Header image

Pietre vechi – Poezie de Alexei Mateevici

19:49, luni, 24 aprilie, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

Alexei Mateevici (1888 – 1917) Preot, poet. Unul din cei mai reprezentativi preoţi şi scriitori ai Basarabiei.

Alexei Mateevici – născut în familia preotului Mihail şi a preotesei Nadejda Mateevici, la 16 martie 1888, în satul Căinari din fostul judeţ Bender, dar o mare parte a copilăriei şi-a petrecut-o într-o altă binecuvântată zonă a Moldovei, satul Zaim.

Atras de frumuseţea slujirii sacerdotale, de totala dăruire a tatălui său, copilul a voit încă de mic să devină preot. Dar pentru aceasta dorea o deplină formare nu doar şcolărească, ci şi, mai ales, duhovnicească. Viaţa de seminarist i-a fost cu adevărat o pepinieră duhovnicească. A împletit cu dragoste studiul cu viaţa liturgică a Bisericii.

Pe parcursul vieţii, pe lângă ascultarea preoţească, a fost preocupat de istorie, poezie, cultură, de vestigiile trecutului.
Avea doar 27 de ani, dar vorbea ca un om cărunt. Înţelept şi echilibrat, profesorul Mateevici îndemna seminariştii să se pregătească temeinic, căci vremurile sunt tulburi, iar românii au nevoie de preoţi înţelepţi şi rugători.

În prima jumătate a anului 1917 scrie poeziile: „Văd prăbuşirea”, „Cântec de leagăn”, „Basarabenilor”, „Frunza nucului”, „Unora” etc. La 17 iulie scrie fermecătorul poem „Limba noastră”, o excelentă odă închinată limbii române.

La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, moare la spitalul nr.1 din Chişinău şi e înhumat la cimitirul central de pe strada Armenească.

Din mărturiile timpului aflăm că părintele Alexei Mateevici a fost un preot care îmbina în sine mai multe calităţi creştine ca dragostea de aproapele, smerenia, blândeţea, facerea de bine. Nu obişnuia să bârfească pe nimeni şi nu suferea alţii să bârfească faţă de el. Era cinstit, onest, binevoitor, cumpătat în acţiunile sale şi un mare patriot al pământurilor străbune.

 

***

I

În Bugeac, la Căuşeni,
Dorm strămoşii moldoveni,
Numai pietre de mormânt
Mai păstrează-al lor cuvânt.
Şi cum iei înspre Zaim
Vezi în deal un ţintirim,
Ţintirimul jidovesc —
Doi copaci îl străjuiesc.
Mai încolo — un pârău
Prin pietriş coboară greu.
Săpături destul de-adânci
Par a se vedea prin stânci.
Cine ştie ce-adăpost?
Chişinăul cic-a fost…
Botna seacă dă în şes
Şi se pierde-n stuhul des,
Şi nu-i spune nimănui
Ce-a mai fost pe-aici şi nu-i.
Ştim ceva de la strămoşi,
Despre hoţii sângeroşi,
Despre turci, despre tătari,
Despre hanii lor cei mari.
Ştim că Botna a fost altă,
Căuşani — o curte-naltă,
Şi domnea aici un han,
Stăpânind pe moldovean.
Uneori mai dă să-nşire
Câte-un baci la povestire…
Spune vrute şi nevrute
Despre pietrele tăcute.
Ştim ceva, da-i greu de tot
Să te-alegi de-ici c-un rod;
Numai piatra de mormânt
Vrednică-i de crezământ…
II

Căuşenii-s loc bătrân,
Târg tătar, lăcaş creştin,
Cine ştie ce oşteni
Au mai fost la Căuşeni.
Marmori frânte se găsesc
Şi cu scris latin, grecesc.
Mai desfunzi pe-aicea muchii
Scrise şi cu alte buchii…
Cât priveşti, tot pietre vechi
Stau de strajă, la priveghi…
Pietre mute, grăitoare
Şi în umbră şi la soare…
Drumuri şi cişmeli turceşti
Printre vii mai întâlneşti.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com