Header image

Nu este mai bine să vorbești cu Hristos?

– Gheronda, cad mereu în vorbire deșartă și apoi mă mâhnesc.

– Nu este mai bine să vorbești cu Hristos? Celui care vorbește cu Hristos niciodată nu-i pare rău. Desigur, vorbirea deșartă este patima, dar dacă o pui în valoare duhovnicește, ea poate deveni pricina pentru rugăciune. Unora le vine greu să vorbească. Tu însă ai o putere înlăuntrul tău și un îmbold de a vorbi. Dacă vei pune în valoare duhovnicește aceasta, ți se va sfinți sufletul. Străduiește-te să vorbești cu oamenii doar ceea ce este absolut necesar și să vorbești mereu cu Hristos. Cand vei începe o convorbire smerită cu El, nu-ți vei mai da seama ce se întamplă în jurul tău; atât de mult vei fi atrasă și o așa nespusă dulceață vei simți. Pe mine chiar și convorbirile duhovnicești ma obosesc, în timp ce în rugăciune simt multă odihnă.

Rugăciunea este împreună-vorbire cu Dumnezeu. Uneori îi fericesc pe cei care au trăit în vremea lui Hristos, pentru că îl vedeau și Îl auzeau pe Hristos Însuși și puteau să-I vorbească. Dar mă gândesc că noi suntem cu mult mai fericiți decât ei, pentru că aceia nu puteau să discute mult cu El, în timp ce noi putem vorbi neîncetat cu El prin rugăciune.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013, p. 18

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com