Header image

O primă condiţie pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu

În viaţă sunt momente, clipe când în inimă se aprinde recunoştinţa, şi dacă am avea puterea să o păstrăm, treptat, zi cu zi, întâmplare cu întâmplare, această recunoştinţă ar putea creşte într‑o mare, adâncă bucurie duhovnicească. Însă nu putem apăra recunoştinţa şi bucuria noastră de răceala vieţii, de dureri şi de lucruri cu mult mai puţin importante decât suferinţa: de iritare, supărări şi, până la urmă, pur şi simplu de uitare. Astfel, în memoria noastră rămâne multă amărăciune şi suferinţă, iar bucuria păleşte şi se stinge…

Cu această stare trebuie să ne luptăm din toate puterile noastre pentru că rodul vieţii, în ultimă instanţă, este bucuria şi recunoştinţa, dar o recunoştinţă care, la rândul ei, trebuie să rodească. Pentru aceasta trebuie să ne trăim viaţa cu atenţie.

Atâtea lucruri din viaţa noastră le considerăm fireşti: e firesc să ai sănătate, un corp puternic, e firesc ca viaţa să curgă şi să aducă bucuriile ei… Însă toate acestea nu sunt fireşti, ci sunt minuni care se întâmplă în fiecare clipă. Adevărul acesta îl ştiu, de exemplu, oamenii care sunt bolnavi mult timp şi pentru care unele clipe sunt minuni nemaiîntâlnite. Iată că a trecut durerea, iată că nu mă mai chinuie insomnia, dintr‑odată mişcările care păreau imposibile pentru totdeauna au devenit posibile… şi primeşti toate acestea ca pe o minune, şi mulţumeşti şi te smereşti. Şi apoi uiţi.

De aceea Hristos pune ca piatră de încercare pentru intrarea noastră în Împărăţia lui Dumnezeu sărăcia. Nu sărăcia materială; se poate să fii foarte sărac material şi totuşi să nu fii sărac cu duhul. Sărăcia cu duhul înseamnă conştientizarea că nimic din ce avem nu este al nostru… Dacă noi am putea să ne însuşim ceva, să numim ceva al nostru în aşa fel încât acel ceva să nu depindă nici de Dumnezeu, nici de oameni, atunci am păşi nu într‑o Împărăţie a bucuriei şi vieţii, ci într‑o îngrozitoare împărăţie unde nu a mai rămas iubire. Tot ce îmi aparţine nu ar mai fi atunci minunea pe care Dumnezeu mi‑a dat‑o direct sau prin om, prin iubirea Sa de oameni. De aceea sărăcia cu duhul este prima condiţie pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, în Împărăţia Iubirii.

Mitr. Antonie de Suroj,
Cuvânt rostit la 12 septembrie 1972 în biserica Sf. Nicolae din Hamovnik, Moscova

apostolia.eu

Contact Form Powered By : XYZScripts.com