Header image

Piedici la primirea Sfintei Taine a Cununiei

Obstacole de ordin religios

În prezent principalul obstacol religios pentru administrarea Cununiei este apartenenţa la altă confesiune creștină sau la altă religie a unuia dintre candidaţii la Cununie.

Căsătoriile mixte constituie una dintre cele mai acute probleme și în prezent este rezolvată individual de Bisericile Ortodoxe autocefale. Astfel, Biserica Ciprului, referindu-se la Canonul 14 al Sin. IV Ecumenic, interzice căsătoria dintre creștin și necreștin, Biserica Cehoslovacă nu interzice astfel de căsătorii, dar refuză să le dea binecuvântarea religioasă, Biserica Poloneză consideră că s-ar putea da binecuvântarea unuia dintre soţi (celui ortodox).

La a II-a Conferinţă preconciliară din 3-12 septembrie 1982 din Shambezi, a fost adoptat un proiect privind decizia Marelui Sinod Ortodox în care se spune: „Căsătoria între ortodocși și eterodocși sau cu necredincioșii este interzisă din considerente de acrivie canonică”.

Alt impediment de ordin religios este rudenia spirituală – legătura ce se întemeiază, la săvârșirea sfântului Botez, între naș și fin, precum și între anumite rude ale acestora. Botezul, fiind socotit o naștere spirituală, nașul care asistă copilul la botez devine părintele lui spiritual. De aceea și raporturile dintre naș și fin sunt asemănătoare cu cele care există între copil și părinţii săi naturali.

În prezent rudenia spirituală rămâne impediment la căsătorie până la gradul III.

Potrivit acestei masuri, s-au oprit căsătoriile: nașulu cu fina; fiului nașului cu fina; nașului cu mama finului; nașului cu fiica fi nului; fiului nașului cu fiica finului. Din aceste considerente este interzisă asistarea la botez a părinţilor fizici ai copilului. Dacă tatăl ar primi, ca naș, la botez pe propriul copil, el ar deveni faţa de soţia sa cumătru și, în acest caz, căsătoria lor ar trebui desfăcută. Spre deosebire de nașii de botez, nașii de cununie nu creează rudenie spirituala cu cei care se căsătoresc.

Obstacole de ordin moral

Apar în urma încălcării normelor ce decurg din actul tutelei, actul adopţiunii și actul logodnei.

Actul tutelei consta în luarea în îngrijire și administrare a bunurilor de către o persoană majoră, având exerciţiul deplin al tuturor drepturilor și îndatoririlor părintești, a unei persoane minore, lipsită de ambii sau numai de unul dintre părinţi. Astfel, în România și în Moldova se prevede că tutela este impediment la căsătorie între tutore și persoana tutelată și numai pentru perioada cât durează tutela.

Adopţiunea (înfierea) este un act prin care se substituie nașterea naturală, adoptivul (înfiatul) fiind socotit copilul adevărat, faţă de care adoptatorul (înfietorul) se angajează sa îndeplinească aceleași îndatoriri ca și faţă de copilul său biologic. La rândul său adoptivul (înfiatul) dobândește toate îndatoririle și toate drepturile de fiu adevărat. Impedimentele care apar în urma înfierii sunt recunoscute nu numai de Biserică, ci și de legile statului.

Prin adopţiunea iau naștere, în afara filiaţiei firești, raporturi de rudenie de întindere variabila care coexistă sau nu cu rudenia firească, potrivit cu felul înfierii săvârșite.

Există doua forme de adopţiune (înfiere). Sistemul reglamentării instituţiei înfierii fiind preluat din dreptul roman: înfierea deplină (adoptio plena) și înfi rea parţială (adoptio minus plena), sau înfierea cu efecte restrânse.

Cu efecte depline este adopţiunea în virtutea căreia înfiatul întrerupe orice legătură de rudenie cu părinţii biologici și rudele acestora și devine rudă cu înfietorul și rudele acestuia, precum ar fi copilul natural al înfietorului. Drepturile și îndatoririle izvorâte din filiaţie între cel înfiat și părinţii săi naturali și rudele acestora încetează; aceste drepturi și îndatoriri, din momentul acceptării înfieriiiau naștere între înfi etori și rudele acestora și cel înfi at, ca și cum ar fi vorba de o fi liaţie firească.

Adopţiunea cu efecte restrânse nu dă naștere rudeniei între cel înfi at și rudele celui care înfiază.

Biserica, binecuvântând printr-o slujbă specială actul adopţiunii, a socotit înrudirea ce se naște din acest act impediment până la cel mult gradul VII.

Lipsa liberului acord.

Atât legile statului, cât și cele bisericești prevăd că lipsa acordului liber, când o persoană a fost forţată să-și dea consimţământul împotriva voinţei sale este un impediment la căsătorie de natură dirimantă. Consensul se socoate viciat și în cazul când unul dintre primitorii Tainei Cununiei este afectat de o boală psihică (debilitate mintală), fi ind socotit nul, sau în caz de alienaţie mintală și acelor care se afl ă sub tutelă când căsătoria se contractează fără consimţământul tutorilor.

