Header image

Oamenii care cad în păcate de moarte, din neputinţă, pot fi pomeniţi la Sfânta Li­turghie?

21:32, sâmbătă, 6 decembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

Dacă Hristos a murit pentru păcătoşi, de ce oamenii care cad în păcate de moarte, din neputinţă, nu pot fi pomeniţi la Sfânta Li­turghie, care este cea mai puternică rugăciu­ne? Nu au ei nevoie mai mare de dragostea lui Hristos?

Nu ştiu. În partea de unde vin eu se pomenesc, numai cei care s-au lepădat de credinţă nu se pomenesc. Sfântul Se­rafim de Sarov spunea că cel mai mare lucru este să fii botezat ortodox. Pentru că, oricine ar fi omul, fie şi beţiv, şi curvar, moare, şi Biserica se roagă pentru el până la sfârşitul veacului şi poate să-l iz­băvească, ceea ce nu se întâmplă cu cei nebotezaţi.

Sfântul Ioan de la Kronştadt se ruga pentru musulmani, Sfântul Ioan Gură de Aur se ruga pentru păcătoşi. Ştiţi care a fost una dintre învinuirile aduse lui Ioan Gură de Aur la Sinodul de la Stejar? Unul din punctele de acuzaţie suna aşa: „L-am auzit pe acesta spunând: de va cădea cineva de o mie de ori, de o mie de ori să vină la mine şi eu de fiecare da­tă îl voi ierta.” Aceasta era o mare smin­teală. Sfântul Ioan Gură de Aur făcea sminteală prin această iertare pe care o dădea păcătoşilor ori de câte ori veneau la el. Aceasta o vestea de pe amvon (în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur (sec. IV-V), în Bizanţ, pocăinţa pentru păcatele de moarte era permisă o singură dată, fiind respin­să celor ce repetau păcatele. Faptul că Sfântul Ioan, chiar şi cu autoritatea sa de patriarh al Constantinopolului, oferea iertarea celor care se reîntorceau la păcatele lor contravenea practicii bisericeşti din acea vreme. (Punctele de acuzaţie de la Sinodul de la Stejar pot fi găsite şi în volu­mul Scrisori către Olimpiada, apărut la Editura Deisis din Sibiu).

Ei, cum vă gândiţi, sfântul îi pome­nea pe păcătoşii care cădeau, înainte ca ei să se întoarcă la el? Nu vedeţi ce vremi trăim? Ce-am fi făcut noi cu prorocul David care a căzut în păcat de moarte? L-am fi pomenit în Liturghie? Să nu uităm că prorocul David era în Legea Veche în care iudeii erau datori să-l omoare cu pietre pentru păcatul curviei, aşa cum îl vedem pe Finees, care l-a omorât pe iudeul care a păcătu­it cu o păgână care a venit noaptea în tabără, iar Finees a intrat în cort şi i-a omorât pe amândoi şi aceasta, spune Scriptura, „i s-a socotit lui întru drepta­te”. Aşa vedeau iudeii desfrânarea şi aşa o pedepseau. Ce trebuiau să facă iudeii cu prorocul David după ce a căzut în păcat? Iată, astăzi, ne-am ruga noi pentru prorocul David?

Aşa că să vedem cu înţelepciune şi cu dreaptă judecată toate acestea. Ce fel de păcat a săvârşit Petru când s-a lepădat de trei ori de Hristos şi a zis „nu ştiu, nu-L cunosc pe omul acesta”? Ce fel de păcat a săvârşit, de moarte sau nu de moarte? A săvârşit cel mai mare păcat care putea fi săvârşit, s-a lepădat de Hris­tos cu jurământ, nu o dată, ci de trei ori. Şi Hristos, după Înviere, vine la el şi-l întreabă: „Simone, fiul lui Iona, mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” nu l-a întrebat simplu „Simone, mă iubeşti?” – chiar dacă până şi această întrebare ar trebui să sune ironic pentru noi, despre ce fel de dragoste putea fi vorba, de vre­me ce L-a vândut? Dar Hristos nu doar că-l întreabă „Simone, mă iubeşti?”, ci „Simone, mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?”. Adică decât ceilalţi Apostoli. Gândiţi-vă la Petru, care L-a vândut, şi acum trebuie să răspundă nu doar „da, Doamne, Te iubesc”, ci „Te iubesc mai mult decât toţi aceştia”. Petru ce spune? „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc.” Hristos ar fi putut spune: „Păi, cum mă iubeşti?” „Tu ştii toate – spune Petru -, ei poate nu înţeleg cum eu, chiar şi vânzându-Te, acum Te iubesc mai mult pe Tine, dar Tu ştii toate, Tu eşti Dumne­zeu, Tu ştii tainele inimii , Tu ştii că omul poate fi cuprins de neputinţă şi poate cădea, dar el se ridică. Tu ştii plânsul meu de după cădere.” Tradiţia spune că Apostolul Petru a plâns toată viaţa lui, că de câte ori auzea cocoşul cântând, plângea.

