Pledoarie pentru revenirea învățăturii creștine în mediul universitar

După o perioadă plină de văduvie, instaurată în anii dictaturii sovietice, ne-am pomenit în perioada suveranității fără instituții teologice. Acum două decenii, răsăreau primele pepiniere de cadre teologice. S-au deschis câteva școli duhovnicești, care au început să pregătească slujitori și dascăli.

Primii pași de revenire a teologiei într-un mediu universitar laic au fost făcuţi în anii 1991-1993, perioadă în care a fost reactivată Facultatea de Teologie în cadrul Universității de Stat din Moldova, dar care s-a reorganizat și s-a separat după modelul academiilor duhovnicești din cadrul Patriarhiei Ruse.
Majoritatea învățăceilor-teologi, totuși, încep a fi școliți acasă, iar numărul celor care aplică în facultăți sau seminare din România, Rusia sau Ucraina este în descreștere.
Deși majoritatea absolvenților școlilor teologice rămân în sânul Bisericii, iar studiile le asigură posibilitatea de a activa în diverse structuri eclesiale, apare o problemă delicată care rămâne a fi încă nesoluționată. Biserica Ortodoxă nu are instituții acreditate, ceea ce restricționează valabilitatea diplomelor, acestea fiind emise în exclusivitate pentru necesitățile cultului.
În ultimul deceniu, absolvenții-teologi au conștientizat această realitate, mai ales când au încercat să se încadreze în alte domenii de activitate. Multora li se reproșează că nu au studii superioare recunoscute. Astfel, a apărut firesca întrebare: Ce este de făcut?
Cu mila și cu îndurările Domnului, absolvenții Academiei Teologice din Chișinău și ai fostului Institut Teologic din Zăbriceni, dar și ai academiilor duhovnicești din Rusia, Ucraina și Belarus au încercat să-și continuie studiile postuniversitare în diverse universități din țară și de peste hotare. Aceștia sunt admiși, dar în unele instituții cu mari dificultăți, deoarece nu este clar definit statutul instituțiilor teologice.
Această realitate este conștientizată de conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse, pornindu-se reforme în învățământul teologic, în vederea încadrării acestuia în sistemul și procesul de învățământ statal.

Recent Patriarhul Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii, referindu-se la acest aspect, a declarat următoarele: ”În societatea laică poţi auzi uneori opinii, precum că învăţământul nostru duhovnicesc este mai puţin calitativ decât cel laic, că el este prea specializat, fiind rupt de contemporaneitate, că nici chiar absolventul celei mai prestigioase academii duhovniceşti nu poate fi comparat cu un absolvent al unei universităţi laice. Desigur, acesta este un stereotip de gândire, care s-a format din cauza unei oarecare neîncrederi faţă de sistemul învăţământului duhovnicesc, manifestate de o parte din societate şi din mediul academic…

Orice ar spune despre învăţământul duhovnicesc persoane care nu au nicio atribuţie şi care, posibil, nu au citit niciodată vreun text teologic, noi trebuie să atingem un asemenea nivel, încât institutele, universităţile, şcolile noastre de spiritualitate creştină să intre în categoria celor mai bune instituţii de învăţământ superior din ţară. Lucrările noastre au scopul de a apropia acel
moment, când vom putea pretinde la un loc de frunte în ratingul mondial al instituţiilor de învăţământ superior; şi trebuie să începem acest lucru chiar acum, fără amânare.
Şcolile duhovniceşti trebuie să fie recunoscute integral de către Stat şi societate drept centre umanitare ştiinţifico-intelectuale contemporane, bine dezvoltate şi competitive, care pregătesc nu doar o cohortă de preoţi, dar specialişti cu profil academic umanitar. Anume aceasta trebuie să rezulte din reforma învăţământului.
Preotul trebuie să aibă o pregătire multilaterală, deoarece el comunică cu persoane de diferite profesii şi cu fiecare trebuie să poată discuta în limbajul lui. De aceea, consider foarte important de a dezvolta colaborarea cu instituţiile de învăţământ superior din domeniul ştiinţelor naturale, de a invita profesorii să ţină prelegeri în instituţiile noastre. Şi noi, la rândul nostru, suntem dispuşi, la solicitare, să ţinem lecţii sau chiar cursuri în acele instituţii laice, inclusiv cu profil tehnic, care sunt interesate să capete cunoştinţe despre ştiinţa teologică contemporană.
Şcolile noastre teologice sunt tocmai acel loc, unde dospeşte aluatul vieţii duhovniceşti a societăţii noastre. În acest sens, responsabilitatea lor este mare. Apostolul Petru spune: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu, (…) cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei” (1 Petru 5, 2-3). De aceste cuvinte pline de har trebuie să fie pătruns întreg sistemul nostru de învăţământ duhovnicesc,
căci realizarea acestei învăţături constituie sensul lui adevărat”1

