Header image

Pierdută era și s-a aflat

Odată, toamna, eram la datorie în biserică. După ce mi-am terminat treburile și am încuiat altarul, m-am îndreptat spre pangar să duc cheile. În curtea bisericii, pe o băncuță ședea o femeie de vârstă mijlocie. Când am apărut, ea s-a ridicat:

– Părinte, pot să vorbesc cu dumneavoastră?

Ne-am așezat pe bancă. După experiența mea duhovnicească, nu prea mare, am înțeles că discuția va fi despre copii. De regulă, 90% dintre problemele cu care se confruntă duhovnicul în discuția cu oamenii – le reprezintă relațiile din familie. Acest caz nu a fost o excepție.

– Fiica mea cea mică este flușturatică a început femeia, oftând. Totul la ea e ca nelumea. Este un om bun, modestă, simpatică – dar slabă de caracter, adeseori cade sub influențe nefaste. A început totul la noi acasă, în sat. S-a încurcat cu unul, cu care are un copil. După aceasta s-au despărțit, bineînțeles. Iar în ultimul timp s-a rătăcit de tot. A plecat la Volsk, stă acolo cu un alt tânăr. Copilul este cu noi … Tot ce câștigă risipește pe bere și pe țigări … Nu vrea să asculte de noi părinții. Nu știu, poate nu are nici ce mânca.

Femeia a tăcut pentru mai mult timp. Ședea istovită.

– Am scăpat-o din mâini. În copilărie toți au răsfățat-o: era fiica iubită. Și iată ce a ieșit. Ce să fac? Trebuie s-o ajut? Și cum? Spuneți-mi!

– De ajutat, fără discuție, trebuie – îi zic. – Și înainte de toate, acordați-i ei cât mai multă iubire și atenție. Când aveți posibilitate, mergeți la ea la

Volsk și, în general, vizitați-o cât puteți de des. Este important ca ea să vadă că părinții au nevoie de ea, că o iubesc și că doresc să se întoarcă acasă.

– Trebuie s-o ajutăm și material? Repet, poate că ea nici nu are ce mânca acum.

– Bani mai bine să nu-i dați. Produse, însă, duceți-i cât puteți de des.

– Încă o problemă mă neliniștește, părinte. Sora ei mai mare (care locuiește aici în Saratov), cum află că o ajut pe cea mică, începe să mă certe. Se supără pe mine și ia ajutorul dat celei mici ca pe o ofensă personală. La urma urmei sunt surori! De ce se întâmplă acest lucru?

– Ați citit pilda cu fiul risipitor din Evanghelie? – întreb.

– Nu, – ridică femeia din umeri.

– Citiți-o! Evanghelia după Luca, capitolul 15. Acolo este descris tocmai cazul vostru. În această pildă, fiul cel mic se întoarce acasă. Să ne rugăm ca să se întâmple același lucru și cu fiica dumneavoastră.

***

După această discuție au trecut câteva luni. În joia trecută am avut cursuri cu tinerii din parohie. În ajunul duminicii fiului risipitor am dezvoltat această parabolă.

– Este uimitor cât de strâns se leagă evenimentele din Evanghelie cu cele din viața noastră zilnică – am zis eu, concluzionând. – Foarte des, atunci când se întâmplă lucruri rele cu frații sau surorile mai mici, în loc să-și ajute sau să-și susțină părinții, copiii se comportă exact ca fiul mai mare din parabola de astăzi. Am avut odată un caz … – și am început să povestesc despre discuția descrisă mai sus.

Cursurile s-au terminat. Am fost abordat de copii, care mai m-au întrebat câte ceva și le-am dat binecuvântare. S-a apropiat de mine și Nastya – enoriașa bisericii noastre cu hramul Sfintei Treimi, o fată foarte sinceră, bună. Ea a venit la cursuri încă din septembrie.

– Părinte, istoria aceasta este despre mine, a zis ea. – Eu sunt acea soră mai mare, despre care ați povestit acum.

Nu i-am dat importanță. Am crezut că vorbește la figurat.

