Header image

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul – Plânsul de Marți seara

19:53, marți, 7 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , ,

Audio book (Lectură Valeriu Mârza)

Vai mie, în ce fel de deznădăjduire stau, în ce fel de rușine zac ! Nu este omul cel dinlăuntru, precum este cel văzut. Căci măcar că vorbesc despre sfințenie, cugetarea urâtelor patimi este în mine ziua și noaptea. Și măcar că ridic în slăvi curățenia prin graiurile mele, totuși în inima mea, mă gândesc la necurățenie.

Vai mie, ce fel de judecată îmi este gătită ! Pentru că numai chip de sfințenie am, iar nu și putere. Cu ce fală mă voi apropia oare eu, care de atâtea răutăți sunt vinovat, de Domnul Dumnezeul meu, Cel Ce-mi cunoaște și cele ascunse ale inimii mele. Mă tem, stând la rugăciune, să nu se pogoare foc din cer și să mă ardă pe mine, precum oarecand pe cei care în pustie, cu foc de la Dumnezeu, Domnul i-a ars.

Dar eu ce voi aștepta de la cele ale mele, care cu multă și nemăsurată greutate de păcate sunt înfășurate?

S-a înfocat inima mea, s-a schimbat gândul meu cel dreptcredincios, s-a întunecat mintea mea. De-a pururea mă întorc ca un câine în vărsătura sa.

Nu este în mine nici o îndrăzneală către Cel Ce cearcă inima și rărunchii. Mintea nu-mi este curată și lacrimile îmi lipsesc în rugăciune. Căci dacă vreau să suspin, fața mi se apleacă scufundată în rușine. Bate-mi, o, Doamne, pieptul care este locaș al patimilor și al gândurilor rele!

Slavă Ție, Făcătorule de bine al sufletelor și trupurilor noastre. Mari și multe sunt îndurările Tale peste noi păcătoșii, Doamne!

Să nu mă lepezi pe mine cu cei ce zic Ție „Doamne, Doamne”, dar cu inima nu împlinesc voia Ta, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumenezeu. Căci Tu cunoști, Doamne, patimile cele ascunse întru mine. Tu știi rănile sufletului meu. Vindecă-mă, Doamne! Îmi vei zidi casa sufletului la care se ostenesc toți ziditorii, căci mă pregătesc către împotrivirea patimilor. Când mă apuc de luptă, însă, atunci reaua meșteșugire a dușmanului îmi slăbește tăria sufletului prin plăceri, și fără să fie nimeni care să mă silească, ca pe un robit mă trage către ele.

Ma sârguiesc să mă smucesc din văpaia care mă arde și din neiscusință, dar, împreună cu ea mă scufund. Cert pe cel bolnav, în timp ce eu sunt mai bolnav ca dânsul. Doctor al patimilor vreau să mă fac eu, ticălosul, și iată că eu însumi mă dau lor robit. Luminează-mi Doamne, ochii inimii ca să-mi cunosc mulțimea patimilor.

Darul Tău să umbrească peste mine, Stăpâne. Luminează-mi mintea cea întunecată, sălășluind în mine lumina dumnezeirii! Căci Ție nimic nu-Ți este cu neputință.

Cine nu mă va plânge pe mine oare, când, pentru o mică plăcere, focul cel nestins l-am cumpărat și de Împărăția cea veșnică m-am lepădat?

M-am robit patimior, eu ticălosul!

Cu slobozenia sufletului meu, dobitoc m-am făcut. Și nu pot să caut către Domnul cel milostiv. Am îngropat în lene darurile Stăpânului, cele de viață purtătoare, și am iubit mai mult sărăcia patimilor! Străin m-am făcut de faptele cele bune, în țara depărtată a răutății ducându-mă.

Pe jumătate sunt mort, în viață fiind.

