Header image

Părintele Tomozei de la Pungeşti:„Fără Dumnezeu, nu ajungem la liman. Şi prea mulţi L-au vândut”

13:41, vineri, 18 octombrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , ,

Aproape de intrarea în Săliştea, un preot îmi face semn să opresc. Frânez instinctiv, aruncându-mi în cap toată dezordinea de pe banchete. Îi ghicesc zâmbetul pe sub barba lungă, albă, şi îl invit lângă mine.

„Dumnezeu mi te-a adus. A vrut să ne întâlnim. Aşa a vrut el…” spune într-un fel de mulţumire. „Dacă el a vrut, nu ne putem opune Lui”, îi răspund în ton. Se întoarce, cu totul, către mine, rezemându-şi spatele de portieră. Mă priveşte adânc, câteva secunde. Îi întorc privirea, în aceeaşi tăcere calmă. Îmi dau seama că pe chipul lui nu e zâmbet; e lumină, o lumină fără nicio legătură cu noi, cu satul colorat, cu griurile văzduhului. E o lumină, pur şi simplu.

„Eu sunt preotul Tomozei”, zice, cu lumina lui firească. „Dumneata?!” Îi spun cine sunt, cum mă numesc, ce caut în zonă. Se întoarce cu faţa la drum, şi se închină larg, spunându-şi înlăuntrul lui ceva. Poate o rugă pentru mine, pentru noi, o mulţumire lui Dumnezeu, cine ştie? Face o pauză şi mă priveşte iar. „Cum spui că te numeşti?”. Îi spun din nou. Şi iar simt lumina aceea, ca o boare de zâmbet. „Cred că eşti român?!”. „Oricum ar fi, sunt botezat ortodox, crescut de o bunică, învăţată la şcoala de maici. Român, da”. Şi iar se închină larg, peste crucea mare – aur şi safir, pe care o poartă pe piept.

„Poate te întrebi ce caut aici, la anii mei, în locul ăsta unde Satana îi asmute pe oameni, unii împotriva altora. Ai fi crezut că se mai poate întâmpla ca nişte oameni tineri să lovească cu atâta ură în părinţii lor?! În copiii lor?! Asta au făcut jandarmii, au lovit – în bătrâni, în copii. De ce?!”

Simt că nu aşteaptă răspuns. Tace iar, cu mâinile împreunate, adunate în poală, şi îi ascult tăcerea. „Vin pentru că oamenii ăştia au nevoie de mine. N-am fost numai eu. Am fost cinci-şase preoţi. De la toate bisericile comunei. Acuma, eu nu mai slujesc, de cinci ani. Sunt la pensie. Dar am simţit că trebuie să fiu aici, mai ales noaptea” spune, şi tace iar.

Îl descos mirean şi ziaristic despre viaţa lui. Are trei copii – două fete şi un băiat, la casele lor. Primul preot din familie a fost străbunicul lui. „A slujit aici, acum o sută de ani”. Apoi au venit cei tineri. Un şir lung de preoţi, ca o rugăciune continuă. A făcut seminarul teologic la Mănăstirea Neamţ, o parte, apoi la Caransebeş. A slujit în Harghita şi Covasna, apoi în Dragomireşti, a constrit o biserică la Podul Turcului.

„Pe urmă, m-am întors aici, ca să fiu aproape de mama mea. Anul viitor, în februarie, în mila lui Dumnezeu, împlineşte 99 de ani”. Şi se roagă iar, în gând, pentru maica lui. „Fără Dumnezeu, nu ajungem la liman. Şi prea mulţi L-au vândut”. Mai stă o clipă, îmi întinde mâna, mă binecuvântează şi coboară. „Or să se bucure tare, acum când m-or vedea”, spune privind către protestatari. „Mergi cu Dumnezeu!”. Simt în strângerea mânii lui fermitate şi blândeţe. „Mulţumesc, Părinte!”.

Sursa  Oameni şi şoareci: O poveste cu preotul Tomozei cel Blând, primarul care a intrat în pământ şi agitatorul care caută spioni americani

www.gandul.info

Contact Form Powered By : XYZScripts.com