Header image

Patima masturbării te aruncă în disperare și deznădejde

Aceasta este povestea mea, a unui tânăr de 18 ani, care nu a fost un creştin practicant în biserica noastră ortodoxă.  Încă de la început vreau să îmi cer scuze pentru că nu o să fiu concis, dar pentru a înțelege trebuie să scriu cât mai pe larg şi sper că vă veţi folosi.

Povestea mea începe din timpul unei săptămâni altfel, în care mi-am dat seama că am făcut prea multe prostii şi le-am făcut degeaba, pentru că nu m-au împlinit … aşa că am ajuns la deznădejde!

Deznădejdea este iadul pe pământ! Ea nu te lasă să mai faci absolut nimic … te duce în starea de milog şi chiar nebun şi te face să regreţi într-un final că te-ai născut şi chiar să te sinucizi.

Cum am spus, am căzut în deznădejde deoarece mi-am dat seama că nu sunt normale lucrurile la care m-am uitat şi pe care le-am făcut. În această stare am petrecut aproape două săptămâni.

Odată cu reînceperea şcolii m-am mai liniştit, dar starea a continuat. Am ajuns aşa de rău încât mi se părea că timpul trece prea greu, aveam crize de plâns şi abia aşteptam să vină noaptea, ea era singura care mă mai liniştea, dar ştiam că mâine va fi o nouă zi şi disperam.

Atunci am început pentru prima dată să mă rog din inimă … ziceam un ”Tatăl Nostru” pe fugă, înainte de culcare, dar asta mai mult de frica că aş putea muri.

Aşa a mai trecut o săptămână şi cu ajutorul lui Dumnezeu am hotărât să încerc să vorbesc cu cineva, pentru că nu mai puteam să rezist. Aşa l-am descoperit pe colegul meu de bancă (amuzant, nu?), un băiat foarte credincios şi bun la suflet, cu care vorbeam şi câte 5 ore pe zi. Cât timp vorbeam eram mai liniştit dar cum ne despărţeam starea revenea.

Încă o săptămână trecuse şi se apropia Săptămâna Patimilor şi am hotărât să merg să mă spovedesc la preotul meu. Ajungând la scaunul Sfintei Spovedeanii iar preotul cunoscându-mă, m-a spovedit repede şi nu am apucat să spun decât că m-am uitat la materiale pornografice şi că am fumat.

Drept urmare nu mă simţeam liniştit ci şi mai frustrat ca înainte, credeam că preotul mă va zice mamei, iar ea se va scârbi de mine. Disperarea nu mai înceta!

Vorbind pe internet cu acel coleg al meu, i-am spus că nu mă simt mai liniştit nici după ce m-am spovedit aşa că el m-a îndemnat să merg la preotul lui. Zis şi făcut … dar de această dată m-am pregătit scriindu-mi pe un carneţel păcatele.

Cum am ajuns la părinte mă simţeam pus la perete, eram jenat şi îmi era frică să merg așa că am stat printre ultimii. Ajungând la scaunul Sfintei Spovedanii părintele m-a primit cu dragoste, mi-a dat câte un sfat aproape la fiecare păcat mărturisit, m-a îndemnat să ascult muzică psaltică şi mi-a dat un canon destul de mic: 40 de metanii, Psalmul 50 şi Crezul. Am spus tot ce am făcut din mica copilărie și am stat aproape 2 ore dar am ieşit zburând!

Totuși, starea aceea a revenit. Disperarea părea să nu aibă sfârşit, până într-o zi în care am vrut să îi spun mamei ce mă rodea cel mai tare, dar rușinându-mă am început să plâng. În acel moment ea mi-a spus următorul lucru: „Nu îmi vine să cred, nu îţi mai lucesc ochii” , deci ajunsesem la nebunie. Și în acel moment am simţit cum o piatră îmi este luată de pe inimă şi mi-am revenit ! Am biruit deznădejdea prin plâns… mai bine spus prin smerirea inimii!

Aici începe cu adevărat problema malahiei!

Nu mai făcusem păcatul acesta de aproape 4 săptămâni, căci eram prea cuprins de desnădejde și în plus că am aflat că odată cu înaintarea în patimă provoacă tremurături ale mâinilor şi m-am speriat.