Aşa că a căzut omul, a săvârşit un pă­cat de moarte, dar oare noi îl rupem de la Biserică? Ne mai rugăm pentru el? Noi ştim pocăinţa lui? Noi ştim ce face el în camera lui după ce a căzut? Noi îl rupem de la comuniune, nu-l mai pome­nim? Dumnezeu ştie toate şi ştie pentru ce-l pomenesc eu pe el, pe acest păcătos. Pentru că nu spun: „Doamne, dă-i lui cutare să fie aşa„, nu, ci „precum voieşti, judecă„. Şi Dumnezeu face cum crede de cuviinţă.

Mai ales că trăim vremea pe care o trăim. Unde nu vedem noi păcatul? Păi unde te întorci: şi la televizor, şi când ieşi afară, auzi, vezi, miroşi… Şi noi să aruncăm oamenii la gunoi, să-i aruncăm în iad dintr-odată, pentru că au săvârşit un păcat? E adevărat că sunt canoanele Părinţilor, dar ele trebuie puse înainte până la săvârşirea păcatului, spre înfri­coşare. Dacă însă păcatul s-a săvârşit, ce să mai vorbim de înfricoşare? De acum trebuie să arătăm dragoste, pentru a-l aduce înapoi.

Apostolul Pavel, în Epistola către Corinteni, mustră un desfrânat, despre care zice că a săvârşit o faptă care nici între păgâni nu s-a pomenit, că s-a culcat cu femeia tatălui său. Şi Apostolul le scrie să dea trupul acestuia satanei, ca măcar sufletul să se mântuiască. Dar după o vreme scrie altă scrisoare, în care spune: „Iertaţi-l, ajunge lui mâhnirea pe care a avut-o din cauză că a fost despăr­ţit de fraţi, ca nu cumva, fiind mâhnit peste măsură, să fie răpit de diavol„. Aşa că l-a canonisit Apostolul Pavel pentru acest păcat, dar când a văzut că l-a cuprins deznădejdea şi putea să se piardă cu totul, îndată a scris şi a zis: „Iertaţi-l, ca să-l aducem înapoi, i-ajunge cât a pătimit.

Atât să canonisim şi să pedepsim cât să trezim râvna în om, să-i trezim conşti­inţa că el a făcut un păcat grav, că s-a despărţit de Dumnezeu. Dar când ve­dem că această despărţire devine povară pentru el şi-l face de deznădăjduieşte şi el întoarce spatele Bisericii şi merge şi săvârşeşte păcatul ca unul care nu mai are nădejde, atunci ridicăm îndată toate de pe el, ca să-l câştigăm. Aşa au făcut Apostolii, aşa au făcut Sfinţii Părinţi.

Aşa că şi noi trebuie să ştim că datori suntem să ne rugăm pentru toţi şi Dum­nezeu ştie cum o să-i judece. N-am avut noi luminare în mintea noastră ce-i păcat de moarte şi ce nu. Da, fapta cutare-i pă­cat de moarte, teoretic vorbind, dar ştii tu cum a socotit-o Dumnezeu pentru el? De ce te faci Tu judecător, dacă nu ai această vedere? Da, el a căzut în desfrânare, dar ştii Tu în ce viaţă a trăit el şi cum i-a socotit Dumnezeu păcatele lui? Roagă-te, să ne rugăm unii pentru alţii, pentru că, eu cred că dacă suntem astăzi în Biserică, suntem pentru că cineva s-a rugat pentru noi.

Sfinţii întotdeauna se roagă pentru lumea întreagă. Dacă sfinţii, Maica Domnului nu s-ar ruga pentru lumea întrea­gă, pentru păcătoşi, dacă Biserica nu s-ar ruga pentru lumea întreagă, n-ar mai fi Biserica, ar veni sfârşitul lumii şi s-ar termina totul.

Din Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a doua, Editura Cathisma, București, 2006, p. 56-62

Contact Form Powered By : XYZScripts.com