Header image

„Păcatele Mitropolitului Vladimir”. Și iarăși presa vuiește…

18:30, luni, 15 septembrie, 2014 |

Și iarăși presa vuiește. „Păcatele Mitropolitului Vladimir”. Ce alt subiect mai fierbinte și mai acaparator pentru televiziunile noastre, pentru portalurile web, pentru bloggeri și comentatori.

Ce nadă pentru creștinii adevărați și puțini care cine știe poate că măcar acum se vor clatină din drumul lor de întoarcere. Ce plăcere pentru cei căldicei, care cred și nu cred.

Păcatele ierarahului. Le întoarcem pe față și pe dos cu o bucurie nebună, uitînd că ele ar putea fi în primul rînd păcatele noastre, cele știute și cele neștiute, după cum spune o rugăciune către Duhul sfînt. Păcat că se întîmplă asemenea lucruri, căci pînă la urmă în lumea asta încurcată și marcată de păcat nimeni nu știe adevărul și nu poate judeca, doar unul Domnul, cel care este desăvîrșit.

Noi sîntem doar cu presupusul, cu voile și patimele noastre. L-am urmărit în vremurile acestea de libertate ani lungi pe Mitropolitul Vladimir în lucrarea lui de evanghelizare. Cum sfințește biserici, cum rostește predici în sate îndepărtate unde n-a călcat niciodată picior de ierarh, cu o smerenie și osteneală covîrșitoare. Și mi-am zis nu odată, văzîndu-i tristețea pentru puținătatea credinței, că dacă Domnul tot tace poate pentru reașezarea noastră definitivă ar trebui ca ierarhul din cînd în cînd să se retragă, departe de lume, într-o chilie de mănăstire. Oriunde, la Țigănești sau la Churchi, la mănăstirile cu Duhul curat. Și să se roage, față în față cu Domnul. Astăzi nu mai cred asta.

Astăzi sînt convins că face bine ceea ce face. Astăzi cred și sper că biserica în aceste vremuri grele, cînd elitele în marea lor majoritate, se îmbracă în păgînitate și nedreptate, are o singură grijă, o singură treabă: suferințele neamului.

Suferințele neamului asta este chilia de rugăciune a Mitropolitului. Oriunde nu s-ar afla acestă suferință. Într-o biserică nou zidită. Sau sub acoperișul potricălit al singurătății unui bătrîn. În deznădejdea migranților de pe drumurile Europei și Rusiei. Sau în lacrima neștearsă de pe obrazul copiilor rămași pe seama vecinilor. Pretudindeni este chilia lui de rugăciune. Cred că în aceste zile arhireul nostru, dincolo de necazurile proprii, se roagă din inima acestei chilii pentru necazurile neamului.

Mai cred de asemenea că noi toți ceilalți, neputincioșii care suferim pentru suferințele neamului ne vom alătura încet, încet acestei rugăciuni care va să țină cît o toamnă sau un veac. Pînă cînd vom înțelege ce vrea Domnul de la noi. Pentru că asta este o rugăciune: să înțelegi ce vrea Domnul de la tine. Și ce vrea Domnul alta de la noi decît să fim liberi și să ne iubim unul pe altul?

Ion Bradu, 15 septembrie 2014.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com