Header image

Păstrarea unui sens al vieţii în cazul bolnavilor de cancer

18:40, marți, 13 noiembrie, 2012 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Cancerul constituie o provocare de proporţii din perspectiva păstrării un sens şi scop al vieţii, pe lângă precipitarea, deloc neobişnuită, a unei crize de credinţă.

Ce pot face pacienţii de cancer pentru a păstra un sens în viaţă? Cu certitudine, atunci când rugăciunile și slujbele religioase contribuie la păstrarea sau găsirea unui astfel de sens şi scop în viaţă, este important ca acele practici şi credinţe să fie menţinute şi alimentate. Preoţii şi întreaga parohie din care face parte suferindul pot juca un rol de importanţă vitală în această privinţă, precum poate şi participarea continuă la slujbele și activităţile bisericești ale parohiei din care face parte. De asemenea, cunoaştem din cercetările extensive că pacienţii cu cancer pot beneficia și de participarea lor într-un sistem de sprijin activ. Acest sprijin poate lua forma familiei, prietenilor sau a unui grup de suport. Pentru bolnavii de cancer, internetul sau biblioteca[1] poate fi un mijloc nou şi interesant de a obţine sprijin şi informaţii. Ce pare să fie destul de important pe lângă a beneficia de sprijin este ca acești bolnavi să fie capabili să-și exprime sentimentele legate de cancer: teamă, speranţe, preocupări etc. Se pare că exprimarea sentimentelor personale legate de cancer este mai utilă decât ascunderea acestora sau protejarea celorlalţi faţă de temerile şi tristeţea lor.

Examinarea surselor care pot oferi sens vieţii unei persoane bolnave de cancer este şi ea utilă. V. F. Frankl, într-una din cărțile sale[2], a precizat că dimensiunea spirituală a experienţei umane este caracterizată de ceea ce autorul a numit „voinţa de a da sens” sau determinarea de a conferi un sens vieţii. Frankl a considerat că această nevoie de sens este un „instinct primordial în viaţă”. De asemenea, Frankl a considerat că există patru surse primare de sens al vieţii. Acestea includ: 1) Creativitatea: satisfacţiile aduse de muncă şi realizări, fapte bune şi dedicarea faţă de cauze superioare preocupărilor personale; 2) Experienţa: relaţiile cu cei iubiţi, iubirea de natură, frumuseţe, artă, muzică; 3) Atitudinea: atitudinea pe care o are o persoană faţă de suferinţă şi problemele existenţiale; 4) contextul istoric al sensului vieţii: importanţa moştenirilor din trecut, prezent şi viitor.

Când cineva primeşte un diagnostic de cancer, se confruntă cu marile probleme existenţiale ale vieţii cu care, mai devreme sau mai târziu, ne confruntăm cu toţii: suferinţă, moarte şi vină. Aceasta poate rezulta în pierderea sensului, scopului sau raţiunii de a merge mai departe. Dar un aspect interesant este că există un număr de pacienţi cu cancer care descriu abordarea acestei boli ca unul dintre „cele mai pline de sens şi valoroase momente ale vieţii lor”. Un pacient a declarat că „până în momentul când am aflat că am cancer nu înţelesesem că eram cu adevărat iubit şi preţuit de prieteni şi familie”Alţi pacienţi cu cancer vorbesc de învăţarea unor lecţii despre adevăratele priorităţi în viaţă şi preţuirea mai intensă a fiecărei zile. Numeroşi pacienţi îşi schimbă cariera şi fac alte schimbări majore în viaţă pe care altfel nu ar fi avut curajul să le facă. Cu certitudine, atitudinea faţă de o boală precum cancerul este importantă în descoperirea unui sens în această experienţă. Adeseori este util pentru pacienţi să-şi noteze biografia şi să o examineze pentru a descoperi sursele relevante pentru sensul vieţii. Unii pacienţi consideră că este util să-şi împărtăşească povestea vieții întregii familii sau copiilor. Arta şi muzică trebuie să continue a fi parte din viaţa pacientului cu cancer, în special dacă au constituit surse de bucurie în trecut. Participarea la terapia prin artă sau muzică este extrem de utilă multor pacienţi. Scrierea romanului mult amânat, pictatul sau plecarea în sfârşit în excursie  la Roma nu sunt obiective neobişnuite asumate de numeroşi pacienţi cu cancer cu care autorul a colaborat îndeaproape. În sfârşit, umorul este foarte important. Râsul este vindecare, iar râsul este o manifestare pe care trebuie să o alimentăm chiar şi în faţa cancerului.