Plangeți-mă, lucrători înfrânați, pe mine, care sunt îndărătnic și îndrăcit cu păcatele și iubitor de dezmierdări! Plângeți-mă, cei miluiți, pe mine, care L-am amărât pe Cel Ce m-a miluit! Plângeți-mă, cei ce ați iubit cele bune și ați urât cele rele, pe mine, care am iubit cele rele și am urât cele bune. Plângeți-mă, cei cu viață îmbunătățită, pe mine, cel ce numai cu chipul sunt îmbunătățit, dar cu faptele sunt pătimaș și nebăgător de seamă. Plângeți-mă, cei ce bine ați plăcut lui Dumnezeu, pe mine, care am plăcut oamenilor. Plângeți-mă, cei ce dragostea cea desăvârșită către Dumnezeu și către aproapele o aveți, pe mine, care numai cuvintele iubesc, dar cu lucrurile stau departe de adevărata dragoste. Plângeți-mă, cei ce aveți răbdare, și aduceți roade prisositoare Bisericii Domnului, pe mine, cel nerăbdător și neroditor. Plangeți-mă cei ce fără de rușine și cu îndrăzneală vă rugați lui Dumnezeu, pe mine, cel ce mă rușinez a căuta la fața Domnului. Plângeți-mă, cei ce aveți blandețe, pe mine, cel ce sunt străin de blândețe. Plângeți-mă, cei smeriți și curați cu inima, pe mine, cel îngâmfat și mândru și necuviincios. Plângeți-mă, cei ce câștigarea apostolilor ați câștigat, pe mine, cel îndrăcit, cel ce cu materia sunt îngreunat. Plângeți-mă, cei ce aveți în minte pe Judecătorul și Judecata cea de după moarte, pe mine, cel ce mărturisesc că o pomenesc, dar împotriva ei trăiesc. Plângeți-mă, moștenitorii Împărăției Cerurilor, pe mine, moștenitorul gheenei focului.

Rugați-vă, Sfinți ai lui Dumnezeu, pentru sufletul meu cel înviforat. Întru ceea ce puteți, Sfinți ai lui Dumnezeu, ajutați-mi !

Căci știu că dacă veți ruga pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu, toate se vor ierta nouă, pentru noianul bunătății Sale!

Și precum Dumnezeu este iubitor de oameni, așa și voi să nu treceți cu vederea rugăciunea mea, a păcătosului ! Căci eu n-am îndrăzneală, din pricina multelor mele păcate rele. Lucrul vostru este, o, Sfinți ai lui Dumnezeu, a vă ruga pentru cei păcătoși ! Iar la Dumnezeu, lucrul este ca pe cei deznădăjduiți să-i miluiască.

Rugați-vă Vieții pentru cel mort! Să trimită Domnul darul Său și să oprească alunecarea sufletului meu smerit! Stăpâne al tuturor, primește rugăciunea păcătosului ! Îndulcește sufletul amărât de păcat ! Împărtășesc celui însetat din izvorul vieții și îl povățuiesc când inima ca într-un lanț de fier îmi e ținută. Să mă întâmpine îndurările Tale, Doamne, prin îndurările Sfinților Tăi, înainte de a mă trage împreună cu cei ce lucrează fărădelegea ! Acolo se vor descoperi cele întru întuneric și cele întru lumină, lucrate de mine.

Vai mie, ce fel de rușine mă va cuprinde, când mă vor vedea osândit pe mine, care mă socotesc acum fără prihană.

Lucrarea cea duhovnicească am părăsit-o, eu ticălosul, și patimilor m-am supus. Vai mie suflete, pentru ce înnegrești soarele cu negura patimilor? Pentru ce nu se risipește negura când vine de față raza? Pentru ce alegem mai curând stricăciunea decât nestricăciunea? Pentru ce ne frământăm cugetul pe pământ cu patimile?

