Header image

Nu trebuie să ne întristăm atunci când păţim ceva rău, ci atunci când săvârşim ceva rău

Dumnezeu a pus tristeţea în noi. Dar nu ca să ne facem rău, la vreme şi în situaţii nepotrivite, distrugându-ne astfel sănătatea sufletului şi a trupului, ci ca să dobândim prin ea cât mai mult folos duhovnicesc! De aceea, nu trebuie să ne întristăm atunci când păţim ceva rău, ci atunci când săvârşim ceva rău. Însă noi am făcut totul pe de-a-ndoaselea.

Astfel, chiar dacă am săvârşi nenumărate rele, nu ne întristăm, nici nu ne pare rău. Dar dacă păţim şi cel mai mic rău, cădem în cea mai adâncă mâhnire şi nu ne mai gândim că tristeţile sunt semnul grijii pe care Dumnezeu o are faţă de noi.

Dar de ce vorbesc numai despre tristeţile acestei vieţi? Oare ameninţarea osândei veşnice nu este tot un semn al iubirii de oameni a lui Dumnezeu, mai mult chiar decât făgăduinţa bucuriei veşnice? Pentru că dacă n-ar exista ameninţarea chinurilor fără sfârşit, puţini ar fi aceia care ar câştiga mântuirea. Pentru noi, leneşii, nu ajunge făgăduinţa bunătăţilor cereşti. Trebuie să ne temem, ca să ne mişcăm spre virtute.

Din Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 251

637

Contact Form Powered By : XYZScripts.com