Header image

Părintele Octavian Moșin: „Abţinerea doar cu mâncarea nu este considerată post în înţeles creştin!”

11:23, luni, 23 februarie, 2015 | Cuvinte-cheie: , ,

Începând cu 23 februarie, Biserica Ortodoxă intră în cel mai important post din an – Postul cel Mare, care se va încheia cu sărbătoare Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Despre importanța respectării celui mai strict post al creștinilor, ne-a mărturisit preotul Octavian Moșin, parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Chişinău. Părintele a dezvăluit pentru Revista noastră și dacă este sau nu acceptată, de către Biserică, Ziua Internațională a Femeilor.

Părinte, fiecare om are o chemare în viață. Cum s-a făcut ca Octavian Moșin să fie atras de dogmele creștine și de promovarea lor în lume? De câți ani slujiți întru Hristos?

Slujirea Domnului este o vocaţie, iar fiecare domeniu de activitate trebuie să presupună dăruire izvorâtă din dragoste. Îmi place expresia: „Eşti cât dăruieşti”. Omului de astăzi îi vine greu să pătrundă în viaţa duhovnicească, care în multe este într-o contradicţie cu cea laică. Dacă trăieşti fără Dumnezeu, eşti cuprins de cele pământeşti şi nu observi mai nimic din cele ce se văd doar pe verticală.

Am trăit fără Dumnezeu până la majorat. Credeam că totul e în regulă şi îmi făceam, dar şi părinţii îşi făceau planuri de a mă forma în calitate de medic. S-a întâmplat, însă, ceva. Acest ceva a fost chemarea Domnului. Totul a decurs atât de brusc şi inexplicabil, încât în urma unui vis am simţit că viaţa necesită o schimbare, am simţit nevoia rugăciunii.

De baştină, sunt din orăşelul Drochia, iar pe atunci tocmai se ridicase un frumos sobor. Însă am preferat să merg la o biserică dintr-un sat învecinat, nu cumva să mă vadă cineva din colegi. Credeam că voi fi luat în râs şi nu voi fi înţeles, eu, cel care până atunci aveam un comportament străin evlaviei creştine. Recunosc, a fost o luptă între omul vechi şi cel care era în căutarea Domnului. Oricum, a învins pornirea sufletească şi în câteva luni eram pe băncile şcolii teologice. Doi ani am fost încercat de atâtea ispite ale tinereţii, ca după asta să decid abandonarea studiilor.

Am înţeles că în biserică nu sunt înger, dar același om, cu metehne, neputinţe… În acele clipe de criză, tatăl m-a convins să merg până la capăt şi am finalizat studiile, după care m-am căsătorit şi ulterior am fost preoţit. De atunci au trecut nici mulţi, nici puţini – 13 ani. Mulţumesc Domnului pentru că m-a ales, că m-am învrednicit de cea mai nobilă şi responsabilă slujire.

Povestiți-ne despre ce înseamnă pregătirea trupului și a sufletului pentru post.

Postul este abţinere. Prin post, ni se oferă toate „instrumentele” necesare vindecării trupului şi a sufletului, dezrădăcinării relelor şi cultivării binelui. Adevăratul post este cel ţinut benevol, conştient şi care îmbunătăţeşte viaţa trupească şi sufletească. Biserica ne pregăteşte de cele patru posturi de durată din anul bisericesc, în special de cel Mare, în care am intrat, prin mesajul slujbelor, dar şi prin diverse dezlegări.

Trebuie să intrăm treptat în post şi fiecare perioadă de postire e cu duritatea sa, în dependenţă de vârsta, starea sănătăţii, gradul înduhovnicirii ş.a.m.d. Fiecare creştin ar trebui să-şi stabilească felul postirii împreună cu duhovnicul său.

Sunt basarabenii un popor care știe să postească în adevăratul sens al cuvântului?

Desigur! Lumea de pe acest petic de pământ de veacuri a petrecut în post şi rugăciune, prin care de multe ori a rezistat provocărilor, a învins duşmanii şi s-au realizat lucruri măreţe. Chiar dacă societatea contemporană este destul de pestriţă în privinţa conceptului şi trăirii religioase şi nici 20 la sută se declară ortodocşi practicanţi, observăm o dinamică pozitivă în ultimii ani. Lumea posteşte tot mai calitativ, înţelegând ce este postul. Apoi, Postul cel Mare este ţinut integral sau parţial de o bună parte a populaţiei. Realitatea pe care o trăim nu este alta decât consecinţa anilor de restrişte. Sperăm să revenim la normalitatea de altădată.

Care e semnificația Postului Mare și cât de important este el, pentru un creștin adevărat?

Deşi postul nu este un scop în sine, ci doar un bun mijloc prin care sporim viaţa noastră, acesta ocupă un loc central în viaţa ortodoxiei. Postul Mare e premergător Învierii Domnului. Or, praznicul praznicelor e Sfintele Paşti, iar pregătirea către momentul central al anului eclezial este însoţită de post şi rugăciune cu osârdie. Însuşi Mântuitorul şi de rând cu el atâţia sfinţi ai Bisericii, ne sunt exemple vii de postire, rugăciune şi nevoinţă, prin care creştem virtutea. Postul cel Mare e o adevărată primăvară a sufletului, prin care încercăm să omorâm omul cel vechi, plin de păcate şi patimi, şi să reînviem unul îmbunătăţit întru Domnul.

