Header image

Părintele Serghie (Podgornâi) – Duhovnicul

22:20, marți, 25 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

Arhimandrit Serghie (Podgornâi) 8 Decembrie 1916 – 19 Martie 2003.

Marţi, 19 martie 2002, la cel de-al 86-lea an din viaţă, în chilioara sa de la mănăstirea Noul Neamţ, s-a mutat la cele veşnice cel căruia în vremea de prigoană comunistă avea să i se spună „Duhovnicul Moldovei” – astfel părintele Serghie (Podgornâi) a fost supranumit de miile de credincioşi basarabeni cărora le-a oferit adăpost spiritual în anii vitregi ai ateismului militant. Pentru oamenii mai vârstnici, părintele Serghie nu are nevoie de o prezentare specială, toţi, măcar şi din auzite, ştiau despre faptul că la Lavra Poceaev trăieşte un părinte, consângean de-al nostru, căruia Dumnezeu i-a dat har să tămăduiască sufletele, un părinte care nu refuză pe nimeni şi de la care nimeni nu pleacă nefericit. Pentru mulţi dintre noi, părintele Serghie a însemnat o ultimă nădejde, pentru mulţi – primul pas spre Dumnezeu, spre credinţă.

Părintele Serghie nu iubea să vorbească despre sine, prefera, mai degrabă, să vorbească despre Dumnezeu şi despre cele ale credinţei. Din puţinul care se cunoaşte despre viaţa sa pământească abia de poţi întocmi o fişă biografică. Se ştie doar că s-a născut la 8 decembrie 1916, în satul Volontir, Ştefan Vodă. Numele de botez i-a fost Spiridon, în cinstea Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei, Făcătorul de Minuni. De la frageda vârstă de 6 ani rămâne orfan de ambii părinţi. Trăieşte o perioadă lângă bunici, apoi, la 13 ani, trece la o mătuşă a sa, de la Mănăstirea Hirova. Prima ascultare o face la Mănăstirea Curchi, apoi, la 26 de ani, trece la Căpriana, unde se călugăreşte, iar peste un an este hirotonit diacon. Până la război s-a nevoit la Zloţi şi la Hârbovăţ, iar odată cu venirea războiului se ascunde pentru a nu fi luat pe front. În 1943, totuşi, este mobilizat şi încadrat în rândurile Armatei Roşii în calitate de sanitar. Se spune că în această perioadă părintele Serghie, prin curajul, prin minunile care le-a făcut Dumnezeu cu el, prin dăruirea şi dragostea sa faţă de fraţii săi de arme a reuşit să întoarcă pe mulţi la credinţă. Odată, alergând printre gloanţe pentru a-i culege pe cei răniţi, a fost întrebat de superiorul său de unde are atâta noroc – altul, în locul său, ar fi căzut deja de nenumărate ori. “Mă rog la Maica Domnului”, a răspuns părintele cu seninătate, iar superiorul său, ateu şi zeflemitor până atunci, a crezut că Dumnezeul cel căruia i se închină Serghie există cu adevărat.

După război, revine la Chişinău, unde lucrează o perioadă la uzină, apoi paznic şi cazangiu. Ca diacon, slujeşte la biserica Sf. Teodor Tiron. Abia în 1959, după alte vitregii şi alte perigrinări, revine, în sfârşit, la mănăstire, de astă dată la Chiţcani. Bucuria însă nu i-a fost de lungă durată, deoarece doar peste trei ani lăcaşul este închis, iar fraţii – alungaţi care şi încotro. Părintele rămâne o perioadă lângă zidurile îndrăgite, în calitate de paznic. Apoi iarăşi este obligat să ia calea peregrinărilor, de astă dată până în 1979, când se întâlneşte cu stareţul mănăstirii Poceaev, care îl invită să fie duhovnicul pelerinilor moldoveni, foarte numeroşi pe atunci. Părintele acceptă cu o imensă bucurie, iar la scurt timp după plecarea sa la Poceaev este hirotonit preot.

Aici, la Poceaev, începe cea mai fructuoasă etapă din viaţa părintelui Serghie, zeci şi sute de basarabeni treceau zilnic prin chilioara sa, găsind aici tămăduire şi dragoste, grijă şi înţelegere. Pentru fiecare se găsea aici o saltea sau o bucată de pâine, chilia părintelui era mereu plină de provizii pregătite pentru fiii săi duhovniceşti din patrie.

În 1992, odată cu redeschiderea mănăstirilor, părintele Serghie revine acasă – la Chiţcani, la Noul Neamţ. Deşi bătrân şi bolnav, continuă şi aici să primească bonavi, să mărturisească şi să vindece. Pentru meritele sale deosebite în slujirea faţă de Biserică este decorat, în 1998, de către ÎPS Vladimir, cu mitră, ridicat fiind în treapta de arhimandrit.

Până în ultimul său an din viaţă pe pragurile chiliei sale au stat mereu credincioşi, aşteptându-şi rândul să intre la bătrânul duhovnic. Mărturiile celor care s-au tămăduit aici de diferite boli sufleteşti şi trupeşti sunt nenumărate. Faptul că părintele Serghie făcea minuni devenise deja obişnuit printre fraţii mănăstirii, printre enoriaşii lăcaşului, printre pelerini. Abia în ultimele luni, doborât de boală şi de bătrâneţe, părintele s-a retras definitiv.

Pentru întreaga Moldovă, mutarea la Domnul a duhovnicului ei este dureroasă, dar, dincolo de lacrimile de despărţire, este şi nădejdea că prin acest mare om al lui Dumnezeu ne vom mântui şi noi, cei rămaşi aici, cu ale lui sfinte rugăciuni. Dumnezeu să- I odihnească printre sfinţi pe robul său şi părintele nostru, arhimandritul Serghie!

 

Altarul Credinței Anul II, nr.6, sâmbătă, 23 martie 2002

Contact Form Powered By : XYZScripts.com