Header image

Nu vă îngăduiţi să rămâneţi fără nevoinţa rugăciunii

16:57, joi, 16 iulie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Ieri a trecut pe la mine N.N. El posteşte pe ascuns. În alte locuri e jale dacă nu mergi la biserică; la noi, dacă mergi la biserică, ai neplăceri. Iată progresul! Dar există progres şi spre fundul iadului! Ce întristătoare e starea mentală a acelor oameni!

Ce fel de înfricoşări aţi avut? Puterea Crucii este cu noi. Întărindu-vă cu nădăjduire şi credinţă — căci ce e în noi e mai mare decât ce-i în lume —, apăraţi-vă cu semnul crucii! Dar poate că a fost o întâmplare trecătoare. O aveţi pe Maica Domnului.

Ce să vă spun despre rugăciune? Nu puteţi să nu vă rugaţi. Osteniţi-vă la rugăciune cât puteţi. Puteţi să rămâneţi numai la metanii, fără citirea rugăciunilor, puteţi să vă rugaţi şi şezând, când sunteţi slăbită, şi niciodată să nu vă depărtaţi cu mintea de la Domnul. Domnul să v-ajute! Faceţi cum puteţi, dar nu vă îngăduiţi să rămâneţi fără nevoinţa rugăciunii. Pentru citit îl aveţi pe Sfântul Isaac Sirul. Este bine că îl aveţi. Acolo e totul, numai să citiţi cu luare-aminte. Domnul să vă binecuvânteze!

Din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, p. 102

Contact Form Powered By : XYZScripts.com