Aţi crede că aici să terminat, nu? , dar aici de abia începe !

Într-o zi am început să îmi amintesc toate mizeriile la care m-am uitat pe internet … nu mai puteam, vroiam să fac malahie şi aşa am descoperit site-ul Ortodoxia Tinerilor. Dar ce să vezi, am fost biruit!

În acel moment am simţit că o să cad iar în deznădejde şi puţin am mai avut! M-am dus din nou la părintele colegului meu, părinte care mi-a devenit şi duhovnic, m-am mărturisit şi am ieşit iar zburând.

Din păcate peste o săptămână am căzut iar, şi asta s-a tot repetat pentru aproape două luni!

Ajunsesem în luna iulie şi trebuia să mergem la mare, se împlinea o săptămână de la ultima cădere dar mă simţeam plin de har aşa încât nici nu mai venea ispita.

În a treia zi de plajă am simţit cum din nou vine ispita, și până am ajuns la gazdă am spus Psalmul 50 în minte, dar fără folos pentru că ispita mă covârşise!

Ajungând la gazdă am hotărât să mă reapuc de păcat ca să scap cumva de tensiunea acumulată în mine. Datorită tehnologiei (un smarthphone cu internet) , am reuşit să privesc iar scârboşeniile acelea și iar am căzut în păcat dar ce să vezi, nu îmi părea deloc bine!

Atunci am început să hulesc şi să zic: „E vina Ta Doamne, Tu eşti de vină pentru că nu mai ajutat…”

În sfârşit după un timp mi-am revenit, mi-am cerut iertare şi nu am mai căzut… o zi. Am continuat aşa încă 4 săptămâni.

Şi acum o zi eram după o săptămână fără acest păcat dar a revenit ispita… am început să disper .. nu mai găseam scăpare. Drept urmare am intrat pe YouTube pentru a găsi materiale pornografice dar am observat un scurt clip cu părintele Aresenie Papacioc. Mi-a plăcut, m-a făcut chiar şi să râd.

Dar după 5 minute am revenit la gânduri şi la disperare, când de odată îmi sare în ochi o iconiţă cu Maica Domnului şi în acel moment am zis… hai să încerc!

Şi întorcându-mă spre icoana Maicii Domnului am spus aproape în lacrimi: „Măicuţă nu mă lasa… vezi că sunt aproape de cădere… ajută-mă şi izbăveşte-mă de patimă. Roagă-L pe Fiul Tău să trimită harul Duhului Sfânt spre mine şi să mă învăluie! Nu vreau să cad, te rog ajută-mă, vezi că doreşte sufletul meu să plângă dar sunt împietrit cu inima şi nu am lacrimi, ajută-mă!”

Şi ce să vezi, ispita dispăruse! Am crezut că visez!

Aşa am fost izbăvit de malahie. Sper că de acum înainte de fiecare dată când sunt ispit să mă rog din inima, după cum zice şi psalmistul că ”inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. De multe ori am zis „Doamne Iisuse…” şi nu am primit ajutor pentru că nu am zis din inimă ci doar aşa…

Din experiență am înțeles că trebuie să punem accent în primul rând pe rugăciune iar nu pe numărul de metanii bătute şi înfometare (postire în exces)!

Atât postirea cât şi metaniile ajută, dar cel mai important lucru rămâne rugăciunea, rugăciunea şi ascultarea!

Ascultarea de duhovnic ajută mai mult decât ai crede, iar neascultarea aduce numai ponoase. De exemplu eu am primit un anumit număr de metanii şi am zis să mai fac 20 crezând că aşa sunt mai evlavios şi am o lucrare. Dar prostii ! Ca rezultat am primit doar o durere de genunchi!

Fraţii mei ascultaţi şi rugați-vă, aceasta este calea spre Împărăţie! Părintele meu duhovnic mi-a zis: „Trebuie să dai voinţă ca să iei putere!” , dar eu vă zic: Cereţi voinţă ca să primiţi putere!

Sper că va folosit povestea mea, Doamne ajută!

 (Costel, 18 ani)

sursa http://ortodoxiatinerilor.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com