Header image

„Nu te teme, părinte, mergi că te ţin bine”

18:15, joi, 18 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Un creştin a venit să se mărturisească. Avea un bunic preot, părintele Gheorghe, într-un sat din jurul Dramei. Când era mic, acesta îl ajuta pe bunicul său în Sfântul Altar. Părintele Gheorghe, era refugiat din Asia Mică, după măcelurile făcute de turci în oraşul Smirna, încheiat cu incindierea cetăţii.

Era evlavios, deşi nu ştia multă carte. Bisericuţa satului era săracă, cu pardoseala stricată din cauza plăcilor improvizate, şi părintele Gheorghe se împiedica de ele la tot pasul.

Într-o sâmbătă când slujea Sfânta Liturghie, împreună cu 5-6 credincioşi, la Vohodul Mare s-a împedicat şi puţin a lipsit să răstoarne Sfintele Daruri. Nepotul lui a văzut în acel moment apărând o împărteasă scăldată în lumină, ţinându-l să nu cadă şi spunându-i: „Nu te teme, părinte, mergi că te ţin bine”.

Părintele Gheorghe, tremurând de emoţie sfântă, a intrat împreună cu ea în Sfântul Altar. Aceea a închis Uşile Împărăteşti şi i-a dat cadelniţa să tămâieze, după ce a aşezat Cinstitele Daruri pe Sfânta Masă.

Micuţul, se uita uimit, mut şi orbit de strălucirea slavei împărăteşti. Sufletul lui se umpluse de teamă şi admiraţie sfântă, pe care nu le va uita niciodată. N-a priceput însă, de ce cadelniţa pe care o ţinea în mână se afla în mâna Născătoarei de Dumnezeu, împărăteasa cerurilor.

Micuţul şi-a revenit şi l-a văzut pe bunicul lui plângând. La fiecare cerere, ecfonis sau rugăciune, la sfinţirea Darurilor, de la Axion şi până la Sfârşitul slujbei, acesta repeta într-una”Maica mea..Maica mea”! După ce a consumat Sfintele din Potir, i-a zis nepotului său:

– Să nu spui nimănui ce ai văzut şi ce ai auzit, pentru că Maica Domnului o să-ţi taie limba”!

În anii ocupaţiei germane (1941-1944), Maica Domnului i-a apărut iar, ajutându-l şi sprijinindu-l pe părintele Gheorghe ca să poată termina liturghia de Crăciun, chiar înainte cu doi ani de moartea lui.

De atunci părintele Gheorghe murmura în continuu, zi şi noapte: „Maica mea…!”. Aşa îl numeau şi-l ironizau fără răutate sătenii, fii lui duhovniceşti. A adormit ca un sfânt. Într-o dimineaţă, când nu se simţea bine, fiul său a deschis uşa dormitorului şi l-a vzut îngenuncheat cu mîinele sale bătrâne înălţate, învăluit într-o lumină cerească şi murmurând: „Măicuţa mea, Măicuţa mea, vin..!” Şi aceea, al cărei nume nu lipsise niciodată de pe buzele şi din inima lui, i-a luat sfletul.

Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005, p.241-242

Contact Form Powered By : XYZScripts.com