Header image

A fi om şi printre neoameni

16:38, marți, 15 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Unde sântem acum şi ce fel de oameni sântem? Cât ne-am depărtat de rădăcinile Creştinismului?

De bună seamă, două mii de ani este o perioadă lungă dar, după cuvântul lui Hristos, cu cât ne vom apropia mai mult de sfârşitul lumii – şi ne apropiem pe zi ce trece – tot mai greu va fi pentru Creştini.

Domnul zice: «Veţi auzi războaie şi veşti de războaie, pământul se va cutremura, va fi foamete şi ciumă şi pentru înmulţirea fărădelegii va răci dragostea multora, şi atunci se vor sminti mulţi, şi se vor vinde unul pe altul, şi se vor urî unul pe altul, iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.» /Matei 24, 6-13/ Nu era uşor a fi Creştin în primele veacuri. Închipuiţi-vă acele vremuri de idolatrie GrecoRomană… Zeii lor erau pe Olimp. Acolo beau amvrozie şi petreceau, se luptau între ei, răpeau femeile unii altora şi altele asemenea.

Şi acum, imaginaţi-vă că Dumnezeu vine să pătimească tocmai într-o astfel de lume. Nu găseşte alt loc unde să se nască, nici în palat, nici în casă, ci într’o peşteră. Şi toată viaţa sa pământească este prigonit şi, la sfârşit, răstignit. Şi încă pe Cruce se ruga: «Părinte, iartăle lor, că nu ştiu ce fac!» /Luca 23, 34/ Gândul că Dumnezeu vine să pătimească era pentru Grecii învăţaţi nebunie, iar pentru Evrei, care credeau într-Unul Dumnezeu, era sminteală. Nici azi nu e uşor să fii Creştin. În «Mizerabilii» lui Victor Hugo, un robespierrist îi zice Cardinalului Bienvenu: «Al vostru «iubiţi-vă unii pe alţii» e-o nebunie!» Cardinalul i-a răspuns: «Bine, dacă asta e nebunie, atunci sufletul trebuie să se ascundă în ea precum perla într’o scoică!» Aşa şi noi trebuie să lăsăm nebunia să ne fie cochilie, dar înăuntru să se afle perla, Adevărul.

Sau acea pildă a lui Hristos despre omul care găseşte o comoară ascunsă într’o ţarină. Se duce acasă şi vinde tot ce are ca să cumpăre acea ţarină. În ochii familiei şi-ai prietenilor a văzut că-l priveau ca peun nebun. Dar el ştia ceva ce ei nu ştiau, că acea comoară preţuieşte nemăsurat mai mult decât tot ce avusese până atunci. Tot astfel, cei care astăzi nu cred sânt cei care încă n-au găsit comoara ascunsă în ţarină. Pentru ei, propovăduirea Crucii e nebunie. Dar pentru noi, Crucea e puterea lui Dumnezeu cea mântuitoare. Şi astăzi multora le e greu să înţeleagă că Dumnezeu ne-a iubit atât încât L-a trimis pe Fiul său cel Unul-Născut să pătimească şi să moară pentru mântuirea noastră.

În cuvintele lui Hristos pe care le-aţi pomenit la început parcă am recunoaşte vremurile pe care le trăim… În ce măsură situaţia în care ne aflăm este „rodul” modului de viaţă trăit de această lume?

Pentru noi, Creştinii, pricina morţii şi a tuturor nenorocirilor a fost dintotdeauna păcatul. Noi sântem zidiţi pentru a fi nemuritori şi, se înţelege, sântem zidiţi din dragoste. Să avem şi noi, dară, dragoste faţă de vrăjmaşi! Dar noi n-o avem nici faţă de apropiaţii noştri. Ştiţi şi singuri în ce stare se află familia, societatea… Omul, pe lângă raţiune, mai este dăruit şi cu inimă, şi cu sentimente, şi cu voinţă ca putere care poate să înfăptuiască ceea ce raţiunea şi inima găsesc de cuviinţă. Pe lângă acestea, mai este dăruit şi cu libertate, în virtutea căreia omul poate face voia lui Dumnezeu, dar I se poate şi împotrivi.

Cum zice filosoful nostru, Boja Knejevici: «Omul e o fiinţă care poate fi atât de bună încât să-L bucure pe Dumnezeu, dar poate fi şi atât de rea încât să-l ruşineze pe diavol.» Vedeţi ce mare diferenţă! Unde ne vom afla ţine doar de noi. De bună seamă, aceşti cincizeci de ani de mare atheism şi de folosire a tuturor mijloacelor pentru promovarea materialismului au contribuit mult la starea noastră actuală de robie. Dar, până la urmă, omul poate să rămână Om şi printre neoameni. Poate să rămână oaie a lui Hristos şi printre lupi, dar la fel de bine poate să fie şi neom printre oameni. Cu cât împrejurările sânt mai grele şi omul rămâne Om, cu atât mai mare este el în faţa lui Dumnezeu şi-n faţa înaintaşilor şi-a oamenilor de bună-credinţă.

Iată o pildă: pe lângă Domnul Hristos au stat doisprezece din cei mai apropiaţi ucenici, Apostolii Săi, dar Iuda a rămas Iuda, trădător. Şi el a văzut cu ochii săi viaţa, faptele şi minunile Domnului, a auzit şi cuvintele din gura Sa, cuvinte pe care noi acum putem doar să le citim! Pe atunci, un număr mare de oameni, Evrei, aşteptau venirea Mântuitorului – dar îl aşteptau ca împărat al lumii acesteia, care să nimicească împărăţia Romei şi să ridice o nouă împărăţie în care Evreii să fie poporul conducător. Iar El vine şi le propovăduieşte că va muri pe Cruce! De neînţeles! Şi Apostolii erau din poporul Evreiesc, ca şi Născătoarea de Dumnezeu. Este adevărat, Hristos nu este Evreu în sensul paternităţii care dă apartenenţa la un popor. Adam nu este nici Evreu, nici Sârb. El este părintele tuturor. Toţi Apostolii sânt din poporul Evreiesc, ca şi primii Creştini, cu toate acestea majoritatea Evreilor au rămas în afara Bisericii, deoarece n-au crezut că Hristos este adevăratul Mântuitor.

Cu cât vom înainta în timp, cu atât va fi din ce în ce mai greu. Hristos a ştiut cum vor fi vremurile şi ne-a înştiinţat din timp, ca să ne pregătim şi să nu ne ducem şi noi după cei mulţi care merg spre prăpastie. Al nostru este a ne strădui să fim cu adevărat Oameni, pregătiţi să rămânem oile lui Hristos şi printre lupi. Dumnezeu ne trimite lupii ca să-i iubim şi pe ei, pentru ca şi ei, văzând viaţa şi credinţa noastră, săşi dorească să ajungă oi ale lui Hristos. Dar, în orice caz, cel mai important e ca noi să nu ajungem lupi. Acest gând ne va ţine şi trupeşte, şi sufleteşte. Iar dacă va trebui să pierim, să pierim ca Oameni.

Extras din Să fim Oameni! Viaţa şi cuvântul Patriarhului Pavel al Serbiei, Ed. Predania, București 2011, p.135-138

Contact Form Powered By : XYZScripts.com