Header image

“Dumnezeu nu vă mai iubeşte!”

10:52, vineri, 20 februarie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Un părinte, după vreo cinci ani de când venise în parohie, văzând că se tot împuţinează serviciile religioase şi, implicit, şi resursele nevoinţelor sale duhovniceşti – şi, într-o oarecare măsură, şi materiale, fie vorba între noi -, anunţă că de hramul bisericii are să facă un bilanţ al activităţii sale şi, desigur, al comunităţii, în ansamblul ei.

În ziua sortită, după săvârşirea Sfintei Liturghii, părintele, cu glas domol şi sacadat, iese în faţa credincioşilor şi începe să le bine-vestească:
Dragii mei fii şi fiice! Sunt cu voi de câţiva ani de împreună-lucrare în ogorul Evangheliei. Au fost momente frumoase, multe dintre ele. Altele au fost grele, atât pentru obştea noastră, cât şi pentru unii dintre noi. Însă, cu ajutorul Domnului, am încercat să le facem faţă la toate. Acum însă, la momentul bilanţului, mă simt obligat, în faţa lui Dumnezeu şi înaintea dumneavoastră, să vă mărturisesc, cu frică şi cu cutremur, ce am constatat eu în cei câţiva ani de când suntem împreună.

Din experienţa mea cu voi şi ca preot în acest sat, cu durere trebuie să vă spun că mi-am dat seama, destul de curând, că voi nu vă mai iubiţi. Nu există iubire între voi, a unora faţă de ceilalţi. Dovadă? În anul ce a trecut nu am avut decât o singură cununie! Deci, dacă nu vă iubiţi, desigur că şi cununiile au scăzut îngrijorător de mult.

Însă aceasta nu e tot… Mi-am dat seama că nu doar nu vă iubiţi la modul acesta frumos, binecuvântat, în care să vă doriţi întemeierea unei familii. Ci, mai mult, nici măcar de iubire pur fizică, pământească, nu mai poate fi vorba între voi, pentru că a trecut o amar de vreme de când nu am mai avut nici un botez!

Şi, ca şi cum acestea nu ar fi de ajuns şi suficient de grav, am sesizat cu extremă îngrijorare că, dacă voi nu vă mai iubiţi între voi, nici Dumnezeu nu vă mai iubeşte! Anul acesta, nu am avut nicio înmormântare…

Extras din „77 Intamplari Nostime Din Viata Parintilor”

Ed. Agnos, Sibiu, 2012

320-600x393

Contact Form Powered By : XYZScripts.com