Header image

Patriarhul Chiril – Noi credem că sfinţii noii mucenici astăzi sunt cu noi

0:16, duminică, 10 februarie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

La 10 februarie 2013, în duminica a 36 după Cincizecime, de sărbătoarea Soborului noilor mucenici şi mărturisitori ai Rusiei, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” în Kremlin, or. Moscova.

După terminarea serviciului divin, Preafericitul Stăpân s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Vă felicit cordial pe voi toţi, dragi părinţi, fraţi şi surori, cu ocazia zilei de duminică, în special cu ocazia sărbătoririi Soborului noilor mucenici şi mărturisitori ai Bisericii noastre.

Astăzi a fost citită epistola apostolului Pavel către Corinteni, un mic fragment din epistola a doua, unde se conţin minunatele cuvinte: „Ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” (vezi: 2 Cor. 6:16).

Pomenind pe noii mucenici şi mărturisitori, noi într-o anumită măsură putem înţelege sensul jertfei lor, meditând asupra acestui text. Ce compatibilitate poate fi între templul lui Dumnezeu şi idoli? Noi suntem templu al Dumnezeului celui viu. Aceste cuvinte le spune apostolul, adresându-se către creştinii corinteni, iar prin ei – şi nouă tuturor. Fiecare om, conform proniei lui Dumnezeu, este templul lui Dumnezeu, deoarece este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (vezi Fac. 1:26). Omul poartă în sine, în sufletul său nemuritor, reflectarea vieţii Dumnezeieşti, oglindirea veşniciei. El este cununa creaţiei şi este astfel în mod conştient şi liber încăperea lui Dumnezeu, dacă trăim conform legii lui Dumnezeu, credem în Dumnezeu şi Îl recunoaştem pe Dumnezeu ca valoare supremă.

Dar ce sunt idolii? Idolii, de asemenea, sunt valoare pentru unii oameni, care creează aceşti idoli sau se închină acestor idoli, creaţi de alţi oameni. Idolul este întotdeauna creaţie, se prea poate chiar creaţia lui Dumnezeu. Noi ştim cum oamenii în antichitate venerau fenomenele naturii – şi tunetul, şi fulgerul, şi furtuna, cerul şi pământul, şi se închinau lor ca la unele valori absolute, mai presus de care nu există nimic. Însă, păşind pe această cale, oamenii  au început să creeze alţi idoli – nu creaţia lui Dumnezeu, deşi nici aceştia nu merită venerarea dumnezeiască, dar creaţii proprii şi ceea ce e cel mai straşnic – pe sine înşişi în calitate de idoli.

Este bine cunoscut dictonul „Omul este valoarea supremă”. Dar dacă el este valoarea supremă şi dacă mai presus de ea nu există nimic, de ce dar să nu te închini omului? Şi s-au creat filosofii întregi, care educau pe oameni în poclonirea faţă de om. Erau alese anumite personalităţi – eroi, conducători – ei erau îndumnezeiţi. Cunoaştem o astfel de noţiune cum este „cultul personalităţii”. Este doar la fel un idol, creat de imaginaţia omenească, de o anumită fantezie bolnăvicioasă. Putem înşirui până la infinit astfel de pilde: idol devine filosofia, ideologia, politica, personalităţile. Însăşi firea omenească, atât de vulnerabilă în faţa patimilor, viciilor, ispitelor şi păcatelor, este venerată în acea formă, în care ea există, cu acele păcate şi vicii, care îi sunt proprii. De aici şi poclonirea faţă de aceste vicii, închinarea la idoli.

Dar ce au a face aici mucenicii şi mărturisitorii? Au a face – ei la fel erau impuşi să se închine idolilor, celor politici şi ideologici. Lor, de asemenea, li se propunea, în cel mai bun caz, să îmbine biserica lui Dumnezeu cu idolii, iar în cel mai rău caz – să distrugă orice biserică a lui Dumnezeu de dragul poclonirii la idoli. Dar ei au refuzat să meargă pe această cale.

Acum, privind la aceste jertfe, putem spune: „Ei da, oameni curajoşi”. Dar aceasta este puţin spus. Trebuie să ne imaginăm acea atmosferă, în care aceşti oameni curajoşi au mers contra curentului. Doar de idoli era asociată fericirea omenească, exact ca în vremurile antice, când de închinare la idoli era legată bunăstarea omului, fertilitatea, bogăţia, plăcerile fizice, puterea. Tot aşa şi de noii idoli nefăcuţi de mână se asocia fericirea, bunăstarea, construirea unei societăţi juste, venirea „împărăţiei lui Dumnezeu” în lume, dar fără Dumnezeu! Şi cât de mulţi oameni s-au închinat idolilor, uitând de Dumnezeu. Deoarece sunt adevărate cuvintele: „Ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli?” Dacă ne închinăm idolului, nu este cu putinţă să ne închinăm lui Dumnezeu, Care este prezent în Biserică.

Şi s-a înfăptuit ceea ce s-a înfăptuit. Oamenii, închinându-se idolilor, ideologici şi politici, le recepţionau ca pe o valoare supremă, le slujeau acestor idoli din punct de vedere religios, dându-le uneori chiar şi viaţa lor, nemaivorbind de confort, bunăstare, viaţa altor oameni, chiar şi propria viaţă erau gata să o jertfească şi o puneau pe altar în faţa acestor idoli.

