Header image

Părintele Sofian (Boghiu): Ferice, cu adevărat, de cei ce merg pe această cale frumoasă și cu adevărat vrednică, calea postului! (I)

Unii nu postesc deloc, alții postesc o săptămână sau câteva zile, iar alții, o săptămână la început și o săptămână la sfârșit. Fiecare își va lua plata dupa ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai și încurcă în înțelegerea postului. Unii postesc ajunând mai ales vinerea – și e foarte bine.

Pentru că postul și ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlăuntru să se repare – această “uzină” care suntem noi înșine și care merge așa, ca un automat: de pildă, nu ne dăm seama când se transformă pâinea în energie.

Și când postim, se bucură tot lăuntrul nostru, ne spune “mersi”, pentru că se reface aievea. Așadar, cine ține post cu regularitate își face el însuși foarte mult bine.Este la câte unii această panică: “Dacă nu mănânc, mor, amețesc!” Nu-i adevărat. Postul armonizează și înviorează tot lăuntrul nostru. Postul creștin, supravegheat și ținut cu înțelepciune, este recomandat de sfinții Părinți, iar unii din ei aveau studii de medicină înaltă și ei urmăreau să ne facă nouă bine, nu să ne chinuiască. Așa că toate au fost rânduite cu foarte multă luciditate și pricepere.

Postul trebuie să fie luminat, consimțit de bună voie, nu cu ciudă, ci să fie ca o bucurie. Nu un post cu ciudă sau ținut de frică, pentru că atunci stomacul resimte postul ca o mare suferință, iar mintea culege numai mătrăgună și numai răutăți. Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevărat, atunci când postește această apăratură fizică, iar sufletul se revoltă. Nu așa! Dumnezeu vrea ca totul să fie global, armonios; să postească și trupul, dar să postească și sufletul, și atunci e postul cu adevărat binefăcator. Să se bucure și cele dinlăuntru și să nu se revolte gura și limba că le-am pus la post.

Sfântul Timotei, ucenicul sfântului apostol Pavel, nu știa cum să se chinuiască mai mult, ca să-și stăpânească patimile. Mânca numai pâine, apă și fructe – nu numai în post, ci tot timpul – și slăbise foarte rău. Sfântul Pavel, care știa suferința lui, îi scrie să bea și puțin vin, nu numai apă, din pricina deselor sale slăbiri. Desigur, sfântul Pavel îi scria puține cuvinte, însă Timotei înțelegea foarte mult din ele, din aceste cuvinte puține. Sunt în biblioteci cărți mari, volume groase, cu foarte multe pagini și pe măsură ce le parcurgi, te atrag întorsăturile de fraze, cuvintele frumoase, dar când strângi în mână, vezi cum curge tot, nu rămai cu nimic, adică ai foarte puțin folos din această literatură profană.

Sfânta Scriptură însă este înțelepciunea cea mai înaltă și deseori, un singur loc, un singur cuvânt din Biblie ne poate lumina pe deplin. Sunt mari sfinți care au urmat un singur cuvânt din Biblie: “Vinde tot ce ai și urmează-mi Mie” – sfântul Antonie cel Mare, de pildă, sau sfânta Paraschiva. Le-a rămas în minte și în inimă un text sau o frântură de text din sfânta Scriptura și acest text a “ars” în inima lor, ca un jăratec, toată viața – și pe acesta l-au urmat și s-au mântuit.

În epistola sa către Timotei, sfântul Pavel scrie cuvinte de o gingășie rară. Ce poate fi mai drăgostos decât faptul că sfântul Pavel, care era așa de prins cu atâtea treburi, se îngrijește de sănătatea ucenicului său? Și îi scrie cu multă delicatețe și curăție lăuntrică. Timotei era bolnăvicios din firea sa și își stricase stomacul și sfântul Pavel îi scrie: “Nu bea numai apă” – asta înseamnă că până atunci băuse cu adevărat numai apă.

Altădată spune: “Eu am trimis la voi pe Timotei, iubitul și credinciosul meu fiu” – aceste cuvinte arată vredniciile lui Timotei. Și Timotei n-ar fi fost așa vrednic, dacă ar fi fost robit de trup; dar el, tânăr cum era, în chilia lui, întipărea în sine toate faptele bune pe care le facea sfântul Pavel. Deși era foarte tânăr, purta același jug cu sfântul Pavel. “Nimeni să nu-l disprețuiască pe Timotei, căci el urmează Legea Domnului, ca și mine; și ca un tată cu fiul său, așa împreună cu mine a slujit el” – spune sfântul Pavel. Timotei însă continua să postească înainte, cu toată asprimea. Și nu făcea ca aceia care, după ce postesc, încep să zică: “Ce să mai postesc de-acum? Mi-am omorat trupul și l-am biruit pe diavolul. De-acum de ce să mai postesc?” Timotei nu zicea așa, ci cu cât erau mai mari meritele sale, cu atât mai mult se nevoia; și aceasta, desigur, a învățat tot de la sfântul Pavel.

