Header image

Omul caută crucea lui Hristos

17:33, vineri, 9 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Cred că vin zilele când viața noastră trebuie să fie curată. Curată nu înseamnă că păcătuim pe ici pe acolo. Măcar gândirea noastră să fie dreaptă, să fie integră, să fie deplină. Că dacă nu, riscăm să fim înhățați de valurile, tsunami-urile post-moderne. Adevărata viață culminează cu crucea, paradoxal. Dar oare Biserica nu spune: „Bucură-te cruce, de viață făcătoare”. Cum „de viață făcătoare”, când Dătătorul de viață a murit pe ea? Trupul nu e totul, trupul a fost obiect de jertfă, și ni l-a dat ca împărtășanie, și sângele vărsat, la fel. Pentru ca și noi, mâncând trup și sânge, sub formă de pâine și vin, că știe că nu suntem canibali, mâncăm trup și sânge care au cunoscut înviere. și de aceea mâncăm viață veșnică, cum zice Hristos.

De când am fost hirotonit duhovnic, am auzit de foarte multe ori de la tineri, spovedanie de genul acesta: am încercat cele trupești sau cele trupești i-au încercat pe ei, și ori zic: „Dar n-am mers prea departe, sau până la capăt sau am mers până la capăt”, sau, cum spuneau câțiva: „O, părinte, când am avut prima dată experiența aceasta, după aceea m-am gândit: Asta a fost tot?!”. Două lucruri vreau să mai zic:

  1. Asta a fost tot? Da, sigur, asta a fost tot; tu căutai dragostea, iar trupul, săracul de el, asta a fost tot ce ti-a putut oferi. De ce? Pentru că, în sine, nu este decât o funcție biologică și mai mult nu poate. E o funcție biologică pe care minciuna o învăluie într-un întreg misticism al trupului, și chiar sufletesc. Cauți împliniri sau mai știu eu ce. Cei care au avut experiența, așteptând lucrurile acestea, au rămas dezamăgiți. Adică, am fost amăgiți și suntem amăgiți, în măsura în care ne pot atrage peste măsură lucrurile acestea.
  2. Până la capăt. Voiam să mă concentrez mai ales pe cuvântul acesta: „prea departe” sau „până la capăt”. Dragostea are nevoie să meargă până la capăt, și pe latura aceasta ne poticnește vrăjmașul și întunecă pe om, și merge până la așa-zisul capăt al apropierilor trupești, în legea lor, în limita lor, bune foarte, și de o deosebită frumusețe, dacă am avea destulă des-pătimire, ca să vedem cu ochi curat toată lucrarea aceasta a zămislirii chipului lui Dumnezeu, fie și după cădere.

Până la capăt; dragostea nu poate să se dea decât până la capăt, nu poate. Nu că nu poate, dar înțelegeți că este în firea ei, este un foc mistuitor, care îl mistuie pe însuși Dumnezeu. El se mistuie pe sine fiindcă El este dragoste. și dacă este vorba în istorie, într-o istorie în care lucrurile culmină cu moartea, atunci până la moarte se lasă mistuit de dragoste și se lasă mistuit de dragul celor iubiți. și când zice pe cruce: „Părinte, iată-i că nu știu ce fac!”, tot nu de ranele Lui se tânguia, ci se tânguia de ranele noastre, de întunericul nostru. Că nu știu bieții aceștia întunecați, că pe singurul lor adevărat prieten îl omoară. „Însă Eu muri-voi pentru ei, și prin moartea aceasta voi găsi altă cale spre a-i mântui, dacă n-am găsit răspuns de ascultare și de dragoste în ei; prin ura lor și prin criminalitatea lor, Mă las Eu, Dumnezeu nemuritor, omorât, și prin aceasta, prin jertfa aceasta, voi strica lucrarea morții și a iadului, și tot îi voi mântui!”.

Însă, bineînțeles, adaugă cei care vor: „Dă-ne Doamne să voim, și să voim mai deplin”. Marea erezie este felul în care înțelegem noi crucea, și zicem:”A, îmi port crucea!”, adică am multe de suferit. Echivalăm crucea cu suferința. Erezie!Crucea este dragostea, dragostea dusă – să cităm – „prea departe”, dragostea dusă „până la capăt”, dragostea adevărată, care nu are nevoie de acea împlinire trupească, bună foarte, pe care o poate trăi în legea ei și în limitele ei. Dar trebuie să meargă dincolo de aceasta. Crucea este acel lucru pe care omul îl dorește. și atunci când omul ajunge în păcat, până la acel capăt unde se „dez- amăgește” – și o, doară de s-ar dez-amăgi! – dar, dezamăgit fiind, crede că n-a fost destul, și caută altă experiență, caută altă persoană. Încearcă din ce în ce mai mult, și riscă să se împotmolească în ale păcatului, în ale minciunii, în ale întunericului, până la capăt.

Mă veți crede dacă vă voi spune că omul caută crucea lui Hristos? și nimic altceva. Domnul să ne lumineze, și atunci vom putea cânta: „O, cruce de viață făcătoare!”.

Parintele Rafail Noica

Din textul conferinței “Ce este omul?”, Alba Iulia, 23 Nov. 2006

Contact Form Powered By : XYZScripts.com