Importanţa bunăstării spirituale şi rolul sensului în special în moderarea depresiei, deznădejdii şi dorinţei de a muri la pacienţii cu cancer terminal au stimulat grupul de cercetare de la Centrul Memorial pentru Cancer Sloan-Kettering să-şi concentreze eforturile pentru elaborarea unor intervenţii non-farmaceutice (psihoterapia) care pot aborda subiecte precum deznădejdea, lipsa de sens şi viața spirituală la pacienţii cu cancer avansat spre sfârşitul vieţii. Acest efort a condus la explorarea şi analiza lucrărilor lui Viktor Frankl şi a conceptelor sale de psihoterapie bazată pe sens (Frankl 1955, 1959, 1969, 1975). Deşi aceasta nu era destinată tratării pacienţilor cu cancer sau cu alte afecţiuni potenţial mortale, conceptele sale legate de sens şi spiritualitate au în mod evident aplicaţii în activitatea psihoterapeutică cu pacienţii cu cancer avansat, dintre care mulţi caută ajutor şi îndrumare în rezolvarea unor probleme precum păstrarea speranţei, a sensului şi înţelegerea cancerului şi a morţii imanente în contextul propriei vieţi.

Intervenţia inovatoare denumită de autori „Psihoterapia de Grup centrată pe Sens” („Meaning Centered Group Psychotherapy” – prescurtat MCGP) se bazează pe conceptele descrise mai sus şi pe principiile lui Viktor Frankl, şi este destinată a ajuta pacienţii cu cancer avansat să păstreze sau să sporească sensul, liniştea şi scopul vieţii chiar dacă se apropie de sfârşitul ei. Autorii au derulat o serie de intervenţii psihoterapeutice pe un grup pilot utilizând această abordare centrată pe „sens” pe o cohortă de pacienţi cu cancer avansat[3] pentru a stabili fezabilitatea, practicabilitatea, aplicabilitatea şi gradul de acceptare a unei astfel de intervenţii, la momentul actual fiind iniţiate lucrările de derulare a unui trial controlat al MCGP. Autorii au reuşit să conceapă un manual în care se regăseşte o intervenţie de 8 săptămâni (şedinţe săptămânale de 1 oră şi jumătate) de tip Psihoterapie de Grup centrată pe Sens, care utilizează o combinaţie de didactică, discuţie şi exerciţii experimentale concentrate pe teme particulare asociate sensului şi cancerului avansat. Temele şedinţelor includ:

— Şedinţa 1: Conceptele de sens şi sursă a sensului;

— Şedinţa 2: Cancer şi sens;

— Şedinţa 3: Sens şi context istoric al vieţii;

— Şedinţa 4: Povestirea, proiectul de moştenire;

— Şedinţa 5: Surse atitudinale ale sensului: Limitele şi finitudinea vieţii;

— Şedinţa 6: Sursele creatoare ale sensului: Responsabilitate, creativitate, fapte;

— Şedinţa 7: Sursele de experimentare a sensului: natură, artă şi umor;

— Şedinţa 8: Închidere, rămas bun, speranţe de viitor.

Pacienţii primesc lecturi obligatorii şi teme pentru acasă care sunt specifice fiecărei şedinţe şi sunt utilizate în fiecare şedinţă. Deşi punctul central al fiecărei şedinţe se concentrează pe probleme legate de sens, pace şi scop în viaţă în faţa cancerului avansat şi a unui pronostic rezervat, elementele de sprijin şi exprimare a emoţiei sunt inevitabile în contextul fiecărei şedinţe de grup (dar limitate prin concentrarea pe exerciţiile experienţiale, didactică şi discuţiile legate de temele concentrate pe sens). Descoperirile preliminare ale acestei lucrări, prezentate la Consfătuirea anuală a Societăţii Franceze de Psiho-oncologie din orașul Lille, au demonstrat că MCGP este eficientă în amplificarea „bunăstării” spirituale, în  special a unui sens al vieţii. În plus, MCGP reduce semnificativ depresia, deznădejdea şi dorinţa de a muri.

Psihoterapia și statornicia în credință

Cancerul constituie o provocare de proporţii din perspectiva păstrării un sens şi scop al vieţii, pe lângă precipitarea, deloc neobişnuită, a unei crize de credinţă. Capacitatea de a păstra un sens al vieţii şi viața spirituală a bolnavului ajută pacienţii cu cancer în a se adapta mai bine la noua condiţie şi a se bucura de o calitate mai bună a vieţii. Există resurse în comunitatea religioasă şi a serviciilor de sănătate care pot ajuta în furnizarea îndrumării şi sprijinului. Programele de sprijin pentru bolnavii de cancer pot fi deosebit de utile în a-i ajuta pe aceștia şi familiile lor să menţină acest sens şi scop al vieţii. Elaborarea unor intervenţii specifice de consiliere care au menirea de a conserva sensul în viaţă şi speranţa pacienţilor cu cancer avansat, cum ar fi intervenţiile de tip „psihoterapie centrată pe sens” sunt promiţătoare ca instrumente care pot fi utilizate de către psiho-oncologi în îngrijirea pe care o asigură pacienţilor cu cancer în ultima etapă a vieţii lor.

