Header image

Părintele Teofil Părăian – ceea ce lipseşe bisericii noastre este disciplina

13:28, sâmbătă, 28 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

În biserica să avem cunoştinţa că e Dumnezeu de faţă, iar unde e Dumnezeu de faţă nu te poţi manifesta oricum.

În Biserica Ortodoxă nu-i disciplină; prea mult se vorbeşte în biserică.

Eu am fost undeva în Moldova şi am auzit tot timpul o foială, tot timpul vorbă. Era într-o zi de vineri, şi am promis că o să rămân până duminică. Ei, dacă n-aş fi promis că rămân până duminică, eu, după slujba aceea, plecam de-acolo. Le-am spus oamenilor şi le-am spus şi preoţilor că-mi pare rău că n-au reuşit sau n-au vrut să le spună oamenilor  să stea în biserică aşa cum se stă în biserică, cum se stă în faţa lui Dumnezeu, fără vorbă.

Am fost odată la o biserică, la o mănăstire romană-catolică din Timişul de sus, împreună cu un părinte de la noi. Am intrat în biserică; acolo era o maică sau o soră, care ne-a vorbit foarte încet, aproape în şoaptă. Şi după aceea am intrat în sacristie (în diaconicon) şi acolo era o călugăriţă moartă; şi ne-a prezentat-o şi ne-a vorbit foarte clar, cu voce obişnuită, cu vocea cu care vorbim în general.

Deci în biserică avea disciplina aceasta, să vorbească foarte încet, deşi n-ar fi deranjat pe nimeni dacă ar fi vorbit cu vocea ei clară, fiindcă biserica era goală. Pentru mine a fost un exemplu treaba asta şi am zis: uite, aşa ar trebui să facem şi noi. Să avem cunoştinţa că e Dumnezeu de faţă, iar unde e Dumnezeu de faţă nu te poţi manifesta oricum.

Asta ne lipseşte. Asta aş dori să învăţăm de la celelalte biserici.

Am puntea învăţa…De exemplu, de la catolici, fregvenţa la biserică şi frecvenţa la împărtăşire. De la protestanţi, neoprotestanţi, insitenţa pentru cuvântul lui Dumnezeu. Ai noştri – trebuie să recunoaştem – sunt foarte goi de cunoştinţă de Dumnezeu. Nu ştiu, nu citesc din Scriptură, n-au informaţie…Or sectraii în general, au foarte multă informaţie; pentru că ei nu au slujbe şi în loc de slujbe informează. Noi avem slujbe şi presupunem multe lucruri cunoscute, însă în realitate sunt necunoscute.

Iar noi avem comori de gândire mult mai mari şi adânci decât au ei, numai că nu le ştim a folosi cum trebuie şi mai ales nu au circulaţie.

Aşa că aş vrea să învăţăm de la sectari să fim cu mai multă cunoştinţă de Scriptură, iar de la catolici aş vrea să învăţăm să fim mai doritori de Sfânta Împărtăşanie.

Extras din
Teofil Paraian, arhim. “Din ospatul credintei”, Editura:Mitropolia Olteniei. Craiova 2007, p.341-342
4YVRddOM6Hs

Contact Form Powered By : XYZScripts.com