Header image

Ne vom aduna frânturile de forţe pentru a-L mărturisi pe Hristos!

10:56, vineri, 24 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

Ne minunăm de vitejia sfinţilor. Sfânta Sofia a fost silită să privească muncile şi chinurile copiliţelor sale Elpis, Pistis, Agapis (Vera, Nadejda, Liubovi), şi le îmbărbăta să nu se lepede de credinţă, inima sângerându-i de durere. Sfântul voievod Constantin Brâncoveanu, la fel, a privit cu inima îndurerată cum capetele iubiţilor săi fii, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, căzură secerate de sabia păgână, ca apoi să-şi pună el însuşi capul pe buturugă, pentru a-L proslăvi pe Hristos prin mărturisirea credinţei Ortodoxe în faţa sultanului păgân.

Sărbătorindu-i pe cei 40 de Sfinţi Mucenici care s-au proslăvit în Sevastia, ne amintim de strigătul dureros al unei femei – mamei celui mai tânăr din ostaşi. Nu a strigat ca să-l salveze pe iubitul său fiu de moartea mucenicească, ci a strigat, încurajându-l pe băiatul său să mărturisească credinţa până la urmă, temându-se de moartea adevărată a lepădării de credinţă. Ea însăşi l-a ridicat pe feciorul său şi l-a dus în spinare spre locul arderii a celor 40 de sfinţi viteji care l-au proslăvit pe Hristos în faţa necredincioşilor.

Încă din Legea Veche ce preînchipuia Noul Testament, ne amintim de cei 7 fraţi Macabei şi mama lor Solomonia, care îi încuraja pe fiii săi să nu se lepede de credinţa în Dumnezeu adevărat şi să nu cedeze în faţa păgânilor cotropitori.

Asemenea exemple sunt nenumărate în istoria mântuirii.

Cu durere în suflet constatăm astăzi că unii părinţi „îşi cruţă” copiii şi nu-i aduc la biserică „pentru a nu-i obosi” la slujbele lungi. Îi lasă să mai doarmă niţel, întrucât în ajun au stat prea mult în faţa calculatorului sau a televizorului, şi s-au culcat târziu. Constatăm cu tristeţe că generaţiile ce vin sunt mai dezduhovnicite decât străbunii lor. Revoluţiile socialiste au fost dirijate din exterior, dar înfăptuite cu mâinile foştilor seminarişti, gimnazişti, copii ai părinţilor evlavioşi. De ce se întâmplă acestea? Probabil, din superficialitatea credinţei celor care pleacă şi din idolatrizarea materialismului celor care vin.

M-a telefonat într-o zi o sărmană consăteană, cu siguranţă, creştină, pentru că am mai văzut-o în curtea bisericii de Paşti şi Bobotează. M-a întrebat dacă pot descânta vaca, pentru că s-a îmbolnăvit. I-am răspuns că nu am mai făcut aşa ceva, dar înţeleg ce are în vedere. I-am mai spus de rugăciunile pe care preotul le face, mai ales, la ţară, pentru însănătoşirea dobitoacelor, stropind cu aghiasmă grâul sau tărâţa pe care creştinii o aduc de obicei la biserică. Şi am invitat-o să vină la Sfânta Liturghie, iar după slujbă să se apropie de preot şi să participe în rugăciunile ce se vor rosti. „Părinte, dar eu am mai adus tărâţa la biserica cea lângă piaţa centrală. Am lăsat-o în biserică, m-am dus la piaţă, iar popa a citit. După aceea am venit şi mi-am luat tărâţa şi am plecat acasă. Poate şi la matale pot doar aduce acasă ceea ce trebuie, şi mata să citeşti”.  Eu cred că nu mai este nevoie de completări. Mă întreb, se mai nasc brâncoveni în neamul nostru? Se mai nasc Ştefani?

Cred cu tărie că, totuşi, în moment de grea cumpănă, viteazul Ştefan sau voinicul Constantin ne va îmbărbăta, şi noi, după mii de căderi, ne vom aduna frânturile de forţe pentru a-L mărturisi pe Hristos!

Preotul Constanin Cojocaru

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com