Header image

Nimeni să nu deznădăjduiască

15:54, duminică, 24 august, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , ,

Un frate, fiind biruit de patima desfrânării, în fiecare zi săvârșea păcatul, și în toate zilele îmblânzea pe Dumnezeu, cu lacrimi și rugăciuni. Și așa făcând el, amăgindu-se cu obiceiul cel rău, săvârșea iar păcatul. Apoi iarăși, după săvârșirea păcatului se ducea la biserică, și văzând cinstitul chip al Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca înaintea lui cu amare lacrimi zicând:

“Miluiește-mă Doamne, și ridică de la mine această vicleană ispită, că mă trudește cumplit și mă rănește cu amărăciunea dezmierdărilor. Că nu am obraz, Stăpâne, a căuta și a vedea chipul Tău cel sfânt și mai strălucit decât soarele, ca să se îndulcească inima mea și să se veselească.”

Acestea zicând, și ieșind din biserică, iarăși cădea în noroi, dar iarăși nu deznădăjduia de mântuirea sa, ci de la păcat întorcându-se la biserică, cele asemenea striga către iubitorul de oameni Dumnezeu, și zicea: ”Pe Tine Doamne Te pun chezaș de acum, că nu voi mai face păcatul acesta, numai iartă-mi mie Preabunule cele ce de la început și până în ceasul acesta Ți-am greșit.“

Și după ce făcea el aceste înfricoșate tocmeli, iarăși se afla în păcatul cel rău și puteai vedea iubirea lui Dumnezeu cea preadulce, și nemărginita Lui bunătate, cum suferea în toate zilele neputința fratelui cea neîndreptată și rea. Din multă milă, căuta și aștepta pocăința și întoarcerea lui. Și nu numai un an a făcut aceasta, nici doi, nici trei, ci zece ani și mai mult. Vedeți voi fraților suferirea cea nemăsurată și iubirea de oameni cea nemărginită a lui Dumnezeu? Cum întotdeauna rabdă, suferind fărădelegile și păcatele noastre cele cumplite? De acest lucru este a ne înspăimânta și minuna, de îndurările cele bogate ale lui Dumnezeu.

Deci, într-una din zile, întâmplându-se acestea și făcând păcatul, fratele a alergat iarăși la biserică, plângând și suspinând tânguindu-se și cerând îndurările Preabunului Stăpân, ca să se milostivească spre el, să scape de noroiul înverșunării.

Și diavolul, începătorul răutății și pierzătorul sufletelor noastre, văzând cum fratele ruga pe iubitorul de oameni Dumnezeu, și că nimic nu folosește, că ce alcătuia el, fratele prin pocăință le risipește, a strigat cu nerușinare către cinstita icoană a Domnului nostru Iisus Hristos:

“Ce este mie și Ție, Iisuse Hristoase? Milostivirea Ta cea nemărginită mă biruiește și mă surpă, că primești pe acest desfrânat care în toate zilele minte înaintea Ta, defăimând stăpânirea Ta. Pentru ce nu-l arzi pe el, ci îndelung rabzi și suferi? Cu adevărat, nu ești drept judecător pentru că treci cu vederea. Și pe mine, pentru o mică înățare, m-ai aruncat jos din cer. Iar acesta, care zace înaintea feței Tale, mincinos fiind și desfrânat, lin îi dăruiești lui blândețea Ta. Pentru ce dar, Te numesc pe Tine oamenii Judecător preadrept? Că precum văd, și Tu faci deosebiri din multă bunătate și treci cu vederea dreptatea”. Și zicea acestea diavolul iuțindu-se de multă amărăciune, și pară de foc scotea pe nările lui. Acestea zicând, a tăcut.

Și s-a făcut un glas ca de la altar zicând:

“O balaure, prea viclean și pierzător, nu te-ai săturat de socotința ta cea rea, că ai sorbit lumea? Ci și pe cel ce a venit la mila Mea cea nespusă, te silești să-l răpești? Are atâtea greșeli, ca să pui să tragă în cumpănă cu sângele pe care L-am vărsat Eu pe cruce pentru el? Iată, junghierea Mea și moartea au afundat fărădelegile lui, și tu, când vine la păcat nu-l gonești pe el, ci îl primești cu bucurie și nu-l oprești, nădăjduind să-l dobândești pe el. Și Eu, cel atât de milostiv și iubitor de oameni, Eu, Care am poruncit lui Petru Apostolului să ierte celui ce greșește, în fiecare zi până la șaptezeci de ori câte șapte, oare nu-l voi ierta pe el? Oare n-l voi milui? Da, cu adevărat, că de vreme ce aleargă la Mine, nu Mă voi întoarce de la el până ce nu-l voi câștiga. Că pentru păcătoși M-am răstignit și preacuratele Mele pale pentru ei le-am întins, ca cel ce va voi să se mântuiască, să știe unde să alerge și să se mântuiască. De la nimeni nu Mă întorc, pe nimeni nu gonesc. Chiar de ar greși de nenumărate ori într-o zi, și de nenumărate ori ar veni la Mine, nu va ieși afară nemiluit. Că nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință.”

Și făcându-se glasul acesta, sta diavolul tremurând și neputând să fugă. Și iarăși s-a făcut un glas zicând: “Ascultă, amăgitorule, pentru ce zici că sunt nedrept? Că eu către toți sunt drept, că în starea în care aflu pe cineva îl judec. Deci iată, pe acesta l-am aflat stând înaintea picioarelor Mele și biruitor peste tine arătându-se. Îl voi lua dar pe el și-i voi mântui sufletul lui, fiindcă nu a deznădăjduit de mântuirea sa. Iar tu, care vezi cinstea lui, rușinează-te.”
Deci stând fratele cu fața în jos și tânguindu-se, și-a dat duhul. Și îndată venind ca focul o mare urgie a căzut peste satana și l-a mistuit pe el.

De aici se cunoaște fraților milostivirea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea nemăsurată, și niciodată să nu deznădăjduim de mântuirea noastră. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururi. Amin.

De la Sfântul Amfilohie

Din Patericul sfintilor batrini

Contact Form Powered By : XYZScripts.com