O nouă ediție a cărții "Când pietrele vorbesc - mic tratat despre predică" - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

O nouă ediție a cărții „Când pietrele vorbesc – mic tratat despre predică”

13:11, vineri, 24 ianuarie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

O nouă ediție (cartonată) a cărții „Când pietrele vorbesc – mic tratat despre predică”. O carte care a ajuns în bibliografia studenților și doctoranzilor facultăților de Teologie.

Tradiţia predicii ortodoxe este prezentată în splendoarea ei prescolastică, oferindu-se o clasificare originală a tipurilor de predicatori, de la Proroci pînă la Nebunii în Hristos, şi a tipurilor de predică posibile în condiţiile manipulării şi a dezinformării universale.

Prezentarea cărții

O carte unică în spaţiul ortodox, în care tema predicii şi a predicatorului este tratată din perspectivă imagologică. Autorul analizează principalele hibe ale misiunii creştine, aşa cum sînt oglindite ele de către propaganda ateistă, începînd de la Iluminismul Francez şi pînă la afişul anticlerical din perioada stalinistă. Totodată, tradiţia predicii ortodoxe este prezentată în splendoarea ei prescolastică, oferindu-se o clasificare originală a tipurilor de predicatori, de la Proroci pînă la Nebunii în Hristos, şi a tipurilor de predică posibile în condiţiile manipulării şi a dezinformării universale.

Nonconformist, dar nu teribilist, nu abandonează scrisul, ci îl pune în relaţie cu practica ortodoxă, publicînd sub numele monahal Savatie mai multe volume de succes […] Tînărul călugăr nu întoarce, aşadar, spatele lumii noastre, ci o asumă, iar mărturisirile sale publice – inclusiv cele literare – arată maturitate cultivată, echilibru şi o anume înţelepciune. (Paul Cernat, Bucureştiul Cultural)

Precocitatea şi fecunditatea, manifestate anterior pe plan literar, s-au manifestat în ultimii ani pe plan misionar şi mărturisitor. „Schimbat la faţă”, fratele Savatie a pornit, cu pana sau prin viu grai, „în căutarea aproapelui pierdut”. Te surprind la el inteligenţa, realismul şi cultura teologică agonisită în doar cîţiva ani. De la regretatul N. Steinhardt (părintele Nicolae de la Rohia), predica ortodoxă n-a mai nimerit atît de bine calea de mijloc între tradiţie şi actualitate, între literă şi duh. (Răzvan Codrescu)

Contact Form Powered By : XYZScripts.com