Header image

Patriarhul Bartolomeu: „Biserica Ortodoxă nu recunoaște, ci osândește căsătoriile dintre indivizii de același sex”

Omilia Preafericitului Patriarh Ecumenic, kir Bartolomeu, ținută după Vecernia Mare a praznicului Nașterii Maicii Domnului, în catedrala Sfântului Simeon din Tallin, Estonia

[…] Biserica, iubiți părinți și copii, și prin extindere familia, care, potrivit legii și poruncii lui Dumnezeu, este alcătuită din bărbat și femeie și din fiii dobândiți de aceștia, nu este o instituție sau o corporație sau un simplu organism uman, ci un trup, așa cum în chip minunat este înfățișată de Apostolul Pavel. Iar acest paralelism este de Dumnezeu însuflat și adevărat: Biserică și nuntă, mire și mireasă, Trup și mădulare în parte.

Comuniunea aceasta, pecetluită prin Taine și prin ascultarea credinței, atât în Biserică, cât și în familie unde săvârșită și inițiată prin Taina Nunții, care, potrivit Părinților, este taina împreună-creației și a legăturii ontologice în dragoste cu Capul Trupului, conferă sănătate și viață, adică mântuire și sfințire.

După cum în Biserica noastră Ortodoxă nici unui membru nu îi este iertat să se poarte autonom și să perturbe astfel funcționarea și comuniunea sinceră de dragoste și unitate a credinței a celorlalți membri sau să disprețuiască și să ignore acestea – pentru că o asemenea atitudine conduce la formarea de tumori canceroase în societatea Bisericii și provoacă neorânduială, tulburare, dezbinare, schismă, erezii – la fel și în familie, care este biserica în miniatură, se cere comuniune, dragoste, unitate, pentru a se zidi edificiul în care tatăl, mama și fiii lor își împărtășesc reciproc harismele, responsabilitățile și drepturile și își sunt ”mădulare fiecare în parte”.

Dumnezeu binecuvântează orice strădanie și orice nevoință de împlinire a voii Lui, potrivit talanților încredințați fiecăruia. E de ajuns să conștientizăm la timp talantul și harisma primite de la Dumnezeu și, prin urmare, îndatoririle și rolul personal al fiecăruia, pe care Dumnezeu așteaptă să îl jucăm în Trupul bisericesc și familial ca creștini ortodocși, ca lucrători ai darurilor firii teandrice, ”ca nevoindu-ne după lege, să fim pe plac celui care strânge oaste”. Astfel, familia se cuvine să funcționeze în interiorul hotarelor rânduite de Dumnezeu, căci ”bărbat și femeie l-a făcutDumnezeu pe om, așa încât să nu ne asemănăm celor care ”își pângăresc trupurile lor între ei, ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și s-au închinat și au slujit făpturii în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci” (Rom. 1:24-26).

Domnul nostru Iisus Hristos, Care a binecuvântat familia prin taina nunții din Cana Galileei și care a preschimbat apa în vin, adică în bucurie și ospăț, și în Trupul Lui, adică în Biserica Ortodoxă, nu recunoaște, ci, dimpotrivă, osândește căsătoriile dintre indivizii de același sex. Prin urmare, sunt condamnabile născocirile așa-numitelor ”acorduri de conviețuire”, care sunt urmarea păcatului, iar nu bucurie legiuită, căci femeile ”au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii, asemenea și bărbații, lăsând rânduiala cea după fire a părții femeiești, s-au aprins de pofta lor unii pentru alții, bărbați cu bărbați, săvârșind rușinea și luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor” (Rom. 1:26-27). Să nu fie aceasta întru voi, frați și fii ortodocși estonieni!

Viața cotidiană în lume se definește, neîndoielnic, prin munca și grija continuă de a rezolva probleme economice de tot felul, prin grija pentru familie și mai ales pentru copii și prin stresul de a rezolva cât mai multe într-un timp cât mai scurt. Viața pământească este caracterizată de neliniște și nesiguranță în fața viitorului, de greutăți la locul de muncă, greutăți economice și familiale care apasă din toate părțile inimile oamenilor și creează un mediu sufocant și împovărător, cu urmarea că mulți caută ”evadări” și ”refugii” în alte lucruri sau locuri, iar nu în Hristos, Domnul trupurilor noastre.

Viața cotidiană a credincioșilor însă trebuie să aibă altă perspectivă, diferită de abordarea restului lumii. Să aibă o abordare care conferă sens și transfigurează viața noastră în mărturie a prezenței lui Hristos.

