Header image

Patriarhul Chirill – Să nu dramatizăm slăbirea credinței din unele momente ale vieţii

12:30, marți, 20 august, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , ,

Fiecare dintre noi într-un fel sau altul a avut posibilitatea să simtă ceea ce poate fi caracterizat drept prezența harului lui Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă şi în timpul slujbelor divine, îndeosebi la săvârşitea tainelor Sfintei Euharistii și a Botezului pentru adulţi. Deasemenea le poţi simţi în momentele de singurătate la rugăciune, în special în cazul călugărilor, în timpul nopții la lumina candelei, simţi o inspirație specială, o bucurie aparte, o prezență a lui Dumnezeu.

Iar pentru oamenii care trăiesc în lume, aceaste momente sunt uneori legate de sentimentele uimitoare pe are le trăieşte o persoană, contemplând frumusețea naturii sau chiar frumusețea lucrărilor unor pictori ale căror inimi au avut credință și care au creat capodopere ale artei, sau audiind unele piese de muzică care ne ating coardele sufletului. Prin toate acestea, ne întâlnim cu Dumnezeu, pentru că după creativitatea autentică – întotdeauna este Dumnezeu, și suntem în stare să simţim o transformare interioară.

Deosebit de puternic este acest sentiment la cei care descoperă credința, care, după întâlnirea cu Dumnezeu simt prezența lui reală și spun că acum vor începe o viață nouă, că totul ce a fost vechi va rămâne în urmă: nu va mai fi loc pentru păcate şi ispite , nu vor mai exista înşelări şi dezamăgiri, acum vom fi cu Dumnezeu. Dar în viaţă nu se întâmplă întocmai – coborâm de pe muntele Tabor și din nou ne aflăm în mijlocul mulțimii, în mijlocul vieții de zi cu zi cu ispitele ei, cu problemele și conflictele ei, și cât de des ne pierdem acea inspirație!

Uneori se întâmplă să auzi chiar şi de la slujitorii altarului: „Am pierdut ceea ce aveam în momentul hirotoniei. Îmi amintesc ca despe o adevărată minune acea bucurie pe care am simţit-o atunci, acea forță spirituală care m-a însoțit în primii ani de slujire a mea – și acum sunt atât de obişnuit cu tot ceea ce fac, că mi-am pierdutul sentimentul de frică de Dumnezeu la atingerea de cele sfinte”.

Fiecare dintre noi la un moment dat din viaţă trece prin crize spirituale, meditând din nou și din nou, la ce înseamnă credința pentru noi. Uneori ne pare că aceasta este o experiență unică „doar eu mă confrunt cu această problemă – toţi în jur se simt minunat, atunci de ce în sufletul meu există această confuzie, această pierdere sau slăbire a credinței și evlaviei?” Și cum să nu ne aducem aminte de cuvintele apostolului Petru care a trecut prin același momente ca fiecare dintre noi, deşi le-a trecut mult mai dramatic. El și-a exprimat minunat experienţa sa duhovnicească a prezenței pe Muntele Tabor și lepădarea sa ulterioară de Hristos în aceste cuvinte: „Fraţilor, siliţi-vă cu atât mai vârtos să faceţi temeinică chemarea şi alegerea voastră, căci, făcând acestea, nu veţi greşi niciodată..”

Acest lucru înseamnă că nu trebuie să dramatizăm, așa cum se întâmplă uneori, obervând slăbirea evlaviei și a credinței. Trebuie să depăşim toate aceste emoții negative. Trebuie să ne amintim şi de apostolul Petru, și de muntele Tabor, și de trădare, și să fim fermi în nădejdea noastră, fermi în chemarea noastră. Iar fermitatea înseamnă răbdare şi curaj, capacitatea de a depăși anxietatea și problemele legate de viața ce ne înconjoară şi problemele şi grijile noastre interioare.

Uneori oameniilor din afară li se pare că religia este pentru cei slabi. Noi am fost învățaţi în perioada atee că omul puternic nu are nevoie de nimic, că el singur poate să-şi construiască bunăstarea sa, iar oamenii slabi – au nevoie de Dumnezeu, ei trebuie să se bazeze pe cineva, pentru că nu sunt în stare să se bazeze pe ei.

Nu este adevărt. Religia – este alegerea oamenilor puternici, doar şi pentru faptul că trăirea religioasă necesită o atârnare neobișnuită faţă de sine, o capacitate de a înțelege propria viață interioară. Şi nu în ultimul rând pentru că această alegere de multe ori necisită să mergi împotriva opiniei majorității, care poate formal şi se asociază cu credință, dar nu o trăiesc. Și ce e cel mai important, credința ne cere o muncă internă constantă, aceea fermitate în nădejdea şi chemarea şi noastră.

Traducere pentru ortodox.md

sursa www.pravmir.ru

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com