Raportând cele spuse la Republica Moldova, putem constata realitatea că unii absolvenți-teologi au urmat, după absolvirea instituției teologice, o instituție laică sau au pledat pentru programe de masterat înrudite cu teologia și spiritualitatea creștină. Peste o sută de teologi autohtoni au urmat studii postuniversitare în domenii ca: filosofia, istoria, psihologia, asistența socială, dreptul, pedagogia ș.a.

Odată cu introducerea în învățământul preuniversitar a disciplinei Religie, sunt invitați sau încearcă să se încadreze în sistemul școlar numeroși slujitori și teologi. Aici apare problema actelor de studii, ce le-ar permite predarea unei astfel de discipline. Multe instituții văd o problemă pentru cei care au diplome neacreditate eliberate de școlile duhovnicești.
Astfel, a apărut nevoia unei soluții, iar acest lucru l-a identificat Universitatea de Stat din Moldova, care propune programe de master ce includ modulul psihopedagogic și disciplinele teologice, care le permit absolvenților să activeze în școală. Anul de studii 2012-2013 a demonstrat că astfel de masterate sunt reușite și necesare, înscriindu-se peste douăzeci de teologi în programul Studii filologice și spiritualitate creștină din cadrul Facultății de Litere a USM2.

Din anul 2013 pornește concomitent programul Consiliere educațională și spirituală din cadrul Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, USM3.
Pentru ciclul I, licență, la Facultatea de Litere și la cea de Istorie și Filosofie se vor forma grupe cu frecvența redusă pentru contingentul bisericesc, propunându-li-se specializări în spiritualitate creștină și istoria religiilor.
Universitatea Padagogică de Stat ”I. Creangă” propune formarea specialiștilor la disciplina din ciclul primar – Educație moral-spirituală.
Probabil, aceasta este perspectiva într-o perioadă de tranziție, până când se vor cristaliza catedre și facultăți teologice în cadrul unor universități.
O primă realizare este includerea în noul nomenclator al specialităților științifice a domeniilor Religie și Teologie, ceea ce va facilita cercetarea 4. Totodată, este bine-venit Acordul de colaborare între Mitropolia Moldovei și Academia
de Științe a Moldovei.5
În campusul Universității de Stat din Moldova apare o primă colecție de carte religioasă, care poate fi accesată și prin intermediul internetului.6
Acestea fiind menţionate, punem multă nădejde că învățământul teologic și, de rând cu el, şi cel religios va reveni în albia firească, iar noțiunile Biserică și Teologie vor constitui nucleul preocupărilor celor care, de rând cu cele pământești, râvnesc și cele cerești.

Aș vrea să închei cu câteva idei despre importanța mediului academic în formarea personalității, expuse acum câteva zile de Patriarhul Kiril, după conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al Centrului ştiinţific de chirurgie „Acad. Petrovski” din Rusia.

