Împărăţia Cerească, pentru că aceasta înseamnă Judecata de Apoi – judecarea noastră conform cu atitudinea noastră faţă de alţi oameni. Iudeii au învăţat să aibă dragoste în poporul lui Israel. Însă acum, în Creştinism, noi nu avem această idee a naţiunii ca ceva ce ne-ar decide priorităţile, acum fiecare persoană devine aproapele nostru, fratele nostru întru Hristos.
Tradus şi adaptat de preotul Constantin Cojocaru

[1] Orthodoxy and Ethnicity, Hieromonk Nicholas Sakharov, Sourozh Magazine, issue No. 105 – year 2009, p. 26-29.

,

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com