Obstacolele de ordin fizic.

Aceste obstacole apar în urma anumitor defecte fi zice ale unuia dintre contractanţii căsătoriei, printre care:

– neîmplinirea vârstei majoratului pentru căsătorie care în Rebublica Moldova este de 18 ani pentru bărbaţi și 16 ani pentru femei;

– fac imposibilă viaţă conjugală;

– boala psihică (debilitatea mintală sau alienaţia mintală) când persoana nu conștientizează acţiunile sale. Căsătoria încheiată cu o astfel de persoană este nevalidă.

Cele mai răspândite impedimente în căsătorie de ordin fi zic îl constituie legătura de sânge sau consângenitatea.

Consângenitatea reprezintă un raport de intimitate ce se stabilește între două sau mai multe persoane prin actul nașterii. Raportul de rudenie se stabilește prin numărul de nașteri ce despart persoanele care doresc să stabilească un raport. Fiecare naștere este socotită un grad. Astfel tatăl și fi ul sunt consângeni de gradul I, fiindcă este vorba de o singură naștere, a fiului; bunicul și nepotul sunt consângeni de gradul II, fiindcă este vorba de două nașteri, întâi tatăl ca descendent direct, apoi nepotul ca descendent indirect al bunicului. Legătura de sânge unește atât pe acei care
coboară unii din alţii, cât și pe acei care, fără a descinde unii din ceilalţi au totuși un ascendent comun.

De aceea se face distincţie între cele doua categorii de consângeni: rudenia celor din prima categorie, care descind unii din alţii fie nemijlocit, fie mijlocit – așa-numita rudenie în linie dreaptă sau directă, și rudenia celor din categoria a doua – când persoanele respective nu sunt născute una din alta, între ele existând un neîntrerupt șir de nașteri – așa-numita rudenie în linie colaterală. Există, astfel, rude în linie directă, tatăl cu fiul, dar și nepotul ori strănepotul de fiu sau fiica cu bunicul sau străbunicul lui; iar rude în linie colaterală sunt: fraţii, surorile, unchii, mătușile și nepoţii sau verii, fiindcă, urcând șirul nașterilor – potrivit raporturilor de filiaţie a fiecăreia dintre ele – se ajunge la un ascendent comun, care formează vârful sau capul neamului. De la acest ascendent comun pornesc despărţite, dar alături, două sau mai multe șiruri de filiaţii în cadrul cărora persoanele fiecăruia dintre aceste șiruri sunt rude, consângeni în linie colaterală, cu persoanele care aparţin celorlalte șiruri.

Astfel, fraţii între ei sunt consângeni în linie colaterală, de gradul doi, fiind o naștere pe o linie și altă naștere pe altă linie; verii primari sunt de gradul IV, fiind două nașteri pe o linie și două nașteri pe altă linie; verii al doilea sunt consângeni în linie colaterala de gradul VI, fiind trei nașteri pe o linie și trei pe a doua linie; la consângenitatea în linie colaterală inegală, calculul se face astfel: unchiul cu nepotul de frate sunt consângeni de gradul III, fiind două nașteri pe o linie și o naștere pe cealaltă linie; unchiul cu strănepotul de frate sunt consângeni de gradul IV, pe linie colaterală inegală fiind trei nașteri pe o linie și o naștere pe altă linie.

Consângenitatea în linie directă, sub formă de schemă se prezintă astfel: Linia este descendentă dacă se începe calculul de la A, care ar fi , deci, tatăl lui B, bunicul nepoatei C, străbunicul strănepotului D și răsstrăbunicul răsstrănepoatei E. A ar fi consângeni de gradul I cu B, de gradul II cu C, de gradul III cu D și de gradul IV cu E, corespunzător numărului de nașteri care îi despart; dacă calculul ar porni de la E, D i-ar fi tată, C – bunic, B – străbunic și A răsstrăbunic, în acest caz linia fi ind tot directă, dar ascendentă.

A       B      C      D     E
O—–O—–^—–0—–^

Consângenitatea în linie colaterală, în schemă, se prezintă astfel: din autorul comun A pornesc două șiruri de nașteri prin fi i B și B1, care au la rândul lor B – pe fi ica C și B1 – pe fi ica C1, iar C – pe fi ul D și C1 – pe fi ica D1. Fraţii B și B1 sunt consângeni de gradul II pe linie colaterală egală; verii primari C și C1, de gradul IV și verii al doilea D și D1 de gradul VI, pe linie colaterală tot egală; B și C1 (unchiul și nepoata de frate) sunt consângeni de gradul III pe linie colaterală inegală; iar C1 și cu nepotul său D, de vară primară, sunt consângeni de gradul V, pe linie colaterală inegală, fiind două nașteri pe o linie și trei nașteri pe cealaltă linie.

A           B               C               D
||———0————^————0

A           B1            C1             D1

||———O————^————^
Consângenitatea constituie impediment la căsătorie din motive de ordin moral, natural, igienic și social.