Este bine ca rugăciunea să constituie începutul și sfârșitul fiecărei zile, dar și refugiul cu bun prilej din răstimpul zilei. Presiunea timpului, desigur, și feluritele tensiuni inevitabile și grijile omenești împiedică rugăciunea și convorbirea cu Dumnezeu.

Să privim însă la Prorocul David, care, deși avea în mâini conducerea și răspunderea unui întreg popor, totuși ”de șapte ori în zi” Îl slăvea pe Domnul, Care ne îndeamnă să priveghem și să ne rugăm, ca să nu cădem în ispită și să nu se rupă astfel unitatea Trupului Său, a cărui cea mai importantă celulă este familia, care în miniatură închipuie modelul Dumnezeului Treimic. Lui îi aparține familia și Lui i se aduce ca ofrandă începutul și sfârșitul zilei. Dacă dorim timp, îl vom dobândi. E suficient ”să nu cădem în ispită” și Domnul să ne elibereze ”de cel viclean”, care în multe chipuri lucrează împotriva noastră prin semenii noștri.

Desigur, probleme vor exista permanent atâta timp trăim între oameni. Nu trebuie însă să uităm că nici un fel de problemă a unei familii, a bărbatului, a femeii sau a copiilor, nu este îngăduit să zdruncine legătura pe care Dumnezeu a binecuvântat-o prin Taina Nunții, prin această Taină a împreună-creației și a perpetuării neamului omenesc. Dacă conștientizăm faptul că Dumnezeu Creatorul îi face pe cei ce vin la comuniunea Nunții, și se nevoiesc și se încununează după lege (vezi Epistola către Efeseni), împreună-creatori cu El, înțelegem însemnătatea și valoarea și sfințenia așezământului familiei.

În interiorul acestei perspective a creației și împreună-creației se cuvine să trăiască și să se miște fiecare familie ortodoxă, fiecare căsnicie, soțul, soția și copiii, care să poarte împreună greutățile, împlinind astfel legea lui Hristos prin răbdare, sfințire și virtute, care cu siguranță aduce cu sine bucurie pământească, iar în continuare bucurie veșnică și mântuire.

După firea sa, Biserica Ortodoxă este luptătoare. Asemenea, și familia, prin firea sa, se definește printr-o luptă continuă, care se dă în inima omului. Omul este chemat ca neîncetat să aleagă între bine și rău. Binele înseamnă întoarcerea omului către cer. Răul este alcătuit de obicei din urgia silnică a cărnii și a cugetului acesteia care împinge în prăpastia și iadul limitării la cele materiale.

Trăind în Biserică și în familie, noi, creștinii ortodocși, după modelul Persoanelor Sfintei Treimi, primim prin nevoință armele de trebuință în lupta împotriva atacurilor ”răului”, anume înfrânarea, rugăciunea, trezvia și privegherea. Fără acestea, omul nu se poate curăța de patimi și nici nu se poate înălța către Bunul cel mai înalt, Care este Dumnezeu.

Biserica noastră este Biserica mucenicilor și a eroilor. Hristos, dând pildă El, cel Dintâi, ne-a învățat că viața întru El este mult trudnică și în continuu urcuș. Să ne luptăm, așadar, cu toate puterile noastre ca să ne numărăm printre aleșii Lui, ”căci este chiar ceasul să vă treziți din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut… să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Rom 13:11-12).

[…] Domnul nostru, la Cina cea de Taină, adresându-Se Părintelui Celui fără de început al întregii omenirii, lui Dumnezeu Tatăl, a adeverit și S-a rugat: ”Eu le-am dat cuvântul Tău și lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să îi iei din lume, ci ca să îi păzești pe ei de cel viclean” (Ioan 17:14-15).

Calitatea noastră de creștini ortodocși ca mădulare ale micii noastre familii firești și în același timp ca mădulare ale Familiei celei Una a veșnicului Dumnezeu, se impune să nu acceptăm decât ceea ce nu vine în contradicție cu Voia lui Dumnezeu. Prin urmare, poziția noastră față de chestiunile vieții nu înseamnă neparticipare la viața lumii, ci evitare a celui viclean, pentru că

”… vremea s-a scurtat de acum, așa încât și cei au femei să fie ca și cum nu ar avea, și cei ce plâng să fie ca și cum n-ar plânge, și cei ce se bucură, ca și cum nu s-ar bucura, și cei ce cumpără, ca și cum n-ar stăpâni, și cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi deplin de ea, căci chipul acestei lumi trece” (I Cor 7:29-31).

Selecție realizată de Război întru cuvânt după Pemptousia

Contact Form Powered By : XYZScripts.com