Header image

Paulo Coelho – mare scriitor sau mare ocultist?

20:27, marți, 17 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

Vă place Paulo Coelho? Mie nu. Am citit câteva dintre romanele lui, editate în România după ’90. Cea mai cunoscută carte a sa, Alchimistul, este, de fapt, o repovestire a unei legende persane. Jorge Luis Borges, cel mai mare scriitor argentinian, a rescris legenda, înaintea lui Paulo Coelho, mult mai profund, incomparabil mai filosofic decât autorul brazilian. O găsiţi în volumul Istoria universală a infamiei, sub titlul Povestea celor doi care au visat.

M‑am întrebat adesea dacă lipsa de relief a personajelor, inconsistenţa lor, proza scrisă pe un ton impersonal, telegrafic, sunt semne ale lipsei de talent a autorului sau sunt strategii narative prin care Paulo Coelho creează condiţiile necesare prin care cititorul pătrunde spontan, fără niciun obstacol, participativ în scenariul romanelor sale, uitând, pentru o vreme, de realitatea vieţii de zi cu zi – adesea dureroasă – evadând într‑o poveste în care între el, cititorul, şi visele sale nu se interpun obstacole majore, insurmontabile.

Mai mult, cititorul ia contact prin cărţile lui Coelho cu o idee magică de‑a dreptul: este suficient să îţi doreşti cu adevărat ceva şi tot universul va conlucra cu tine ca să‑ţi realizezi aspiraţiile. Citind o carte de Paulo Coelho minţi puţin realitatea şi, înainte de toate, te minţi pe tine. Cărţile lui Coelho sunt cărţi motivaţionale ascunse sub masca beletristicii. În loc să citeşti o sumedenie de volume de psihologie practică, de autodezvoltare, citeşti un roman de Coelho, având şi satisfacţia participării la un scenariu misterios, iniţiatic, ocult. Intuiţiile mele de simplu cititor mi‑au fost confirmate când am citit biografia lui Paulo Coelho. Viaţa sa este specifică epocii noastre, este o veritabilă oglindă a ei.

De aceea, Coelho îi vine secolului XXI ca o mănuşă. În adolescenţa sa turbulentă, Paulo a cochetat cu comunismul, a fost ideolog activ al mişcării hippy, a avut probleme în privinţa orientării sexuale, experimentând de vreo trei ori relaţiile homosexuale. A fost mare consumator de droguri până la o vârstă înaintată. A şi declarat‑o: „Pentru mine, drogul este ca mitraliera pentru comunişti şi luptătorii de gherilă.” După ce a citit Alchimia secretă a omenirii a lui Molinero, a devenit un practicant asiduu al ocultismului, văzând în el singurul mijloc prin care ar putea să se realizeze: „Ocultismul e singura mea speranţă, singura scăpare vizibilă”. Face cunoştinţă cu Marcelo Ramos Motta, care se autointitulase „moştenitorul Bestiei în Brazilia”, fiind principalul promotor al ideilor sataniste proferate de Aleister Crowley.

Formaţia Beatles îşi manifestase ataşamentul faţă de el, punându‑i portretul pe coperta discului Sgt. Pepper’s Lonely hearts Club Band. Crowley pretindea că, în data de 12 octombrie 1875, a întâlnit la Cairo un om de la care a primit Liber Al vel Legis – „Cartea Legii Thelemei”. Ce era această lege a Thelemei? Legea Thelemei susţinea apariţia unei ere noi, în care oamenii erau liberi să facă tot ce vor. Singura normă după care se ghidau adepţii lui Crowley era: „Să faci ceea ce vrei e singura lege!” Crowley a intrat în secta Ordo Templi Orientis (OTO) în 1912, un ordin magic şi masonic, devenind mai târziu liderul ei. Şi‑a construit în Cefalul, în Sicilia, un templu. În 1923, guvernul lui Benito Mussolini îl expulzează din Italia, pentru învinuirea de a fi organizat orgii. Nu doar Beatles‑ii i‑au fost discipoli. Printre admiratorii săi se numără poetul portughez Fernando Pessoa şi scriitorul Ian Fleming, creatorul celebrului agent secret James Bond.

Satanismul lui Crowley a fost promovat de diverse trupe rock – Black Sabbath, The Clash, Iron Maiden, Ozzy Osbourne (acesta a compus celebra melodie Mr. Crowley). Charles Manson, renumitul criminal american, ucigaş al actriţei Sharon Tate – soţia regizorului Roman Polanski –, era discipol declarat al lui Crowley.