Vă atrag atenția asupra unui cuvânt. Sfântul Pavel nu-i scrie: “bea vin”, ci “puțin vin”, adică numai cât e de trebuință pentru a alunga boala trupului, și nu pentru a îngădui boala sufletului, nici pentru a întărâta patimile. Căci vinul, frați creștini, sfârșește energia organismului. Vinul e lăsat de Dumnezeu să-l întrebuințăm cu măsură, nu oricum. Bețivul e un mort viu, are cerul cu desăvârșire închis. Bețivii nu pot moșteni împărăția cerurilor, sfântul Pavel ne spune asta.

Frati creștini, din cele spuse în seara aceasta, aș vrea să rămâneți măcar cu doua gânduri și anume: un post cumpătat; și dupa un post aspru, să mâncați puțin. Unii postesc toată ziua, ajunează, și seara mănâncă cât ar fi mâncat toată ziua și apoi toată noaptea le e rau. Este și un cuvânt în popor: “Crăciunul satulului, Paștele fudulului” – adică acum se taie bieții porci și mâncăm și ne îmbuibăm cu toate după post, mâncăm pentru tot postul cu un fel de răzbunare și ne vătămăm trupul (…). E nevoie de post cu adevărat, frați creștini.

Dar un post aspru se împletește cu rugăciunea și cu meditația, și mai ales să-ți postească și gura în timpul postului. Sunt oameni care fac din această râvnă a postului un ideal. Și ferice, cu adevărat, de cei ce merg pe această cale frumoasă și cu adevărat vrednică, calea postului! Numai să fie dusă cu statornicie și răbdare, pentru ca este o cale spinoasă, frați creștini, și totdeauna veți avea de suferit pe această cale. Și sfinții au suferit foarte mult, toți, fără nici o excepție. Iar dacă cineva ajunge la vârful faptelor bune și apoi se ademenește și cade, căderea lui e mare, pentru că îi tulbură pe toți.

Sfântul Timotei știa că are nevoie de un frâu pentru tinerețea lui – căci tinerețea aceasta de multe ori se preface într-un fel de flacară și cuprinde totul în jur. De aceea, sfântul Timotei se îngrădea din toate părțile, ca să stingă această flacară a păcatului. Și el nu părăsea nicicum lucrul lui Dumnezeu, ci cu tot postul lui aspru, acum era la Efes, acum la Corint, sau pe mare, sau în altă parte, oriunde era învățătorul său, sfântul apostol Pavel. Toți marii sfinți au fost bolnavi, frați creștini. Începând de la sfântul Pavel, care avea mereu nevoie de sfântul Luca, sau sfântul Ioan Gură de Aur care vomita mereu și nu putea mânca niciodată cu altcineva la masă, din pricina acestei slăbiciuni… sfântul Nicolae care avea picioarele rănite și um­flate, de la minele de plumb din Asia Mică, unde a fost deportat…

Toți sfinții, fără excepție, au primit suferința în trupul lor, ca pe un ghimpe care îi ajută să fie mereu cu mintea la Bunul Dumnezeu; de aceea ei primeau cu foarte mare bucurie aceste suferințe. Iisus însuși a suit acest drum al suferinței, a călătorit pe drumul Crucii și picioarele Lui au netezit asprimea căii, au făcut-o mai lesnicioasa celor ce vor merge dupa El.

Tineți seama de toate acestea, frați creștini. Luați-vă în serios propria viață, pentru că o dată îi este dat omului să traiască și după moarte vine judecata – spune sfântul Pavel. Dacă noi vorbim numai despre aceste lucruri și le lăudăm cu gura, dar nu le facem, e ca și cum am vedea în vitrina unui magazin o mâncare foarte bună, dar nu o putem lua, pentru ca este un geam între noi. Așa este și cu această ne-aplecare spre poruncile lui Dumnezeu, spre lucrarea lor. Să facem, frați creștini. Dumnezeu să ne ajute să facem, și negreșit, ne vom bucura de roadele și sporul cel duhovnicesc. Amin.

Părintele Sofian duhovnicul, Bătrânul cel frumos, Editura Bizantină, București 2012 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com