Header image

Părintele Arsenie Boca – 26 de ani de la plecarea în Veșnicie

9:00, sâmbătă, 28 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Parintele Arsenie Boca in amintiri – Marturiile Parintelui Ioan Sofonea

Ion-Costin Manoliu

„Avea atata forta de convingere, incat schimba constiinta oamenilor”

Parintele Ioan Sofonea are astazi 83 de ani si traieste la Sibiu, alaturi de doamna preoteasa Aurelia Sofonea. Nu o data ne-a mangaiat cu amintirile sale despre marele duhovnic de la Sambata, pe care l-a cunoscut inca din copilarie. S-a nascut si a crescut la Dragus, localitatea fagarasana atat de apreciata de etnografii si muzicologii din echipele de cercetare sociologica ale profesorului Dimitrie Gusti. Contemporan cu oameni de valoare ai neamului romanesc, multi trecuti prin iadul inchisorilor comuniste, Parintele Ioan a avut el insusi de facut fata unor incercari grele.

Darul lacrimilor
„Nu o data, ii curgeau lacrimile in timpul predicii”

In 1946, dupa ce a terminat Scoala de Cantareti „Dimitrie Cuntan” din Sibiu, unde fusese trimis si sustinut financiar de Parintele Arsenie Boca, tanarul Ioan Sofonea a venit la Sambata pe postul de cantaret bisericesc, cu gandul de a ramane definitiv acolo, ca monah.
„Aveam doar 17 ani si nu cunosteam prea multe despre viata calugareasca. Stiam ca este o viata deosebita, de slujire a lui Hristos. Mama s-a bucurat de hotararea mea de a merge la manastire, nu pentru ca n-ar fi avut cu ce ma intretine, ci mai ales pentru ca Parintele Arsenie, care era asa de cautat si vestit, m-a luat sub ocrotirea sa. Tatal meu s-a suparat un pic. Voia sa raman urmasul lui, acolo in sat. Totusi, daca a vazut ca nu oricine m-a chemat, ci Parintele Arsenie, care era un nume, a acceptat”.

La manastire era o viata de rugaciune si munca. Randuiala era aproape ca astazi, cu slujbele obisnuite: Vecernie, Utrenie si Liturghie, zilnic. „Veneau multi credinciosi, multi mireni si Parintele spunea: „Mai, ei nu pot sa se scoale la ora 12 noaptea”. Asa ca slujbele se faceau dimineata si seara. Peste zi, celor care ramaneau pe-acolo le dadea de lucru. Fie sapau in gradina, fie coseau iarba, fie participau la alte lucrari gospodaresti. Ii integra si pe mireni intr-o randuiala”.
„La inceput, la manastire se manca foarte putin. Carne nu se manca deloc” – isi aminteste Parintele Sofonea. „Parintele Arsenie tinea un post sever: paine si apa. Nu manca decat paine, seara. Dupa un timp, a facut o cadere fizica si i-au spus doctorii: „Daca nu iti schimbi regimul alimentar, o sa cazi la pat”. A ascultat de medici si a revenit la un regim alimentar obisnuit.

Uneori, Parintele mergea pe valea Sambetei, luni dimineata, cu Biblia in mana, si ramanea toata saptamana pe munte, in rugaciune, singur. Nu lua nici macar o paine. Si venea sambata de acolo. Apoi slujea si predica. Cuvantul lui era patruns de multa simtire, incat nu o data ii curgeau lacrimile in timpul predicii. Spunea: „Mai, voi ma rugati sa fac minuni! Eu nu fac minuni. Am venit sa facem minunea de a asculta de poruncile lui Dumnezeu si a le implini. Aceasta e cea mai mare minune”.
Cand predica Parintele Arsenie, toti erau atenti. Nici nu puteai sa fii cu gandul in alta parte. Te capta, te desprindea de cele pamantesti, te inalta sufleteste, incat nu mai doreai sa te desparti de Parintele si de Sfanta Manastire, ci sa devii si tu un bun credincios, marturisitor si slujitor al Domnului Iisus Hristos. Atat erau de convingatoare cuvintele sale, incat te hotarai cu tot sufletul sa-i urmezi sfaturile si invataturile, sa fii mai ravnitor pentru o viata in Hristos, modelul de urmat pentru o viata curata si sfanta, dupa voia lui Dumnezeu. Avea atata forta de convingere incat schimba constiintele oamenilor. Credea ceea ce spunea. El propovaduia iubirea lui Dumnezeu fata de oameni. Le zicea: „Sa va spovediti si sa va impartasiti. Sa veniti sa-L luati pe Hristos cu inima impacata cu Dumnezeu. Sa folositi clipa intalnirii cu Hristos ca pe o raza de soare care lumineaza, ca Hristos este Calea, Adevarul si Viata. Sa nu plecati din fata lui Hristos ca tanarul bogat, care nu a inteles cu Cine statea de vorba si a plecat intristat””.

