Păstrează-ţi faţa

În Sankt-Petersburg mai trăieşte şi acum o familie, care, în timpul studiilor, ne amuza mult prin următorul fapt: ambii, soţ şi soţie, se îmbăracau la fel – în blugi – şi ambii aveau părul blond şi lung. Locuiau în vecinătatea seminarului teologic şi seara îi întâlneam plimbându-şi în cărucior copilaşul lor, carea avea pe atunci la vreo doi anişori.

-Cum o mai duceţi – îi întrebam,- ca vă mai face odrasla?

-Rău, răspunde tatăl.

-S-a întâmplat ceva?

-E rău, căci copilul nu ne deosebeşte.

Zicând acestea, tatăl s-a aplecat spre copil şi a început să-l dezmierde: „Vanecika, Vanecika!”

Copilul a zâmbit larg şi a înghânat: „Mama…”

-Ei, asta se poate îndrepta – l-am liniştit noi pe capul familiei, tu trebuie să te tunzi şi ai să vezi cum se va coreja.

Peste câtva timp, spre bucuria noastră, întâlnim iarăşi familia şi pe tatăl copilului tuns scurt.

-Vedeţi că am avut dreptate? – ne-am grăbit noi să întrebăm.

– O să vedeţi acuşi, – zice tatăl, începând să-şi cheme copilaşul.

Ne-am aplecat cu toţii, curioşi, să vedem reacţia copilului, şi am rămas cu gurile căscate, cu un zâmbet larg, a înghânat vesel: „Ba-ba!”

…Exteriorul nostru nu e de mai puţină importanţă, deoarece el reflectă partea noastra lăuntrică, cea sufletească.