Header image

Ortodoxia e în inimile noastre!

9:38, vineri, 7 februarie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Un bătrân păstor de suflete, după ce alergase o zi întreagă spre a propovădui Cuvântul mântuitor se aşeză puţin să se odihnească pe un scăunel, la poarta unei femei sărmane din comunitatea sa. Stând aici într-un anume moment auzi o voce înăbuşită care şoptea ceva într-o agonie nebună. Întorcându-se repede zări în casă o lumânărică, iar la lumina acesteia zări o tânără, ce lucra la o maşină de cusut. Faţa acestei fetiţe era plină de o nelinişte ce ieşea în evidenţă într-un mod deosebit, iar buzele-i şopteau agonic: „Numai să dovedesc, Doamne ai milă, mai ţine puţin această lumânare să termin cusutul acestei hăinuţe, Doamne încă puţin…”. Mâinile îi tremurau agonic şi lucru se înteţea tot mai mult şi mai mult…

Bătrânul preot sări ca fript de pe scaunul pe care stătea la odihna sa. Doamne exclamă, Doamne, dapoi şi lumânarea vieţii mele se stinge, viaţa mea trece, mâine poimâne Stăpânul va veni şi va cere ţesătura vieţii mele. Ce-am să-I spun? Şi afară e deja noapte, dar aici au rămas încă atâtea de propovăduit, încă la atâţia de intrat…

Dorm păstorii, dorm adânc citisem undeva. Sunt şi eu păstor şi cu amărăciune în suflet trebuie să recunosc că într-adevăr autorul acelor cuvinte a avut perfectă dreptate. Umblă satana, răcnind ca un leu, căutând pe cine să răpească, dar păstorii nu au timp să-şi apere turma, dorm.

Creştinii noştri se adâncesc în păcate tot mai mari şi mai mari. Patimile apasă pe toate căile posibile şi imposibile. Tehnologia modernă deschide noi căi, noi drumuri pentru omenire, dar şi noi ispite, despre care, după cum spuneam într-un articol precedent, Sfinţii Părinţi nici măcar nu au ştiut. Amarnic de recunoscut, lumea se îndreaptă în prăpastie şi atunci când este cazul de tras clopotul toţi dorm, dorm adânc. Istoria adevereşte cazul unui împărat bizantin, care stătea la apărarea cetăţii sale asediate de agareni. Servitorii săi fideli vedeau sfârşitul tragic al luptei, de aceea începuse să-l tragă de mânecă pe împărat, rugându-l să fugă din cetate. O să mergeţi, o să adunaţi oaste şi o să recuceriţi cetatea. Încă două minute, răspunse împăratul. Între timp, agarenii au reuşit să rupă gardul de protecţie şi rândul ostaşilor bizantini. Împăratul căzu străpuns de săbiile otomanilor.

De două minute avea nevoie ca să se salveze, însă el nu le-a avut. Iată de ce a căzut străpuns.

Cei ce aleargă la stadion, au nevoie de doar câteva secunde, ca să ia premiul mare şi atunci când ajung la capăt întreabă câte secunde, sau zecimi de secunde nu i-au ajuns ca să fie primul. Dar nouă, creştinilor ortodocşi, câte secunde, minute, ore, zile, ani ne trebuiesc ca să ne întoarcem cu faţa la Hristos, cel răstignit pentru noi?

Lumânarea se stinge. Nu mai are mult de ars. E deja pe înserate şi după cum spun Sfinţii Părinţi, acum este mai târziu decât niciodată şi dacă necreştinii aleargă pentru premii, pentru bani, pentru avere, cu cât mai mult ar trebui să alergăm noi, preoţii şi creştinii ortodocşi pentru premiul cel mare care este Împărăţia Cerurilor?

Privegheaţi şi vă rugaţi neîncetat, că nu ştiţi ziua şi nici ceasul când va veni Fiul Omului, ne îndeamnă în permanenţă paginile Sfintei Scripturi. Iar eu zic să vă mântuiţi, în Domnul nostru Iisus Hristos şi să nu uitaţi că Ortodoxia e în inimile noastre.

 

Preot Iulian Raţă

sursa ortodoxia.md

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com