Haina cea dumnezeiască am netrebnicit-o, și nevrednic de Nunta cea împărătească m-am făcut. De bunăvoie ne-am dăruit păcatelor vrăjmașului și vieții noastre robi ne-am făcut.

Ce vei zice, suflete al meu, Judecătorului, în ziua cea înfricoșată și groaznică ? Am flămânzit pentru Tine, sau însetat sau gol m-am facut, sau m-am smerit? Te-am iubit pe Tine cu tot sufletul meu? Cu îndrăzneală strigă suflete, către Domnul ! Primește darul Lui, tu, cel ce ești slobod.

Pentru ce tot amâni întoarcerea când El te cheamă? Pentru ce apuci pierzania și nu mântuirea? Pentru ce nu-ți asculți cugetul cât mai ai încă vreme; până ce ești domn al gândurilor, până nu se osteneste trupul și mintea încă e vie, până nu va zăcea în puterea altora binele tău, până ce mai poți prinde încă Darul cu puterea credinței și nu cu îndoiala să te prădezi tu singur.

Până când lacrimile tale sunt vestite întoarcerii, întâmpină, stai vitejește împotriva patimilor. Luptă cu tărie, cu toata puterea, cu ajutorul lui Dumnezeu. Aruncă-te cu vitejie asupra lui Goliat, să nu te apuce mai înainte tâlharul, să nu te răpească mai înainte ucigașul. Ca nu cumva slujitorii Împărăției să te încuie afară. Se cuvine să ne temem și cu toata străjuirea să ne păzim. Se cade să nu ne arătăm mincinoși ai mărturisirii noastre.

Ca vameșul suspin, ca și desfrânata lăcrimez, ca tâlharul slobozesc glas, ca și fiul cel risipitor strig către Tine, Iubitorule de oameni, Hristoase, Mântuitorul lumii, Lumina cea adevărată. Întărește sufletul meu cel slăbit și robit cu beția dezmierdărilor !

Tămăduiește rănile acestea, precum și abaterile minții mele!

Spală-mă cu scumpul Tău Sânge pe mine, cel înnegrit, Răscumpărător al păcatului ! Acum este vremea bine primită ! Acum este zi de mântuire. Cu mulțumirea milei Tale, întoarce-mă, Unule, îndelung Răbdătorule! Și mă slobozește de toată desfătarea cea dezmierdătoare. Să nu mă ardă cuptorul patimilor. Ci, cu roua milei Tale șterge sufletul meu!

Vai mie, că mi-ai dăruit, Doamne, lumina cunoștintei și eu o lepăd, netrebnicul. De câte daruri mă mai umpli pe mine păcătosul, Stăpâne, iar eu ticălosul sunt nemulțumit și nerecunoscător cu voia ! Totdeauna mă îndulcesc cu darul Tau, totdeauna mă întăresc și totdeauna îl lepăd întru amărăciunea mea și iar mă schimb. Îmi aduc aminte, Preabunule, de moarte, de muncile cele veșnice; ci mă tragi pe mine totdeauna către viață, să mă mântuiesc, iar eu în răutatea mea rămân de-a pururi. Pentru aceasta nu voi avea nici un răspuns acolo ! Bat să mi se deschida ușa milei Tale, Doamne; îngăduie-mi ca rugându-mă să-mi dobândesc cererea ! Că nu fără rușine caut să mă miluiesc. Fii îndelung răbdător asupra mea, răzvrătitul ! Și izbăvește-mă de păcatele care m-au înconjurat, ridică-mă sănătos din adâncul fărădelegilor !

Slobozește-mă pe mine de tot lucrul cel rău mai înainte de a mă apuca sfârșitul. Căci în iad cine Te va mărturisi pe Tine? Albește-mi veșmântul cel întinat mai înainte de a veni porunca cea înfricoșată și a mă lua nepregătit și nerușinat. Izbăvește-mi sufletul necăjit din gura leului și miluiește-l pe dânsul cu darul și îndurările Tale.

Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com