Header image

Pacea lui Hristos să o dăruim tuturor, în necontenita Liturghie!

0:09, luni, 12 decembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu

(Luca 13, 13)

Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne învaţă să avem dragoste şi milă unii faţă de alţii. Fericiţi cei milostivi, căci aceia se vor milui (Matei 5, 7). Toată perioada cât a trăit şi a propovăduit pe pământ, Hristos a oferit omenirii exemple vii de milă şi milostenie. În pericopa evanghelică pe care o auzim în această duminică se istoriseşte despre femeia gârbovă, care de 18 ani a fost legată de duhul neputinţei, şi nimeni nu o putea slobozi. Neputinţa şi boala trupească este o consecinţă a păcatului. Nu neapărat a păcatului personal al unuia sau altuia dintre noi. Întreaga omenire este legată prin păcatul lui Adam, dar Hristos ne aduce nespusa bucurie a dezlegării de această povară, prin muncile Sale de pe Cruce, prin răstignirea, pogorârea Sa la iad, şi învierea din morţi. Hristos este Cel care a biruit păcatul. Şi a fost nevoie ca El Însuşi să se nască între oameni, să ia chip de om, şi să ne arate, că ascensiunea, înălţarea la cer este posibilă şi pentru oameni. Prin Enoh şi prin Ilie, sfinţii Săi Prooroci, Dumnezeu ne arată că urcuşul omului spre cele cereşti este posibil. Iar vieţuirea lui Dumnezeu pe pământ, între oameni, în chip de om adevărat şi Dumnezeu adevărat, s-a făcut pentru a ne arăta că omul dezdumnezeit se poate îndumnezei, doar dacă îl va dori cu toată tăria sa pe Dumnezeu, va avea setea de Dumnezeu, şi se va usca de dorul lui Dumnezeu.

Hristos arată exemplul dragostei faţă de aproapele, ne învaţă, cum trebuie să-l iubim pe fratele nostru. Oricât de căzut ni s-ar părea, este o icoană a lui Dumnezeu – e chipul şi asemănarea Lui, şi orice icoană, dacă este găsită pângărită, scuipată, batjocorită, cu lacrimi în ochi şi cu durere în suflet, o ridicăm şi o curăţim ca să o punem la loc sfânt. Aşa a făcut Hristos cu oamenii pe care îi întâmpina. Pe desfrânata care i-a spălat picioarele cu lacrimile proprii, pe demonizaţii din ţinutul Gadarenilor, pe fiul văduvei, pe fiica lui Iair, pe cananeanca ce se ruga stăruitor pentru fiica sa, pe femeia cu scurgere de sânge, pe tâlharul cel pocăit pe cruce… exemple interminabile. Pe noi toţi Hristos ne ridică din noroi, ne curăţă cu lacrima Sa, ne sărută rănile pricinuite de păcat, ne înalţă la ceruri – doar să-L rugăm, să ne pocăim, să-L dorim cu toate fibrele fiinţei noastre.

Această femeie legată de satana de optsprezece ani nu mai avea nădejde de vindecare. Se obişnuise cu neputinţa sa, venea la sinagogă să asculte cuvintele vii ale Sfintelor Scripturi. Demult se pocăise, demult îşi uscase ochii de lacrimi pentru greşelile săvârşite în tinereţe. Sau pentru greşelile altora – doar ea şi Dumnezeu cunosc. Nu mai scotea nici un cuvânt, se ruga umilă ca Bunul Dumnezeu să-i dea tărie ca să-şi ducă jugul. Şi Dumnezeu îi ascultă ruga: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Cuvintele acestea apar ca o rază de lumină în viaţa ei. Îndată Hristos pune mâna pe ea, şi ea se îndreaptă. Toată lumea dă slavă lui Dumnezeu, văzând această minune, şi doar mai-marele sinagogii scuipă venin şi ură! „Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei!” Dar, oare n-a venit biata femeie toată viaţa sa la sinagogă, zilnic rugându-L pe Dumnezeu să-i arate milă?

Prin vindecările şi minunile săvârşite în ziua sâmbetei, Mântuitorul ne arată că El este domn şi al sâmbetei (Matei 12, 8).

Învăţătorii de lege, fariseii, cărturarii, păzeau, făţiş, cu stricteţe Legea lui Dumnezeu. Dar, în orbirea lor, eu au uitat de duhul legii, ci păzeau doar buchia ei. Ce, însă, propovăduia Hristos? „Milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 9, 13; 12, 7). Iar sfântul Apostol Pavel a spus: „litera ucide, iar duhul face viu” (2 Cor. 3, 6).

Sâmbăta a fost păzită în Legea Veche, pentru că prin aceasta Dumnezeu şi-a deosebit poporul Său de neamurile păgâne. Însă, când a venit plinătatea vremii, atunci Însuşi Dumnezeu a venit pe pământ, ca să înnoiască Legea. Fanatismul şi ura iudeilor L-au răstignit pe Dumnezeu – pentru că El le-a încălcat legea… Iată ce înseamnă lipsa dragostei – ura faţă de om transformă religiozitatea în fanatism.

Să fim cu luare aminte la noi înşine, nu cumva ne asemănăm noi cu acest mai-mare al sinagogii. Ce facem, atunci când vedem în biserică o femeie îmbrăcată cam deochiat – o acceptăm cum este, sau o pişcăm şi îi şuierăm în urechi, asemenea unor şerpoaice sau gâşte, şi o alungăm din Locaşul lui Hristos cu învăţătura noastră despre batic şi fustă? Un bun prieten, cu amar în suflet, mi-a spus o dată: „Am intrat în biserică. Eram de pe drum, îmbrăcat, ca de obicei, într-o giacă de piele şi bandană. Iar babele din biserică au început a sâsâi la mine, şi m-au scos afară”.

Să fim atenţi, că ne luăm osândă pe suflet, dacă scoatem afară vreun om din biserică, doar pentru că el nu e îmbrăcat în felul pe care noi îl numim cuviincios.

De asemenea, să luăm aminte la dragostea lui Hristos, Care nu a aşteptat să fie rugat – ci a chemat-o pe femeia aceasta, şi i-a dăruit vindecare. Să împărţim şi noi dragoste în jurul nostru. Cu pace să ieşim! Şi pacea aceasta lui Hristos să o dăruim tuturor, în necontenita Liturghie!

Preot Constantin Cojocaru, http://preotconstantincojocaru.blogspot.md/ 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com