Nu există iertare pentru cei ce neglijează buna creștere a copiilor

Dacă avem o mare răspundere când e vorba sa-i apăram pe alții, căci zice:

“Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui” (I Corinteni 10, 24), cu atât mai mare este răspunderea pe care o avem față de copiii noștri. Nu ți l-am adus, ne cere socoteală Dumnezeu, în casă și nu l-ai avut lângă tine de la început? Nu te-am numit învățătorul, ocrotitorul, tutorele, călăuzitorul și stăpânul lui? Nu ți-am dat putere întreagă asupra lui? Nu ți-am poruncit să-l formezi și să-l educi așa cum trebuie de când era încă fraged? Ce iertare mai speri să capeți dacă l-ai lăsat s-o ia pe cărări greșite și să se strice?

Ce mai poți spune? Că e greu și uneori abia poți face față?

Trebuia să te gândești dinainte, când copilul asculta cu dragă inimă și era prunc. Atunci trebuia să-l educi cu mare atenție, să-l obișnuiești cu ce se cuvine, să-l corectezi și să-i pedepsești slăbiciunile sufletului.

Când munca era mai ușoară, atunci trebuia să scoți balariile și ciulinii, atunci când era la o vârstă fragedă și patimile nu erau greu de vindecat, patimi care, dacă n-ar fi fost neglijate, n-ar fi crescut. De aceea spune: “Ai feciori? învată-i pe ei și încovoaie din pruncie grumazul lor” (Întelepciunea lui Sirah 7, 24), atunci când educația se poate face mai ușor.

Extras din “Părinți, copii și creșterea lor”, Sfântul Ioan Gură de Aur