– Sâmbătă slujiți? – a întrebat ea.

– Desigur.

– A venit mama la mine. Vom veni împreună.

– Bine. Așteptați-mă după slujbă. Vom sta de vorbă.

***

S-a terminat utrenia. Îmi sunau în cap cântările duminicii fiului risipitor. Scoțându-mi epitrahilul și mânecuţele, am ieșit din altar în biserică. Nastya și mama ei mă așteptau, așa cum stabilisem. Fața mamei mi s-a părut cunoscută.

– Noi am mai discutat, părinte, – a zis ea, în timp ce mergeam spre fereastră să vorbim. Vă amintiți, în noiembrie? Aveam probleme cu fetele, ca în parabola fiului risipitor …

Eu am înlemnit (Am fost uluit). Mi s-a format în minte un mozaic minunat de destine și evenimente.

– Fiica mea cea mică, Elena, s-a întors acasă. Locuiește cu noi. S-a despărțit de tânărul cu care era.

– Cum reacționează Nastya acum, că o ajutați pe cea mică? – întreb.

– A început să se schimbe. Se luptă cu ea, deși se vede că-i este greu.

– Joia trecută, întâmplător, le-am predat această lecție … Acum, probabil, o să înțeleagă totul. Le-am povestit despre întâlnirea noastră din toamnă, fără să știu că ea este fiica dumneavoastră cea mare. Iată ce minuni se întâmplă!

– Da, într-adevăr. Lena este acum la Saratov să-și dea examenele, dar mâine, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom veni împreună la biserică.

***

S-a desfășurat liturghia. Diaconul Ilia a citit din Evanghelie parabola despre fiul risipitor. Am ascultat și m-am gândit că acum în biserică stau mama și cele două fete, iar Domnul, prin cuvintele Sfintei Scripturi vorbește de comportamentul lor, despre acele întâmplări, pe care ele le-au trăit nu cu mult timp în urmă. Aceasta este o minune!

După slujbă, am ieșit din altar în biserică. M-a întâmpinat întreaga familie. Lipsea numai tatăl.

– Ea este Lena noastră, părinte, – a spus mama. – Faceți cunoștință.

În fața mea stătea o fată tânără, simpatică, cu un copil în brațe. Mi-o imaginam pe Lena cu totul altfel. În imaginația mea mi-o închipuiam pe

Lena o fată obraznică, îmbrăcată provocator. De fapt Lena era foarte modestă și după experiența trăită, era foarte discretă. Le-am binecuvântat și le-am felicitat pentru împărtășanie. Dându-ne de-o parte am discutat îndelung. În sfârșit, mama cu Lena au plecat. (Înainte de plecare, le-am cerut permisiunea să scriu istoria lor cu nume schimbate, iar ele au fost de acord.)

Eu cu Nastya am continuat discuția.

– Ai înțeles ce lecție ți-a predat ție Dumnezeu? – am întrebat-o.

Ea a dat din cap.

– Sunteți surori, înțelegeți. Trebuie să vă ajutați și să vă susțineți una pe alta.

– Am înțeles, părinte. Desigur, pentru a mă schimba, trebuie să mai lucrez cu mine … Lena este foarte nehotărâtă, trebuie s-o iei de mână și s-o conduci prin viață. Mulți profită de ea. Ea are nevoie de cineva puternic, credincios și de nădejde în preajma ei.

– Stai, deci, în preajma ei. Ia-o și condu-o.

– Bine. Îi voi fi alături. O să am grijă de ea.

***

Și iată cum în Duminica fiului risipitor, Domnul a adunat în biserica Sa această familie: o mamă fericită, a cărei fiică moartă era și a înviat, pierdută era și s-a aflat; fiica cea mică, care s-a întors în casa părintească din țări îndepărtate și fiica cea mare, care a conștientizat toată ticăloșia comportamentului ei. Iar pe mine, nu știu de ce, Domnul m-a pus martor la această minune.

sursa vremurivechisinoi.blogspot.com

Contact Form Powered By : XYZScripts.com