Există creștini care țin doar postul „alimentar”, dar uită de suflet și nu-și mărturisesc păcatele. Cât de important este acest ritual religios?

Abţinerea doar cu mâncarea nu este considerată post în înţeles creştin!! Sfântul Teodor Studitul ne spune că: „postul adevărat este abţinerea de la orice lucru rău”. Cei care se lasă de anumite mâncăruri animale, ar trebuie să renunţe şi la pornirile pătimaşe, de asemenea animalice. Nevoirea trupului deschide mintea şi inima spre rugăciune, spre pocăinţă. De aceea, în post alta e spovedania, căci doar prin lacrimi se şterg păcatele. Iar spovedania este valabilă doar sub epitrahilul slujitorului, de aceea e foarte importantă Taina, deci ritualul.

Care este poziția Bisericii față de apropierea dintre soți în perioada Postului?

În post încercăm să fugim şi de plăceri. De multe ori asistăm la o viaţă pătimaşă, desfrânată, chiar în cadrul familiei. Şi în viaţa conjugală e nevoie de înfrânare. Postul e un bun medicament.

Sunteți un preot foarte apropiat de tineri. Care sunt subiectele care îi preocupă cel mai des pe cei care vin la Biserică?

Dragostea! Însă aceasta astăzi este greşit înţeleasă. Dragostea este jertfă, nu plăcere! Pe tineri încercăm să-i învăţăm dragostea adevărată!

Aveți un mesaj special pentru femeile și tinerele care pășesc pragul bisericii? Cum abordează Biserica Ziua Internațională a Femeilor?

Femeia are o misiune aparte. Să nu uite că nimeni nu poate înlocui mama, că nicăieri nu se poate regăsi decât în familie. Chiar dacă femeile de astăzi au multe chemări, să se împodobească cu aceeaşi smerenie, ascultare, bunătate, blândeţe, gingăşie… dragoste.

Ziua de 8 martie nu este una încurajată de Biserică. Problema e una istorică, având un substrat politic şi anticreştin. Iar creştinele sunt felicitate de către Biserică în cea de-a treia duminică după Înviere, cea a Mironosiţelor, întru care se pot asemăna toate femeile creştine. Astfel de sărbători ca 8 martie, a îndrăgostiţilor…, au mai mult un caracter laic, desluşind şi interese comerciale, având şi un mesaj mai mult libertin, decât unul moralizator.

Părinte, cum alungăm ispita în post? Ce trebuie să rostim și cum trebuie să procedăm, ca să nu cădem în păcat?

Ispitele sunt bune şi necesare, atâta doar să nu le primim, să nu ne îndulcim cu ele. Ne ajută postul, rugăciunea, metaniile, spovedania… tot ce ne oferă Biserica. Mult ajută rugăciunea inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul/păcătoasă”.

Care sunt consecințele păcătuirii în Post și a nerespectării canoanelor bisericești? Dar cum se simte un creștin care trece cu brio acest test al lui Dumnezeu?

Consecinţele păcatului sunt nu doar boala, tristeţea, remuşcarea…, păcatul duce la moarte, în special sufletească. Plata neascultării de Biserică duce la îndepărtarea de Dumnezeu. Vai de cei ce trăiesc fără de Domnul, îi văd ca cei mai nefericiţi!

Cât de frumos ar fi să rostim cu toţii Cântarea proorocului Isaia din cadrul Pavecerniţei: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu.”

Se spune că în cele 7 săptămâni de Post, creștinii trebuie să se abțină de la veselii și să sufere alături de Hristos. Ce simbolizează suferința în creștinism?

Biserica vine cu o teologie a suferinţei. Însuşi Dumnezeu suferă pe cruce. Astfel, suntem învăţaţi şi ajutaţi să ne asumăm suferinţa. Să ne întărim prin boală, neputinţă… acestea fiind realităţi ale vieţii.

Urmează să descifrăm şi să punem în viaţă imnul dragostei creştine: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” (I Corinteni 13, 4-8).

A fi creştin înseamnă a râvni o viaţă întru Hristos, care a suferit din marea dragoste faţă de creatura Sa. Hristos este răstignit, omorât, dar înviază şi ne dă tuturor şansa vieţii veşnice alături de El.

Şi dacă acest post, în special Săptămâna Patimilor ne aminteşte şi ne îndeamnă să retrăim tragicele evenimente din istoria biblică, când omenirea a condamnat şi chiar a răstignit pe Mântuitorul, cum ar trebui să petreacă aceste clipe un urmaş al lui Hristos?! Evident, în doliu, în remuşcare de conştiinţă, căci până astăzi lumea îl condamnă şi-l răstigneşte pe Hristos prin păcatele sale.

În Basarabia există stereotipul conform căruia „nu e păcat ce intră în gură, ci aceea ce iese”. Ce mesaj aveți pentru acești enoriași? Cum luptați cu stereotipul?

Dacă ar ieşi din gura unora ca aceştia doar lucruri bune! Cei care se ţin de aceste cuvinte adesea nici nu postesc, nici nu trăiesc cu adevărat creştineşte. Lumea este înclinată să-şi justifice nişte păcate, ne-postirea.

Cei care nu sunt în stare să postească, adesea nu sunt gata nici de fapte măreţe. Postul dă aripi rugăciunii. Cei care practică rugăciunea fără nevoinţă, încearcă să zboare fără aripi.

Un post binecuvântat celor care vor urma acest drum al înfrânării!

Foto: ortodox.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com