În conversia totală a fiinţei celor ce până acum nu au trăit o viață creștină genuină, sau în continuarea unei vieți virtuoase și a practicării unei intense, sincere și stăruitoare rugăciuni de către cei credincioși, se află marele secret al întăririi în credință, al tăriei spirituale, al înmulțirii răbdării și al pogorârii harului dumnezeiesc peste dânșii, precum și al simțirii iubirii nemărginite a lui Dumnezeu. Toate acestea dau putere sufletului celui suferind. Acesta nu este doar un sfat convențional, ci o caldă invitație la trăirea lor. Oricine le poate experimenta. Celui ce cere ajutorul lui Dumnezeu și Îl caută, Domnul îi întinde mâna. Să nutrim certitudinea că atunci când suntem în suferință, mâna Sa ne este mereu întinsă. El șterge cu ea lacrimile suferinzilor și vorbește inimii credincioase, așa cum a procedat când s-a adresat mai marelui sinagogii, celui înlăcrimat: „Nu te teme, crede numai” (Mc. 5, 36). Uneori însă, credința noastră nu este atât de puternică. În episodul în care Mântuitorul a potolit furtuna de pe mare (Mt. 14), Sfântul Apostol Petru s-a aflat în pericol de înec tocmai pentru că lua prea mult în seamă curenții puternici și valurile tumultoase ale mării. La fel și noi, cu cât ne fixăm atenția în mod excesiv doar asupra suferinței, cu atât mai mult ne cufundăm în ea. De aceea e necesar să urmăm exortația lui Hristos. Răspunsul Său la frica și deznădejdea apostolilor este: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!”, iar dojana fină adusă Apostolului Petru este valabilă și în cazul nostru în clipa când suferința devine descurajantă: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”.

În general, cel suferind este îndemnat de autorii sfinți ca întotdeauna să își aducă aminte că nu este nici o suferință, nici o lacrimă vărsată de pătimitori și de cei cuprinși de dureri fizice, de care să nu știe Domnul și Mântuitorul. El este bucuria noastră, mântuirea noastră, reazimul cel tare și neclătinat în toate ispitele vieții.

„Să fiți statornici în credință” îndeamnă deseori Sfântul Apostol Pavel. Cine va fi statornic în credință, are să fie tare și neclintit la toate încercările cu care îl cercetează Domnul.


[1] Sfântul Epifanie de Salamina, făcând referire la marele folos al citirii cărților duhovnicești în procesul continuu al despătimirii, al cultivării virtuților, iar în cazul nostru, al menținerii sensului vieții, precum și cultivarea nădejdii și a răbdării în boală, menționează că de  mare nevoie este „câștigarea cărților creștinești la cei ce pot să le dobândească. Că și singură vederea cărților mai pregetători către păcat ne face pe noi și către dreptate ne îndeamnă să ne ridicăm” (Patericul ce cuprinde în sine cuvinte folositoare ale Sfinților BătrâniAlba Iulia, 1999). Sfinții socoteau meditația asupra cărților sfinte ca cea mai mare desfătare (cf. Fericitul Teodoret, Episcopul Cirului, Istoria Bisericească, cartea a V-a, 36, 4, în PSB, vol. 44, p. 243). De aceea scultau învățăturile bune și-și întrețineau inima cu studierea acestora (Sf. Vasile cel Mare, Cuvânt ascetic (I), cap. VIII, în PSB, vol. 18, p. 69).Vechile pilde de credinţă, care mărturisesc harul lui Dumnezeu şi lucrează la zidirea sufletească a omului, au fost păstrate în scris, iar prin citirea lor, ca printr-o reprezentare a faptelor, şi Dumnezeu să fie cinstit şi omul să fie întărit. (Actele martirice, Martiriul Sfintelor Perpetua şi Felicitas, I, în PSB, vol. 11, p. 114).

[2] Man’s search for meaning, 4th ed., Beacon Press, Boston, 1959/1992.

[3] W. Breitbart, B. Rosenfeld, H. Pessin et al., „Depression, hopelessness, and desire for hastened death in terminally ill cancer patients”, în The Journal of the American Medical Association, 284, 2000, p. 2907-2911; W. Breitbart, C. Gibson, S. Poppito, A. Berg, „Psychotherapeutic interventions at the end of life: a focus on meaning and spirituality”, înCanadian Journal of Psychiatry, 49, 2004, p. 366-372;M. Greenstein, W. Breitbart, „Cancer and the experience of meaning: a group psychotherapy program for people with cancer”, în American Journal of Psychotherapy, 54, 2000, p. 486-500.

Pr. Liviu Petcu, www.doxologia.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com