O rog pe Măicuța Domnului să vină noaptea şi să-i ia cancerul mămicii mele - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

O rog pe Măicuța Domnului să vină noaptea şi să-i ia cancerul mămicii mele

20:54, vineri, 8 martie, 2019 | Cuvinte-cheie: , , ,

E ora 12. Soarele străluceşte feciorelnic pe cer, după atâta iarnă ursuză. Copilaşii ies de la grădiniță. Eu stau frânt pe o bancă în fața Bisericii, după ce am cărat la o canapea. Buburuzele se opresc, se închină frumos în fața Casei lui Dumnezeu. Unul mic de tot, de vreo trei ani, foarte serios, face Cruce cu stânga.

O fetiță de vreo cinci ani, cu ochii mari, albaştri, se opreşte, face vreo zece Cruci cu închinăciuni până la pământ.
Rămân perplex.
O întreb: fetiță, ce faci?
Fac Cruci la Măicuța Domnului.
Eu: o iubeşti mult pe Măicuța Domnului?
Ea: da, e foarte bună la suflet.
Eu: şi ce o rogi pe Măicuță?
Să vină noaptea la noi.
Eu, mirat, dau din umeri: noaptea?
Da, o rog să vină noaptea şi să-i ia cancerul mămicii mele.

Soarele a intrat într-un nor. Un frig îmi pătrunde în oase. Şi începe ploaia în ochii mei. Şi mă jur să nu mă mai plâng niciodată de nimicuri.

Părintele Ioan Istrati, https://www.facebook.com/ioan.istrati

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com