Header image

Patriarhul Chiril: O atenţie deosebită trebuie de acordat şcolilor duminicale

23:24, marți, 1 noiembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

Cu un mare interes vizitez gimnaziile ortodoxe, şcolile duminicale, comunic cu elevii şi observ cât de mult s-a modificat conştiinţa lor şi atitudinea faţă de procesul de studii.

În timpul nostru copilul doar însuşea, într-o măsură mai mare sau mai mică, ceea ce îi povesteau profesorii. Pe când copilul contemporan intervine într-un mediu interactiv, el participă singur în procesul de studii, el cu adevărat şi-a schimbat atitudinea faţă de învăţământ. Mai este o particularitate care, posibil, este legată de intensificarea generală a tempoului vieţii: copiii şi părinţii lor aşteaptă de pe urma studiilor rezultate cât mai grabnice, nu aşa cum a fost în vremurile noastre. Noi trebuie să ţinem cont de toate aceste modificări parvenite în psihologia copilului, în psihologia părinţilor.

Mi se pare că în acest sens o atenţie deosebită trebuie de acordat şcolilor duminicale. În şcolile duminicale nu trebuie să fie urmat modalitatea veche de învăţământ, când profesorul povesteşte, copiii ascultă, ceva memorizează, apoi răspund. Într-o măsură mai mare sau mai mică această tradiţie veche se va păstra întotdeauna, dar noi trebuie să intensificăm anume segmentul interactiv al lucrului.

Din fragedă copilărie copiii se obişnuiesc cu gadgeturi şi aceasta contribuie la dezvoltarea lor cât mai grabnică. Dar există o problemă: ei se afundă în realitatea virtuală. Noi trebuie să introducem în programa şcolilor noastre duminicale ceea ce ar face ca şi copilul să intre în tangenţă cu viaţa reală – iată din ce cauză consider foarte important dezvoltarea activităţii de atragere a copiilor la muncă. Vizitând activităţi de diferit ordin, inclusiv cele ale tineretului, am atras atenţia asupra interesului pe care îl trezesc lecţiile practice, la care participanţilor li se inoculează deprinderi de muncă.

Pe neaşteptate pentru mine am observat cât de mult oamenii sunt atraşi de activităţi practice, cum ar fi lipitul în lut, cioplitul în lemn etc. De pildă, undeva este construit un paraclis din lemn – sute de persoane se adună în centrul oraşului ca să urmărească cum sunt prelucrate bârnele, cum este ridicată o biserică sau o capelă. Noi trebuie să atragem atenţia asupra acestei circumstanţe. Cred că în programa şcolilor duminicale trebuie să apară discipline introductive, care pregătesc copilul să intre în contact cu obiectele reale, care dezvoltă gândirea concretă şi deprinderile concrete.

Acelaşi lucru se referă şi la educarea duhovnicească. Atrageţi atenţia cu câtă plăcere copiii participă la slujbele dumnezeieşti. Este una când copilul stă în picioare pe parcursul întregii slujbe şi pur şi simplu contemplă, şi altceva e când se află în altar, în strană, lângă candelabru, alături de masa din altar, acordă un anumit ajutor. Trebuie să ne gândim foarte bine la posibilitatea de a atrage pe copii în activitatea practică liturgică.

Toate acestea se referă la faptul că aflarea în realitatea virtuală creează la copil un deficit de activităţi practice. Mi se pare, noi trebuie să ţinem cont de specificul psihologiei copiilor contemporani şi să ne străduim să folosim deficitul la care m-am referit şi pentru dezvoltarea intereselor copiilor faţă de învăţământul religios, şi pentru atragerea lor la slujbele liturgice.

În aceeaşi ordine de idei şi posibilităţi – atragerea generaţiei tinere la activitatea intensă de diferite tipuri. Noi ştim ce interes manifestă copiii faţă de plecările în natură, pelerinaje, adică faţă de acţiuni reale care îi introduc în tangenţă cu viaţa, inclusiv cu cea duhovnicească. Din aceste considerente aş ruga să atrageţi atenţia asupra faptului că programele noastre de educare, în special în şcolile duminicale, au inclus în sine acest component important. Va fi mai puţin plictis, voi spune sincer, va fi mai puţin formalism şi, ceea ce e cel mai important, vom dezvolta ceea ce acum se numeşte interactivitatea, adică atracţia copilului în procesul de învăţământ.

Cel mai important argument, se prea poate, în favoarea unei atare abordări în cadrul şcolilor duminicale este totuşi insuccesul indubitabil al educaţiei religioase de până la revoluţie. Doar practic toţi acei care în anii 20 s-au lepădat de credinţă şi de Biserică, au studiat catehizarea. Tentaţiile lumii acesteia, unele idei noi au capturat conştiinţa în aşa mod, încât deprinderile inoculate au fost slăbite într-o măsură considerabilă.

Nu în măsură deplină, bineînţeles, deoarece odată cu vârsta anume comsomoliştii anilor 20 au început să umple bisericile noastre, însă a trebuit ca multe să se întâmple, a trebuit ca oamenii să treacă prin diverse încercări, să sufere mult, pentru ca să înceapă întoarcerea spre credinţă, care s-a manifestat pregnant în timpul Marelui război pentru Apărarea Patriei şi în anii postbelici. Însă noi nu avem nevoie de noi cataclisme pentru ca oamenii iarăşi să se întoarcă cu faţa spre credinţă. Noi trebuie să tragem concluzii corecte pe baza istoriei noastre, inclusiv pe baza istoriei sistemului de învăţământ bisericesc.

Fragment din Discursul Sanctității Sale Patriarhul Chiril

la deschiderea ședinței Consiliului Suprem Bisericesc din 31 octombrie 2016

Contact Form Powered By : XYZScripts.com