Spovedania
„Cand te privea in fata, nu mai puteai ascunde nimic”

Parintele Arsenie avea o singura atitudine fata de toti cei care se inchinoviasera la Manastirea Brancoveanu. Astepta de la ei sa fie corecti, sa fie disciplinati si sa-si faca fiecare datoria la locul lui, sa slujeasca si sa lucreze ca pentru Dumnezeu.
Tanarul Ioan Sofonea a fost si el intre miile de oameni care si-au plecat genunchii sub epitrahilul Parintelui Arsenie, pentru a-si marturisi pacatele si greselile, si a primi sfat duhovnicesc.

„La spovedanie, Parintele Arsenie nu se grabea niciodata. Te lasa sa spui tot ceea ce aveai de spus, si apoi te-ntreba el: „Asta de ce n-o spui, astalalta de ce nu o arati, ca si asta ai facut-o”. Si atunci iti dadeai seama ori ca le-ai uitat, ori ca n-ai vrut sa le spui. Prin aceasta se dovedea ca el este si un cunoscator al gandurilor, ceea ce pe multi ii uimea. Cand te privea in fata, nu mai puteai ascunde absolut nimic. Si nu mai indrazneau oamenii sa nu spuna tot ce aveau rau asupra lor, fie ca era vorba de defecte, pacate sau patimi.

Pe oameni ii primea la spovedanie si la impartasanie numai dupa o pregatire. El socotea marturisirea mai importanta pentru credincios – nu ca Taina, ci ca lucrare de cercetare a cugetului. Spunea: „Impartasirea este actul prin care omul ajunge la desavarsire. Marturisirea este cea mai indicata pentru a te curata. Daca nu faci aceasta marturisire din toata inima, sincer, nu te cureti. Si de multe ori nu stii s-o faci”.

De aceea, ii si tinea pe oameni la manastire mai multe zile si le vorbea despre spovedanie si le arata pacatele: cum sa le cunoasca, cum sa le spuna. Privind la fata lor, isi dadea seama daca au inteles. Avea acest dar al cunoasterii. Abia dupa aceasta scoala de cateheza ii primea la spovedanie. Daca omul nu era pregatit, il mai lasa la „scoala”. Si au fost unii care, mancand doar paine si apa, stateau la Sambata si sapte saptamani. Nu mergeau acasa. Participau la slujbe si ramaneau acolo, la „scoala”. Si asta nu se intampla doar vara, ci si iarna, ca avea manastirea un camin incalzit”.

Pentru marea sa lucrare duhovniceasca, Parintele Arsenie era respectat de toti preotii, dar unele idei mai indraznete, mai ales cele privind viata in familie, n-au fost aprobate de toti. „Ziceau unii ca s-a gasit el sa spuna altceva decat in realitate. De fapt, Parintele voia sa-i atraga pe oameni la o viata de familie mai curata, cat de cat dupa voia lui Dumnezeu, la o viata sfanta”.