Biserica consideră consângenitatea pe linie directă un impediment indispensabil, oprind categoric astfel de căsătorii. Iar consângenitatea în linie colaterală este impediment până în gradul VII inclusiv și numai începând cu gradul V episcopul poate da dispensă de această piedică. Legislaţia Republicii Moldova, Codul Familiei din 26 octombrie 2000 prevede ca impedment la căsătorie rudenia de sânge în linie dreaptă până la al IV-lea grad inclusiv, fraţi și surori, inclusiv cei care au un părinte comun (Art. 15.1b)

În Biserică este considerată piedică la căsătorie și rudenia de cuscrie – raport de rudenie ce se stabilește între doua sau mai multe persoane în urma căsătoriei. Cuscria este, deci, ca și onsângenitatea, rudenie fi zică, fi indcă rezultă din actul fi zic al nașterii.

Sunt cunoscute și aplicate trei feluri de cuscrii:

1) cuscria sau afi nitatea de felul 1 sau de un neam, care se realizează între un soţ și consângenii celuilalt soţ;

2) cuscria de felul II sau de doua neamuri, care exista între consângenii unui soţ și consângenii celuilalt soţ;

3) cuscria sau afi nitatea de felul III sau de trei neamuri, care există între cuscrii unui soţ din prima lui căsătorie și cuscrii lui din a doua căsătorie.

Cuscria de felul I constituie impediment la căsătorie până la gradul VI, prin hotărâri ale sinodului patriarhal de
Constantinopol (din 996 și 1199).

Cuscria de felul II – adică rudenia dintre consângenii unui soţ și consângenii celuilalt soţ – este prevăzută ca impediment la căsătorie de Canonul 54 Trulan, până la gradul V și chiar până la gradul VI, dacă prin căsătorie se ajunge la schimbarea de nume.

Asemenea schimbare de nume se produce, spre exemplu, când două persoane consângene ajung, prin două căsătorii, într-un raport de cuscrie neegal. Astfel, dacă unchiul și nepotul se căsătoresc cu două surori, atunci unchiul devine cumnatul nepotului său, coborându-se pe aceeași treaptă ca și nepotul său. De asemenea, dacă unchiului nepotul dintr-o familie s-ar însura cu mătușa și nepoata din altă familie – unchiul, luând de soţie pe nepoată, și nepotul pe mătușa – prin această căsătorie unchiul devine nepotul de cuscrie al nepotului său, după consângenitate, ajunge pe o treaptă inferioară faţă de nepotul său, iar nepotul, după  onsângenitate devine unchiul unchiuluisău, urcând astfel pe o treapta mai înaltă. Daca însă unchiul ar lua pe mătușă, iar nepotul pe nepoată, căsătoria s-ar putea încheia, fi indcă își păstrează fi ecare poziţia pe care o aveau potrivit raporturilor de rudenie, neintervenind o necuviincioasă amestecare de nume. Confuzia de nume, când prin căsătorie ascendenţii ar cobori pe o treapta egală sau chiar inferioară descendenţilor lor, a fost socotită ca impediment la căsătoria chiar de gradul VII. Astfel, daca tatăl și fiul dintr-o familie ar voi să se căsătoreasca cu două vere secundare, căsătoria lor ar fi interzisă, pentru că tatăl ar deveni un fel de cumnat al fiului său. Importanţa cuscriei de felul II, ca impediment la căsătorie, a arătat-o Sfântul Vasile cel Mare în Canonul 87.

Obstacolele de ordin social

Aceste obstacole apar ca rezultat al stării civile a celor ce doresc să se cunune. Un impediment la cununie este căsătoria precedentă nedesfăcută a unui sau ambilor solicitanţi ai căsătoriei. Starea de căsătorie a unuia dintre cei ce doresc să primească Cununia, poate fi de două feluri, și anume: cineva poate avea starea civilă de persoană căsătorită numai civil sau poate avea starea civilă de persoană căsătorită civilă și prin Cununie religioasă. Și într-un caz și în altul această stare civilă constituie un impediment la încheierea unei noi căsătorii, din categoria acelora care nu pot fi dispensate, sau nu pot fi înlăturate pe cale de dispensă, iar dacă se încheie totuși este socotită nulă din momentul încheierii. Sf. Taina a Cununiei se administrează acestor persoane doar după ce ele obţin divorţul civil și religios.

Nu e necesară prezentarea adeverinţei de divorţ în caz când unul dintre soţi a decedat, iar celalalt dorește să înfiinţeze o nouă familie.

Sunt oprite de la Cununie persoanele care au fost căsătorite de trei ori, chiar dacă acestea au fost încheiate prin cununie. Biserica Ortodoxă nu acceptă căsătoria a patra.

O alta piedică la Cununie prevăzută de legislaţia bisericească este cea ce reiese din Logodnă.

Un alt impediment pentru Cununie este starea monahală și cea clericală.

Dr. Nicolae Fuștei

Extras din ”Creștinismul pe înțelesul tuturor”, Ed. Cuvântul ABC, Chişinău 2012, p.275-279

Contact Form Powered By : XYZScripts.com