Noi cunoaştem cât sânge vârsat a cerut această închinare la idoli. Prea mult sânge s-a vărsat. S-ar părea că ar trebuie să avem un vaccin foarte puternic împotriva la orice fel de idolatrie, ar trebuie să fim atât de concentraţi asupra venerării lui Dumnezeu, asupra ideii că idolul şi biserica lui Dumnezeu sunt incompatibile, încât nici un fel de tentaţii să nu fie în stare să ne clatine. Dar s-a constatat că nu este aşa şi generaţiile ulterioare de oameni, care nu sunt legaţi direct de acea experienţă tragică a idolatriei, cu aduceri de jertfe sângeroase, astăzi îşi sacrifică puterile, deseori puteri tinere, în deplină vigoare, pentru a sluji noilor culte, noilor valori supreme şi absolute, cum s-ar zice, legate în primul rând de viaţa păcătoasă a omului. Aceşti idoli devin bogăţia, plăcerile, consumul, puterea, banii. În faţa acestor valori false, care sunt declarate ca fiind supreme, se ridică altare şi pe ele se aduc jertfe – încă nu sângeroase, slava lui Dumnezeu! Dar câte vieţi distruse, destine stâlcite! Câţi oameni, care s-au distrus din interior prin închinarea la aceşti idoli, şi-au curmat neprihănirea, puritatea, sfinţenia, cuvioşia, integritatea interioară! Cât de mulţi sunt acei care şi-au distrus familiile, au condamnat la existenţa de orfani pe copii având părinţii în viaţă! Cât de mulţi sunt de aceştia care în numele plăcerilor nesăbuite fac fărădelegi, acţiuni ce contravin legii. Criminalitatea, corupţia şi totul ce noi azi enumerăm ca fiind ulcere ale vieţii noastre sociale – toate acestea sunt urmările închinării la idoli.

Desigur, noilor mucenici şi mărturisitori le era mai greu decât nouă. Astăzi nimeni nu ne ameninţă cu moartea, nici cu torturi, nici cu închisori pentru refuzul de a ne închina noilor idoli. Însă anume în aceasta constă tragedia, că fără nici un fel de impunere oamenii se dedau închinării la idoli, simţind chiar plăcere de la această acţiune.

Ce ne poate dar salva de la toate aceste rătăciri? Credinţa puternică, amintirea despre noii mucenici şi mărturisitori care chiar în faţa ameninţării cu moartea nu s-au poclonit idolilor. Ei au plecat într-o altă lume, ei au plecat la Dumnezeu, ei au devenit eroi pentru poporul nostru şi sfinţi pentru Biserică. Şi astăzi, proslăvind pomenirea lor şi amintindu-ne de toţi, ale căror nume doar Dumnezeu le ştie, noi îi rugăm pe sfinţii noii mucenici şi mărturisitori ai Bisericii noastre să fie cu noi în aceste timpuri complicate, pline de ispitire a noilor idoli şi de noi rătăciri.

Dacă nu ar fi venit Hristos, nu aţi fi avut păcat, ne spune Evanghelia. Dar acum ştiţi ceea ce El a făcut şi a spus, de aceea nu aveţi cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul vostru, dacă nu împliniţi legea (vezi: In. 15:22). Aceste cuvinte pot fi aplicate şi la tema la care acum medităm.

Dacă nu ar fi fost pilda noilor mucenici şi mărturisitori, precum în multe ţări, unde este totul foarte simplu, unde lepădarea de Dumnezeu, poclonirea la idoli parcă decurge din viaţa acelor generaţii, care au precedat prezentei generaţii! Deseori refuzul de credinţă, de Dumnezeu, ruperea cu tradiţia creştină este perceput ca o dezvoltare firească a gândirii filosofice. Nu au avut ei această lecţie îngrozitoare a pedepsei lui Dumnezeu pentru idolatrie! Însă poporul nostru a trecut prin această lecţie şi are exemplul marilor sfinţi noi mucenici şi mărturisitori. Şi de aceea noi trebuie să avem şi capacitatea de a contracara orice fel de tentaţii spre închinare la idoli.

Noi trebuie să fim un popor duhovniceşte puternic – noi nu putem fi altfel în faţa jertfelor părinţilor şi buneilor noştri! Noi suntem datori să păstrăm credinţa şi să-L recunoaştem doar pe Dumnezeu ca valoarea supremă. Lui trebuie să îi dăm veneraţia religioasă, dar nicicum ispitelor mintale sau trupeşti ale lumii acesteia.

Noi credem că sfinţii noii mucenici astăzi sunt cu noi. Ei se roagă pentru Biserica lor, ei se roagă pentru poporul lor. Prin puterea rugăciunilor lor noi cu adevărat căpătăm posibilitatea de a ne împotrivi la idolatrie, ţinând minte că suntem creştini – temple ale lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este cu noi. El umblă cu noi, El s-a numit pe Sine Dumnezeul nostru, iar pe noi – poporul Lui. Amin.

Sursa: http://www.patriarchia.ru/md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com