De multe ori numai un ceas al sârguinţei a câştigat Raiul şi un ceas al trândăviei l-a pierdut... - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

De multe ori numai un ceas al sârguinţei a câştigat Raiul şi un ceas al trândăviei l-a pierdut…

Nu întârzia a-ţi ţese haina de mire când trebuie să mergi acolo împodobit ca să întâmpini pe Mirele Hristos.

Adu-ţi aminte în fiecare zi că cea de azi este a ta, cea de mâine este în mâna lui Dumnezeu şi că Cel ce ţi-a dat dimineaţa nu ţi-a făgăduit că-ţi dă seara.

De aceea, n-asculta pe diavol, care-ţi cere să dai lui ziua de azi, iar pe cea de mâine s-o dai lui Dumnezeu. Nu! Ci întrebuinţează toate momentele vieţii tale cum place lui Dumnezeu, ori ca și cum n-ar avea să-ți mai dea altă vreme. Și gândeşte că pentru fiecare minut vei da seamă cu de-amănuntul; fiindcă într-adevăr scumpă este vremea ce-o ai în mâini şi va veni ceasul când o vei căuta, dar n-o vei găsi.

Consideră ticăloasă acea zi în care, deşi ai făcut multe lucruri, n-ai câştigat multe biruinţi împotriva plăcerilor şi voilor tale rele şi în care n-ai mulţumit lui Dumnezeu, nu numai pentru binefacerile primite, ci pentru patima lui cea nemuritoare suferită pentru tine. Mulţumeşte-I mai ales pentru părinteasca pedepsire şi cercetare a necazurilor ce s-ar întâmpla a-ți trimite vreodată.

Sfârşesc şi te sfătui: „Nevoieşte-te totdeauna cu nevoinţa cea bună” (1 Timotei 6, 12).

Căci de multe ori numai un ceas al sârguinţei a câştigat Raiul şi un ceas al trândăviei l-a pierdut.

Fii sârguitor dacă voieşti să fie întemeiată nădejdea către Dumnezeu a mântuirii tale. „Cine a nădăjduit spre Domnul, cu sârguinţa va fi” (Proverbe 28, 25).

Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, p. 65-66

PDqtBIQcgec

Contact Form Powered By : XYZScripts.com