Header image

Pelerinajele sunt prilej de bucurie duhovnicească. Pelerinaj în Țara Sfântă (ziua a VI-a)

20:23, miercuri, 12 decembrie, 2018 | Cuvinte-cheie:

Pentru un creştin ortodox, întotdeauna pelerinajele sunt prilej de bucurie duhovnicească, întărire în credinţă şi îmbogăţire spirituală, dar şi culturală. Pentru un trăitor de viaţă duhovnicească intensă, locurile sfinte pe care le vizitează, unde se închină, de unde se încarcă cu energie pozitivă produc implicaţii profunde, în viața de zi cu zi.

Marți, 11 decembrie 2018, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a condus grupul de pelerini moldoveni, în cea de-a șasea zi de Pelerinaj în Țara Sfântă.

Pagina oficială a Bisericii Ortodoxe din Moldova www.mitropolia.md reflectă zilnic itinerarul pelerinajului și trece în revistă locurile biblice vizitate de pelerini în perioada 6-13 decembrie.

În ziua a șasea au fost vizitate:

 – Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Iudeii, numit și Wadi Kelt – o mănăstire ortodoxă foarte veche, în care se păstrează Moaștele Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, numit și „Hozevitul”.

 – Pustiul din Carantania în care a postit Mântuitorul 40 de zile și a fost ispitit de diavolul.

 – Mănăstirea Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan – prima mănăstire ridicată în Valea Iordanului – întemeiată cu scopul a acorda adăpost tuturor pustnicilor din regiune. Aici, Sfântul Gherasim a îmbinat cele două moduri de vieţuire monahală – chinovial şi idioritmic.

Mitropolia Moldovei organizează de șapte ani pelerinajul anual în Țara Sfântă, iar, numărul pelerinilor în fiecare an este în creștere. Anul acesta în acest pelerinaj participă 125 de persoane.

 Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com