În perioada sa de iniţiere în satanism, Coelho înfiinţează, împreună cu prietenul său Raul Seixas, o trupă hippy. În 1973, scot LP‑ul Krig‑Ha, Bandolo!, care s‑a bucurat de un succes răsunător. Pe al doilea LP, intitulat sugestiv, Gita –, piesa Sociedade Alternativa conţinea principala deviză a lui Crowley: „Fă ceea ce vrei, va fi întreaga lege./ Trăiască! Trăiască! Trăiască Societatea Alternativă!” Paulo Coelho devenise, în 1974, promotorul lui Crowley, al OTO şi al stăpânului său, diavolul, şi făcea asta fără perdea. Versurile lor vorbeau fără echivoc: „Numărul 666 se numeşte Aleister Crowley!/ Trăiască! Trăiască!/ Trăiască Societatea Alternativă!/ Legea Thelemei/ Trăiască! Trăiască!/ Trăiască Societatea Alternativă!/ Legea celui puternic/ Aceasta e legea noastră şi bucuria lumii/ Trăiască! Trăiască! Trăiască Noul Eon!” Coelho face cu diavolul un pact prin care se angaja ca, timp de şase luni, să nu mai pronunţe niciun nume de sfânt şi să nu se mai roage.

Pe 19 mai 1974, intră oficial în OTO, jurând credinţă eternă diavolului. Renunţă la numele său, Paulo Coelho, şi îl primeşte pe cel de „Lumină eternă” (Luz Eterna). Pe 25 mai, într‑o zi de sâmbătă, un miros de pucioasă şi de morgă îi inundă apartamentul. E cuprins de un vertij, de o ameţeală inexplicabilă. Are senzaţia că podeaua apartamentului se încovoaie spre el. Aude cum cineva invizibil sparge lucrurile din casă, deşi acestea, în realitate, rămâneau intacte. Conştientizează că ceea ce trăieşte acum e „refluxul de energii magice” pe care le ceruse prin invocaţii şi băi ritualice. Prietena sa de atunci, Gisa, îl descoperă ascuns sub chiuveta din bucătărie, mort de spaimă. Coelho a început să rostească rugăciunile pe care le ştia din perioada în care era elev la Colegiul Santo Inacio. Îi cere iertare lui Dumnezeu, pentru că s‑a îndoit de existenţa Lui şi pentru că încheiase pactul cu diavolul.

Pe 6 iulie 1974, redactează o cerere prin care iese oficial din OTO (Ordo Templi Orientis). În 1986 publică prima sa carte, Manual practic de vampirism. Pe copertă apar doi coautori: Paulo Coelho şi Nelson Liano Jr. Prima carte a lui Coelho constituie un act de impostură: capitolele din carte care ar fi, chipurile, scrise de el au fost scrise de un prieten de‑al său: Toninho Buda. După cum a recunoscut ulterior singur, Coelho nu scrisese niciun rând din această carte. După ieşirea sa din OTO, Paulo Coelho avea să îl întâlnească, la Amsterdam, pe misteriosul maestru Jean, reprezentant al RAM – Regnum Agnus Mundi, „Mielul Împărăţiei Lumii” (în limba portugheză, „Rigor, Amor e Misericordia” – „Austeritate, Dragoste şi Milă”), un ordin religios, ocult, de origine catolică. La această primă întâlnire, maestrul Jean îi spune lui Coelho: „Ai crescut în Tradiţia Şarpelui. Şi poate că nici nu ştii ce e Tradiţia Porumbiţei”.

Autorul biografiei lui Paulo Coelho, Fernando Morais, ne explică nouă, cititorilor, cam care ar fi diferenţa dintre cele două „tradiţii”: „Tradiţia Porumbiţei (numită şi Tradiţia Soarelui) e sistemul de învăţare treptată şi continuă, pe parcursul mai multor etape, opţiune prin care fiecare discipol sau neofit va depinde mereu de un Maestru – aşa, cu M mare.” Iar Tradiţia Şarpelui (Tradiţia Lunii), potrivit lui Morais, ar fi „calea aleasă de persoanele intuitive şi, cum spun, iniţiaţii, de cele care aduc din existenţele anterioare o legătură sau un angajament faţă de magie”. Cititorul inocent ar fi putut crede că „Tradiţia Şarpelui” ar putea corespunde magiei negre, iar „Tradiţia Porumbiţei” ar putea fi echivalentul magiei albe. Creştinul ştie că nu există, în fapt, o diferenţă reală între magia neagră şi magia albă, amândouă apelând la serviciile diavolului. Acelaşi lucru îl susţine, implicit, şi biograful lui Coelho: cele două „tradiţii” magice nu se exclud, putând fi chiar complementare: „Pe lângă faptul că nu se exclud, cele două curente pot fi succesive, din moment ce se recomandă candidaţilor aşa‑numita «pregătire magică» prin care să respecte şi Tradiţia Porumbiţei, după ce o urmează pe cea a Şarpelui”. Am fi putut crede că Paulo a încheiat socotelile cu diavolul şi cu magia neagră, angajându‑se într‑un ordin care cultivă magia albă.