Vremuri vitrege
„Ca sa-l scoata din vizorul securitatii, mitropolitul Nicolae Balan l-a dus la Manastirea Prislop”

„Mama mea, Ana”, ne spune doamna preoteasa Aurelia Sofonea, „a fost la Manastirea Brancoveanu pe 15 august 1944, la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Atunci Parintele Arsenie i-a indemnat pe credinciosi sa-L roage pe Dumnezeu sa se milostiveasca de tara noastra, sa nu se intoarca dusmanul cu manie asupra poporului roman. Peste o saptamana, a urmat actul de la 23 august. Ma gandesc ca rusii ar fi facut mult mai multe crime, fara acea schimbare politica si militara din august 1944”.
Dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, in Romania, prin violenta si minciuna, cu sprijinul Uniunii Sovietice, s-a instaurat regimul ateu comunist. Sute de mii de oameni au fost aruncati in inchisori. Parintele Arsenie a fost arestat si anchetat la Ramnicu-Valcea si Bucuresti in 1945, la Fagaras si Brasov, in 1948. Ca sa-l scoata din vizorul securitatii, pe 25 noiembrie 1948, Mitropolitul Nicolae Balan l-a dus la Manastirea Prislop din Tara Hategului. Ctitorita in secolul 14, de Cuviosul Nicodim cel Sfintit de la Tismana, Manastirea Prislop fusese preluata de greco-catolici pe la 1760. In toamna lui 1948, calugarii greco-catolici o parasisera, dupa revenirea unitilor la ortodoxie.
„Mai erau doar doi calugari care se ocupau cu cazanul de rachiu, adica faceau rachiu pentru taranii din imprejurimi. Parintele le-a zis ca pot ramane la manastire, cu conditia sa renunte la facut rachiu, pentru ca nu e o indeletnicire calugareasca. Au ales sa ia cazanul si sa plece. Manastirea Prislop a gasit-o in paragina. Se apropia iarna si, desi ii era foarte greu, a ramas. L-a luat cu el pe fratele Nicolae Zaharie de la Sambata, viitorul ieromonah Nicodim, care are mormantul chiar langa mormantul Parintelui Arsenie. Fratele Nicolae era si cantaret bisericesc, facuse scoala de cantareti, si tamplar de meserie. Si s-au pus amandoi la lucru. Au reparat chiliile si biserica. Prin pilda lui, Parintele stia sa mobilizeze si pe ceilalti la lucru. Si a facut din Manastirea Prislop o gradina a Maicii Domnului, o gura de rai: flori si alei frumoase, lac si clopotnita, de toate. Pe unde a fost Parintele, s-a cunoscut”.
Ioan Sofonea a ramas in obstea de la Sambata, sub indrumarea Parintelui Serafim Popescu, si a fost calugarit cu numele Ieronim, in Saptamana Luminata a anului 1950, la praznicul Izvorului Tamaduirii.
„Odata, am plecat de la manastire la Fagaras, ca sa merg la dentist. Prin 1951. Pe drum a aparut o motocicleta cu atas. „Hai, urca, si noi mergem la Fagaras.” M-au dus la sediul Securitatii, unde am fost anchetat in legatura cu luptatorii anticomunisti din munti. Credeau ca stiu ceva, pentru ca eram ruda cu Remus Sofonea, care facea parte din grupul de partizani condus de Ion Gavrila Ogoranu. Mi-au pus niste sarme electrice la degete, ca sa ma chinuie. Dar eu chiar nu stiam nimic si nici n-am vazut pe vreunul dintre luptatori venind la manastire. In cele din urma s-au lamurit si m-au eliberat”.
Intre 1952 si 1954, a urmat cursurile Seminarului monahal de la Manastirea Neamt, unde a avut profesori de cel mai inalt nivel, din elita tinerilor monahi, precum Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Benedict Ghius sau Andrei Scrima. Duhovnicul elevilor era Parintele Arsenie Papacioc.
In cei zece ani cat Parintele Arsenie Boca a fost la Prislop, credinciosii lui mergeau sa-l caute, incat lumea zicea ca s-a mutat Sambata la Prislop. Acest lucru a alertat Securitatea, si Parintele a fost retinut de doua ori, pe perioade mai lungi. De aceea, la Prislop, activitatea lui a fost mai restransa. Era mult mai retras. Stia ca e mereu urmarit. Am fost si eu la Prislop si l-am cercetat, in 1956″.
„La Sambata, veneau credinciosii si povesteau despre Parintele Arsenie. Asa isi mai alinau dorul fata de Parintele lor drag”, isi aminteste doamna preoteasa. Tin minte cum, in 1953, fiind la manastire, am pornit intr-o plimbare pe urmele Parintelui Arsenie. Asa spuneau oamenii care il cunoscusera: „Mergem pe unde pasea Parintele”. Si am mers de la biserica la staretia veche. Acolo, pe la jumatatea drumului, era un copac cu o radacina iesita, in forma de cruce. Si cei mai in varsta ziceau ca le-a zis Parintele: „Sa va faceti cruce cand treceti pe-aici, ca Dumnezeu a facut radacinile acestea in forma de cruce””.

