Header image

Părintele Ioan Buliga: “Alegem să suferim pentru adevăr decât să trădăm pentru câţiva bănuţi”

10:30, sâmbătă, 26 octombrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

După 1989 românii au intrat într-o stare de visare. S-au deschis graniţele, s-au restituit pământurile şi proprietăţile la oameni şi au apărut tot felul de oportunităţi de a câştiga mai bine.

Visul unei vieţi mai bune ne-a făcut să ne rupem de realitate şi ne-am lăsat duşi de gândurile la traiul mai bun pe care care îl vedeam peste gard, în occident. În această stare visătoare, an de an am fost jefuiţi de „binefăcătorii” noştri şi de aleşii poporului care s-au străduit să-şi mărească averile.

Însă nu a fost de ajuns şi pentru a stoarce ce a mai rămas de luat, ţara trebuia să fie otrăvită. Surprinzător pentru cei care s-au obişnuit să-şi facă prea uşor jocurile, iată că oamenii au început să se trezească din somnul lor şi celor ce zguduiau şi otrăveau pământul în dorinţa lor de îmbogăţire, au început să le stea în faţă oameni a căror inimă a început să bată a indignare împotriva mitocăniei de a dori un trai mai bun în mijlocul naturii otrăvite.

Dumnezeu ne arată semne şi s-ar putea ca tot mai multe inimi împietrite de promisiunile traiului mai bun, să se dezgheţe şi să bată pentru o viaţă mai curată. Sunt semne bune că oamenii nu se mai lasă păcăliţi cu promisiunile câtorva bănuţi în plus. Ce faci cu banii în mijlocul unei naturi distruse?

Sigur că această trezire dintr-un somn lung are şi alte părţi bune, printre care partea cea mai importantă este că omul are posibilitatea de a se lumina la minte. De ce trebuie să treacă aşa de mult timp pentru ca oamenii să-şi dea seama că fiecare îşi urmăreşte propriile interese şi nu o să se dea în vânt niciodată vreun străin necredincios pentru a ne fi nouă mai bine?

Unii pot spune că s-ar putea face ceva spre binele comun al celor două părţi, însă distrugerile care se fac nu vor putea fi niciodată reparate cu banii scoşi de acolo, şi atunci cu ce ne alegem? Atât proprietarii terenurilor, cât şi ceilalţi muncitori interesaţi să-şi câştige pâinea trebuie să se gândească mai mult la acest lucru şi la faptul că au o responsabilitate morală faţă de urmaşii lor, iar banii pe care ei i-ar primi în schimb nu ar face decât să le aducă mustrări de conştiinţă pentru că sunt preţul murdar al distrugerii naturii înconjurătoare.

În viaţa aceasta atât de scurtă nu merită să facem compromisuri. Ceea ce lăsăm în urma noastră cântăreşte mult mai mult decât banii pentru câteva zile amărâte şi mai mult decât atât contează faptul că ne trezim la realitate şi alegem să suferim pentru adevăr decât să trădăm pentru câţiva bănuţi.

Sunt vremuri în care avem prilejul să mărturisim şi în care putem să recuperăm timpul pierdut în trecut fără folos. În felul nostru de a mărturisi trebuie să se regăsească o trăire a credinţei adevărate în care chipul nostru să arate o bucurie o biruinţei lui Hristos chiar dacă acum suntem asupriţi de puternicii acestei lumi.

Cum era de aşteptat, au apărut şi cei care caută tot felul de pretexte pentru a-i ataca pe cei care vor să apere valorile tradiţionale ale pământului nostru. Astfel ei îi numesc extremişti pe protestatari, pe când de fapt extremişti sunt aceia care, nefiind cumpătaţi, strică echilibrul acestei lumi create de Dumnezeu. Ei transformă armonia într-o extremă a distrugerii mediului şi nu le pasă de ceea ce lasă în urma lor.

Nu se putea ca şi preoţii care au participat la proteste să nu fie ţinta atacurilor. Astfel, lor li se reproşa că mai bine s-ar îngriji de situaţia săracilor din acele zone. Parcă am mai întâlnit aceste griji pentru săraci şi la Iuda Iscarioteanul, cel care l-a vândut pe Hristos şi care deşi avea mereu la el punga cu bani, îi părea rău că mirul cu care a fost uns Hristos nu s-a vândut i-ar banii să se fi dat săracilor (cf. Ioan 12, 4 – 6). Adevărul este că de mai mult de douăzeci de ani ne-am tot săturat să vedem cum unii îşi măresc pungile vânzând ţara de grija săracilor sau a tot felul de pretexte că aşa ne-ar fi mai bine.

Datoria noastră şi a preoţilor şi a fiecărui om în parte, este să ne folosim de ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu pe acest pământ cu bun simţ, fără distrugeri ireparabile. Să ne gândim ce lăsăm la cei ce vin în urma noastră şi să încercăm să păstrăm frumuseţea acestei lumi pe care a creat-o Dumnezeu.

Singhel Ioan Buliga

sursa razbointrucuvant.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com