Header image

Pătimirea Sfintei Muceniţe Vasilisa din Nicomidia

23:10, duminică, 15 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

 În împărăţia rău credinciosului Diocleţian nici o altă cetate nu s-a înroşit cu sîngele mucenicilor aşa ca Nicomidia, întru care era atîta mulţime de credincioşi ucişi pentru Hristos, încît într-o lună s-au numărat şaptesprezece mii de mucenici, fără de cele douăzeci de mii care au fost arşi în biserică, în ziua Naşterii lui Hristos. Această nevinovată junghere a credincioşilor s-a sfîrşit nu într-o lună, ci multă vreme s-a întins, fiind acea urmărire grea şi cumplită prigonire, între care, cîţi creştini ucişi au fost, cine poate să-i numere, fără numai singur Dumnezeu, Cel ce numără mulţimea stelelor.

    În aceeaşi cetate a Nicomidiei a pătimit şi această sfîntă mu-ceniţă Vasilisa. Şi slava Atotputernicului Dumnezeu ştie că nu numai în oamenii cei desăvîrşiţi, ci şi în copiii cei mici poate să-şi arate puterea Sa cea mare. Pentru că această muceniţă a fost fecioară de nouă ani, mireasă curată a cerescului Mire şi fiind pusă înaintea ighemonului Alexandru al Nicomidiei cu aşa îndrăzneală a mărturisit pe Hristos, încît toţi s-au mirat de buna înţelegere şi de sloboda ei limbă, căci ca un bărbat desăvîrşit, aşa se lupta cu chinuitorul pentru cinstea Domnului. Pe aceasta, după multe cuvinte îmbunătoare şi făgăduinţe, văzînd-o prigonitorul neplecată, a poruncit să o bată peste obraz, iar ea a mulţumit lui Dumnezeu. Apoi a poruncit s-o dezbrace de haine şi cu vergi să o bată, iar ea a dat lui Dumnezeu mai multă mulţumire. Deci, mîniindu-se ighemo-nul, a poruncit să o bată şi mai mult. Şi atîta o bătură peste tot trupul, încît s-a făcut trupul ei numai o rană, iar ea striga: „Doamne, mulţumesc Ţie de toate”.

    După aceea prigonitorul a poruncit să i se sfredelească gleznele şi, legînd-o cu funia, să o spînzure cu capul în jos, iar sub dînsa să se aprindă focul, deasupra căreia să se pună smoală, pucioasă, untdelemn şi plumb, ca din acea silnică durere şi de iuţimea focului degrabă să-i iasă sufletul. Sfînta, pătimind aşa, se simţea ca într-o răcorire a raiului şi cînta lăudînd pe Dumnezeu. Văzînd ighemonul că nu ia în seamă chinuirea lui, a poruncit să ardă un cuptor şi acolo să o arunce pe sfînta. Iar ea, însemnîndu-se cu semnul cinstitei Cruci, a intrat în mijlocul văpăii şi, stînd multă vreme în focul arzător, a fost păzită fără vătămare. Toţi cei ce vedeau se spăimîntară şi nu pricepeau acea preaslăvită vedere. Apoi, scoţînd pe Vasilisa din cuptor, a dat drumul la doi lei asupra ei ca s-o mănînce. Dar sfînta, rugîndu-se, a rămas nevătămată de fiare, că rugăciunea cea feciorească, ca şi a lui Daniil, a astupat gurile leilor.

    Văzînd acestea, ighemonul Alexandru s-a spăimîntat şi a fost în uimire multă vreme. După aceea a zis: „Acestea sînt judecăţile lui Dumnezeu!” şi îndată a căzut la picioarele sfintei, zicînd: „Miluieşte-mă, roaba cerescului Împărat şi Dumnezeu, şi mă iartă pe mine de cîte răutăţi ţi-am făcut, iar pe Dumnezeul tău roagă-L pentru mine să nu mă piardă pentru tine, căci iată şi eu de acum cred într-Însul”. Atunci sfînta muceniţă, deschizîndu-şi gura, a preamărit cu mare glas pe milostivul Dumnezeu, care a luminat orbirea ighemonului şi la cunoştinţa adevărului l-a povăţuit. Apoi, chemînd pe episcopul Antonin, i-a poruncit să-l povăţuiască şi, învăţîndu-l credinţa, să-l boteze.

    Mare bucurie a fost credincioşilor ce se aflau acolo pentru întoarcerea lui Alexandru care, fiind botezat, se căia de păgînătatea sa dinainte şi pentru tirania cu care pierdea pe cei ce mărturiseau pe Hristos. Apoi se rugă Sfintei Vasilisa să-i ceară milă de la Dumnezeu, prin ale cărei mijlociri şi rugăciuni în puţină vreme, plin de adevărată pocăinţă, s-a mutat la Domnul în mărturisirea cea bună şi s-a îngropat de credincioşi cu cinste. Iar sfînta, după îngroparea lui, a ieşit din cetate ca la trei stadii şi, oprindu-se, a aflat o piatră şi stînd pe dînsa s-a rugat şi îndată a curs apă din piatră, din care, bînd, s-a depărtat puţin de acolo şi, plecîndu-şi genunchii la pămînt cu rugăciune, şi-a dat Domnului duhul său.

    Înştiinţîndu-se de aceasta, episcopul Antonin a mers şi a îngropat pe sfînta, făcîndu-i mormîntul aproape de piatră, unde cu rugăciunea ei a ieşit apa. Prin rugăciunile Sfintei Vasilisa, Doamne, varsă peste noi mila Ta cea mare şi bogată. Amin.

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com