Viitorul lui Coelho avea să confirme identitatea dintre ele, mai bine zis, complementaritatea lor şi legitimitatea întrebării: a rupt, în realitate, orice legătură Paulo Coelho cu diavolul? În 1988, Coelho organizează peste tot conferinţe în care le vorbeşte oamenilor despre cele 8 teme fundamentale pentru el şi organizaţia sa ocultă, RAM: despre „Drumurile sacre ale Antichităţii”, „Trezirea magilor”, „Practicile RAM”, „Filosofia şi practica tradiţiei oculte”, „Tradiţia esoterică şi practicile RAM”, „Revenirea esoterismului”, „Magie şi putere”, „Modalităţi de a învăţa şi a preda”. La sfârşitul conferinţelor acordă autografe pe cele mai cunoscute volume ale sale: Alchimistul şi Jurnalul unui mag.

La începutul secolului XXI, Alchimistul atinsese recordul de 35 de milioane de exemplare vândute în toată lumea. Ea a fost inclusă în bibliografia şcolară din peste 30 de ţări. La ora actuală, de pe site‑urile oficiale, întreţinute de principalii săi promotori, aflăm că volumele sale au apărut în 200 de ţări, fiind traduse în 80 de limbi, şi înregistrând vânzări care au depăşit 150 de milioane de exemplare pe mapamond. Numai în România cărţile lui au depăşit un milion de exemplare vândute.

Astfel, întreaga omenire a fost conectată la ideologia ocultă a RAM: mujahedinii lui Bin Laden, soldaţii din marina americană, Jacques Chirac, Vladimir Putin, regina Elisabeta. Mi se pare interesant să citez aici ce îşi nota Paulo Coelho în jurnalul său personal atunci când începuse să scrie Jurnalul unui mag: „Nu pot să scriu această carte ca şi cum ar fi o carte oarecare. Nu pot scrie această carte pentru a‑mi trece timpul sau pentru a‑mi justifica viaţa şi/sau lenevia. Trebuie să scriu această carte ca şi cum ar fi lucrul cel mai important din viaţa mea. Fiindcă această carte este începutul unui lucru foarte important. Este începutul muncii mele de cateheză în RAM şi ei trebuie să mă dedic de acum încolo” (sublinierea îmi aparţine).

Coelho avea să onoreze noul angajament existenţial. Jurnalul unui mag (1987) spune povestea iniţierii sale în RAM. Pe site‑urile care îl promovează, cartea este prezentată ca fiind „expresia completă a umanismului filozofiei lui Paulo Coelho”, de unde putem înţelege că umanism şi ocultism sunt sinonime în vremurile de acum. Brida o prezintă cititorilor pe Brida O Fern, maestră a RAM, „care, la douăzeci şi unu de ani, se hotărăşte să intre în universul magiei”. Vrăjitoarea din Portobello este o carte despre o tânără vrăjitoare născută în România, în ţinutul exotic al Transilvaniei. Obedienţa lui Coelho faţă de RAM şi maestrul Jean e atât de mare, încât în data de 21 aprilie 1992 îi trimite editorului său care tocmai se pregătea să trimită la tipar noul său roman, Valkiriile, următoarea scrisoare: „Stimate Rocco, Am primit acum o jumătate de oră un telefon de la J. (Maestrul), care mi‑a cerut să elimin (sau să modific) două pagini din carte. Aceste pagini se află la jumătatea cărţii şi se referă la o scenă numită «Ritualul care răstoarnă ritualurile». El spune că în această scenă nu trebuie deloc să relatez lucrurile aşa cum s‑au întâmplat – ci trebuie să folosesc un limbaj alegoric sau să întrerup nararea ritualului înainte de a ajunge la partea interzisă. M‑am hotărât să optez pentru cea de‑a doua variantă, dar va fi nevoie de nişte ajustări de ordin literar. Voi face modificarea în această zi de sărbătoare, dar am fost nerăbdător să vă comunic imediat. În aceste condiţii, poţi aranja să ridici miercuri: modificarea cerută de Maestrul meu; noua «Notă a autorului». Dacă nu voi reuşi să scriu, trimit din nou fax, dar, cum Maestrul meu mi‑a spus că trebuie să intru imediat în contact cu editura, fac asta (deşi ştiu că azi e sărbătoare). Paulo Coelho”

Pe site‑ul său oficial, HYPERLINK „http://paulocoelho.com/” http://paulocoelho.com/, există şi varianta de accesare în limba română. Odată intrat acolo, constaţi că, undeva în stânga sus, deasupra numelui său, apare un simbol ocult, desenat cu alb pe fundalul cenuşiu: o sabie înscrisă într‑un cerc, cu vârful îndreptat în sus. Am descoperit chiar o pagină în care acest simbol a fost reprodus în serie şi vândut ca pandantiv sau ca imprimeu pe diverse materiale textile, la magazinul Warrior of light shop. Cititorii lui Coelho – entuziasmaţi de Manualul războinicului luminii – pot deveni, iată, războinici şi adepţi, contracost. În 1998, Paulo Coelho a fost numit consilier special al ONU pentru programul de Convergenţe spirituale şi Dialog Intercultural. O victorie personală a lui Coelho şi, presupun, un motiv în plus de jubilaţie pentru membrii RAM.

Un articol semnat de Ciprian Voicilă

Sursa: http://ciprianvoicila.blogspot.com/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com