Alungarea din manastire
„Te dezbraci de hainele calugaresti si nu mai ai ce cauta aici”

Paradoxal, chiar daca multe terenuri si cladiri ale manastirilor au fost confiscate, numarul calugarilor a crescut in primul deceniu de oranduire comunista. In 1958, erau 224 de manastiri, cu aproximativ 6.400 de monahi si monahii. Un motiv de reala ingrijorare pentru un regim politic care isi propunea raspandirea ateismului. Masurile n-au intarziat sa apara. Pe 4 aprilie 1959, intra in vigoare un nou regulament al manastirilor, elaborat de Departamentul Cultelor, prin care mai multe categorii de vietuitori urmau a fi scosi din manastiri: minori, fara studii, „imorali”, cu atitudine dusmanoasa la adresa regimului, condamnati penal. La actiunea de strangere a informatiilor despre traitorii din manastiri au participat inspectori si imputerniciti ai Departamentului Cultelor, organele de militie si numerosi agenti ai Securitatii.
In 1959, dupa Pasti, in Saptamana Luminata, de Praznicul Izvorului Tamaduirii, ierodiaconul Ieronim Sofonea a slujit impreuna cu ceilalti preoti Sfanta Liturghie, la Manastirea Brancoveanu. Imediat dupa slujba a venit imputernicitul politic al Mitropoliei Ardealului, reprezentantul puterii comuniste, si i-a zis: „Dumneata te dezbraci de hainele calugaresti si din acest moment nu mai ai ce cauta aici!”.
„Fara nici un fel de hartie oficiala, doar verbal. Nici prin gand nu-mi trecuse vreodata ca voi pleca de la manastire. Voiam sa stau acolo toata viata. Ei au hotarat altceva in locul meu. M-au urmarit sa vada daca mai raman. Si mi-au zis securistii: „Nu mai sta! Pleaca!”. A fost un ordin verbal, dar categoric”.
Parintele Serafim i-a dat atunci 600 de lei, ca sa-si cumpere un costum de haine, pentru ca i-au interzis sa mai umble in reverenda.
Cu lacrimi in ochi, tanarul monah Ieronim a plecat la Sibiu. Numai cei care au trait 20 sau 30 de ani intr-o manastire si au fost fortati sa plece pot intelege ce a fost in sufletul lui.
„La Institutul Teologic n-au primit nici un ordin in privinta mea si am putut sa-mi continui studiile. Parintele Nicolae Mladin – viitorul Mitropolit al Ardealului, Parintele Milan Sesan si alti profesori m-au incurajat ca in vara acelui an, 1959, sa termin facultatea. Eu am umblat mai departe in reverenda si cu barba, pana cand intr-o zi am dat nas in nas cu imputernicitul politic de la Mitropolie, Francu, care mi-a zis: „De ce nu te-ai dezbracat, vrei sa zbori si din facultate?!…”. Atunci mi-am cumparat haine civile, apoi m-am dus la frizerie si mi-am tuns parul si barba, plangand.
Nici pana azi nu stiu de ce am fost scos din manastire. Sa fi contat legatura de rudenie cu Remus Sofonea, care fusese prins, condamnat la moarte si executat?… Ori faptul ca eram un ucenic al Parintelui Arsenie Boca?… Mai tarziu, am aflat ca in aceeasi zi a fost instiintat si Parintele Arsenie ca trebuie sa plece de la Manastirea Prislop. Si timp de 30 de ani, cel mai inzestrat liturghisitor, predicator si duhovnic roman al secolului XX n-a mai avut voie sa slujeasca la altar”.

sursa www.formula-as.ro

646x404

Contact Form Powered By : XYZScripts.com