”Pe parcursul multor ani de viaţă am avut relaţii strânse cu mediul academic. Aş putea spune că m-am format ca personalitate, ca ierarh al Bisericii, în primul rând, în mediul academic. O bună parte din viaţa mea a fost legată de Academia duhovnicească din Leningrad (cum se numea atunci), pe care ulterior am condus-o, fiind rector timp de zece ani. Îmi amintesc, cât de mult influenţează mediul academic formarea disciplinei interioare a omului, dezvoltă atitudinea sa critică faţă de sine însuşi, îl face pe om să fie mai reţinut în vorbe, mai disciplinat în gândurile sale, capabil de dialog. Uneori, când citeşti unele articole publicistice sau priveşti vreo emisiune televizată, te întrebi nedumerit: Cum este posibil aşa ceva? Nu se poate să spui neadevăruri! Doar este lesne de dovedit că cele enunţate nu corespund adevărului! De ce, totuşi, oamenii strigă în gura mare, fără pic de jenă, în întreaga ţară, fără să mai permită cuiva să spună un cuvânt? Aş răspunde în felul următor la această întrebare: participanţii la asemenea dezbateri, care substituie adevărul cu patosul publicistic, nu au avut experienţa educaţiei în mediul academic. Acolo unde este prezentă ştiinţa, acolo întotdeauna există o opoziţie înţeleaptă, acolo întotdeauna este prezentă o asemenea noţiune precum oponentul, acolo nu poţi rosti cuvinte deşarte, neargumentate – vei fi corectat, fără ca cineva să ridice vocea; vei fi corectat, pornind de la logică, de la cunoştinţe, de la experienţă. Din păcate, asemenea lucruri nu se produc în spaţiul nostru public. Nu avem persoane care pot să se ridice şi să corecteze – spaţiul mediatic se formează în aşa mod încât în el nu-şi pot găsi locul, aprecierea ştiinţifică a opiniilor, a propunerilor, a ideilor expuse.
Activitatea ştiinţifică este o muncă grea. Dumneavoastră, medicii-savanți, cunoaşteţi acest lucru mai bine decât mine şi, într-o măsură oarecare, cercetarea solicită omului o implicare deplină. Fără răbdare, tenacitate, curaj este practic imposibil să obţii succese în orice activitate, dar mai ales în domeniul cercetărilor ştiinţifice. Iată de ce ştiinţa îmi este apropiată şi în plan spiritual, deoarece şi acolo este vorba de lucrarea vieţii. Nu poţi fi savant doar 10, 20, 30 la sută din timpul tău. Dacă te ocupi de ştiinţă, această activitate absoarbe întreaga ta viaţă, devine prioritatea principală, căreia i se supun toate celelalte, inclusiv viaţa personală şi timpul liber. În acest sens, slujirea Bisericii se aseamănă cu explorările ştiinţifice. Nici Bisericii nu-i poţi sluji în proporţie de 10, 15 sau 20%. Dacă îţi asumi această slujire, aceasta înseamnă că ea devine nu doar o prioritate a ta, ci viaţa ta.”7

1 Fragmente din discursul Patriarhului Kiril, ținut la 21 iunie 2013 în Catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova, când a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Bisericesc Suprem al Bisericii Ortodoxe Ruse. În deschiderea şedinţei Întâistătătorul a expus unele opinii privind căile de dezvoltare a învăţământului duhovnicesc în Biserica Ortodoxă Rusă. Sursa: http://patriarhia.ru

2 A se vedea http://litere.md sau http://masterateortodoxe.blogspot.com.

3 A se vedea http://psihologie2013.wordpress.com

4 A se vedea http://cnaa.md

5 A se vedea https://mitropolia.md și http://asm.md

6 A se vedea adresa http://tinread.usm.md/opac

7  http://patriarhia.ru

Pr. dr. Octavian Moşin

ŞCOALA ŞI BISERICA: PARTENERIAT PENTRU EDUCAŢIE
1700 de ani de la proclamarea Edictului de la Milan – model de toleranţă
şi de conlucrare între Stat şi Biserică Seminar metodologic republican
Ediţia a II-a, Chişinău, 2013